Naționalismul legionarilor era antiliberal, ceea ce e ca și cum un fir de iarbă ar vrea să fie antivegetal. Naționalismul lui Ceaușescu era găunos prin neadevărul că s-ar putea trage din vremuri preliberale. Naționalismul lui Vadim Tudor era un amestec de legionarism și ceaușism.
Azi avem naționalismul AUR. Da, are o esență liberală, dar vremurile au devenit neoliberale, au alunecat spre un versant care nu mai vrea să recunoască legitimitatea ideii de națiune.
Franța de azi vrea să retrezească liberalismul din ideea de națiune fără să smulgă rădăcinile neoliberale ale ideii europene, care dacă nu va fi federalistă, nu va putea fi decât o uniune conflictuală de patriotisme particulare. În fond, ideea europeană poate fi ori în nuanțe franceze, ori în nuanțe germane. De aici a rezultat Brexitul. De Gaulle spusese să nu fie integrată și Marea Britanie ideii europene, pentru că acest adept al americanismului va veni cu ideea federalistă. Acum, noua conducere a Germaniei post-Merkel promovează mai abitir ideea federalistă ca să stingă noul gaullism al Franței. Pentru că o Europă a națiunilor civice are a fi una a nuanțelor franceze ale ideii de uniune europeană. Dar, acum, o Europă a națiunilor civice a conștientizat că poate fi poartă largă pentru o dezeuropenizare a civismului prin enclavizări etniciste și religios-fundamentaliste. Europa neoliberală a făcut să fie mai clare limitele toleranței liberale: da, toleranță, dar nu și față de intoleranță.
Franța de azi tinde să adopte o astfel de poziție fără să facă pasul înapoi față de liberalism, dar făcând un pas înainte față de neoliberalism: să spunem un NU fără toleranță intoleranței și să conștientizăm toate capcanele antieuropenești ale excesului de toleranță.
Pendulul istoriei a făcut ca, în ultimele decenii, Germania să fie bastionul unui extremism al civismului tolerant, ceea ce n-a putut fi contrazis în Franța, dar a dăunat grav identității franceze. Acum, Franța reacționează aparent non-civic (non-liberal) spre a-și apăra identitatea.
Aceeași reacție, la noi, are alte conotații câtă vreme nu putem aduce nuanțe românești ideii europene. Pendulul civism-identitarism nu e creația noastră. Adevărul are mișcările acestui pendul, dar îl putem face ridicol dacă îl asimilăm cu nuanțele premoderne ale identității noastre tranzacționiste (când cu unii, când cu alții) ori cu avântul ultraprogresist al oportunismului nostru.
Dovadă că am lăsat neîncheiată dezbaterea noastră despre noi înșine și despre felul în care formele europene fără fond românesc și-ar putea crea la noi un temei nou de mentalitate locală. Un liberal interbelic credea că așa vor evolua lucrurile. Dar vedem bine că nu așa au evoluat: culturalmente, identitatea noastră este mult mai grav diminuată decât aceea franceză. Iar AUR nu pare a fi dotat cu minți capabile să reia discuția despre fondul românesc care ar putea să apară din adoptarea formelor europene.
Noi am golit jumătate din țară (lumea rurală) de identitate culturală în speranța că ideea lovinesciană ar putea deveni un fapt. Faptul este însă că, pe urmele comuniștilor, liberalismul nostru actual, mult prea maimuțăresc, a mai golit o dată România profundă: azi, ea rămâne și fără populație. Iar România urbană nu mai produce, culturalmente, nimic important pentru ideea națională, dar crede că poate aduce aici tot europenismul din Europa, exact acela pe care Franța începe să-l simtă ca fiind opresiv.
Preiei snob câteva idei, prost stăpânite, și faci cu ele ghiveci călugăresc, pe care-l molfăi, ca știrbul măslinele, făcându-i pe griveii reactivi să latre le stele, uitând că, de FAPT, în Europa este o babilonie de nedescris, cultivată prin diversiunea corona covid de către agenții FOC: Finanța, Oculta, Corporațiile. UNDE vezi tu ideologii, când singura pseudo ideologie este buimăcismul(româneasca „turmentare” a… „cetățeanului”)?! Majoritatea postacilor, ori sunt acoperiți vopsiți Băneasa, ori latră la deget, când li se arată cerul!