Arcul de Triumf – simbol istoric și arhitectural al Municipiului București

Pe 16 octombrie 2022, s-au împlinit 100 de ani de la Serbarea Încoronării regelui Ferdinand I, prilej de amintire și a inaugurării Arcului de Triumf din 16 octombrie 1922, construit după proiectul arhitectului Petre Antonescu. Când te plimbi prin București fie pe jos sau cu mașina, acest monument este situat în partea de nord a capitalei pe Șoseaua Kiseleff la intersecția cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Ca o scurtă trecere în revistă, Arcul de Triumf a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în anii 1935-1936, iar din anul 2014 autoritățile și-au îndreptat atenția către o nouă renovare a acestuia. Arcul de Triumf se numără printre monumentele simbol care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea aliaților.

De-a lungul timpului, bucureștenii au mai avut parte și de alte arcuri de triumf, ca niște expresii ale unor clipe importante din istoria țării, dar cu o existență temporară, în anii 1848, 1859, 1878, 1906 și 1918. Revenind la anul 1922, în timpul mandatului primarului capitalei Matei Gh. Corbescu, la București s-a organizat o paradă în cinstea Marii Uniri. Pentru că Arcul de Triumf din anul 1918 nu a fost construit dintr-un material rezistent, s-a propus ridicarea unui nou Arc de Triumf în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Astfel comisia care se ocupa cu organizarea serbărilor a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu. Festivitățile organizate cu ocazia Încoronării regelui Ferdinand I, la data de 16 octombrie 1922, au creat ,,o interdependență între personajele redate artistic și participanții costumați în vestimentație specifică timpurilor evocate”.

Arhitectul Petre Antonescu, însărcinat cu ridicarea Arcul de Triumf într-o grabă cauzată de organizarea serbărilor de încoronare, ia decizia să construiască definitiv numai fundațiile și structura interioară, iar exteriorul din materiale ușoare provizorii, care ulterior să fie înlocuite cu unele definitive. Astfel că s-au aprobat ,,fundațiile de beton de ciment, baza de granit de Deva, iar restul structurei interioare de la bază până la creștet, de beton armat”. Scheletul de beton și cărămidă a fost împodobit cu elemente decorative din lut și ipsos și cu statui simboluri ale istoriei neamului. Ca detalii tehnice, monumentul are înălțimea de 27 m la cornișa aticului, având lățimea la nivelul bazei de 25 m. Arcul de Triumf este un mare paralelipiped cu o deschidere în formă de arc cu înălțimea de 16 m, larg de 9,50 m și cu o adâncime la bază de 11,50 m. În golurile amenajate în fiecare din cele două picioare, se află câte o scară care asigură legătura cu etajele, conducând până deasupra arcului într-o sală – aticul – din care se asigură accesul la terasă. Construcția are fațadele decorate în stil românesc și este realizată de artiști ca I. Jalea, C. Medrea, D. Paciurea, Fr. Storck, O. Spathe, C. Baraschi, Al. Călinescu, Mac Constantinescu, C. Petrescu.

Arcul de Triumf reprezintă monumentul cel mai important în amintirea victoriilor armatei române în Primul Război Mondial, încununate cu actul istoric al Unirii de la 1 Decembrie 1918. Sărbătorirea pentru prima dată a Zilei Naționale a României la 1 Decembrie 1990 a inclus în programul oficial și defilarea armatei române pe sub Arcul de Triumf. În anul 1992, în urma unor serii de lucrări, au fost înlăturate medalioanele florale ce înlocuiseră în anul 1948 efigiile reale. În aceste spații au fost integrate efigiile turnate în bronz ce au servit la decorarea variantei din anul 1922 a Arcului de Triumf, mai exact cele ale regelui Ferdinand I și reginei Maria.

,,Arcul de Triumf din București este și trebuie să fie transmis către cei ce vor urma ca un memorial al cinstirii tuturor acelora care au contribuit, în momentele de maximă solicitare, la exprimarea atașamentului, a spiritului de sacrificiu pentru o cauză care nu era numai a lor, ci a tuturor celor care o au și vor fi trăitori, truditori și apărători ai pământului românesc”. (Virgiliu Z. Teodorescu)

Surse imagini: Biblioteca MMB

Simona Barlaboi, Biblioteca Muzeului Municipiului Bucuresti