Câţiva tineri pedelişti n-au avut pe ce arunca banii şi l-au invitat pe Sebastian Lăzăroiu să le vorbească despre politică. Dat afară de la Ministerul Muncii şi părăsit de Albă ca Zăpada, domnul Lăzăroiu are tot timpul din lume, aşa că a participat la Şcoala Naţională de Management Politic organizată la Suceava.

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

Preşedintele României a apărut din nou pe sticlă. De data aceasta la PRO TV. Şi a anunţat că el nu abdică din funcţia de preşedinte. Acum nu ştim dacă Băsescu nu mai are proprietatea cuvintelor folosite sau chiar se crede rege. Fără îndoială după cum se comportă Băsescu, România de astăzi pare mai degrabă a […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

Chipurile triste şi preocupate cu supravieţuirea zilnică, pe care le văd în toate drumurile mele, sunt chipuri ale aşteptării perpetue dintre imperii. Aşteptarea dintre imperii este viaţa învârtită perpetuu „în cerc barbar şi fără sentiment”, iar această stare de lucruri este cauzată de obedienţa structurilor de putere din interior faţă de cancelariile imperiilor. Au existat […]

Adrian Majuru
Editorial de Adrian Majuru

Trăim într-o societate sistemic asediată. Jurnalele televiziunilor, presa scrisă, comentariile persoanelor din domeniul siguranţei publice abundă de referiri la violenţă. Cele mai mici detalii ale unor drame paralizante sunt derulate, vinovat, până la derizoriu. Pe această violenţă s-au construit marile cariere publice ale momentului. Ziarele au devenit de necitit, televizoarele, de aruncat din casă. Nu […]

Ioan Vieru
Editorial de Ioan Vieru

„Muşchiuleţii” jandarmilor s-au cam scofâlcit în Valea Jiului. Dacă în Piaţa Universităţii, sau la Ministerul Economiei, făceau pe zmeii cu protestatarii paşnici şi civilizaţi, la Petroşani au început să le tremure chiloţii. Mi-e cam greu să cred că vreun miner va fi legitimat, darămite să mai fie băgat în dubă şi dus la secţie, chiar […]

Marcel Barbatei
Editorial de Marcel Barbatei

În România ultimilor 20 de ani, în timp ce unii, cei mai mulţi, vindeau pe tarabe două-trei ciocolate şi o sticlă de apă pe zi, alţii, mai puţin la număr, au vândut Bancorex, Dacia Felix, Banca Albina etc. Sau cum spunea I.D. Sîrbu prin anii ’80: „Vor supravieţui doar aceia care mai au acces la […]

Adrian Majuru
Editorial de Adrian Majuru

Am avut ocazia să-l urmăresc în câteva rânduri pe Mihail Neamţu (un june pe care, de câţiva ani, d-nii Tismăneanu, Patapievici şi Baconschi îl promovează cu o perseverenţă ce la început îmi era nu tocmai clară în intenţii). Cam multă retorică şi prea puţină substanţă, mi-am spus de fiecare dată. Măcar bine că omului nu-i […]

Valerian Stan
Editorial de Valerian Stan

Guvernul are nevoie de opoziţie în Parlament şi doreşte să asigure un dialog cu reprezentanţii acesteia, dar nu poate rezolva lucruri imposibile, precum schimbarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat premierul Ungureanu zilele trecute. Deci, practic, premierul Mihai Răzvan Ungureanu se pleacă în faţă Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar oare de […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

În data de 21 februarie, Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, sub semnătura fostului preşedinte, rectorul prof. Dr. Constantin Copotoiu, a dat publicităţii un comunicat prin care intenţia unora de a separa prestigioasa instituţie medicală pe criterii etnice a fost respinsă ferm. De notat că din Senat făceau parte, la acea dată, […]

Ion Longin Popescu
Editorial de Ion Longin Popescu

Exemplul „progresiştilor” continuă să provoace consternare prin modul militarizat de a se manifesta, de succes (îmi aminteşte de viaţa politică rusă; Crin Antonescu atrăgea atenţia că visul lui Băsescu e să fie un Putin-fost-KGB, reales preşedinte al Rusiei, după ce a fost premier, şi să impună la noi viaţa politică militarizată rusească; nu ne-am mira, […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

Situaţia în spitale este dramatică. Practic s-a ajuns ca bolnavii să urle de durere din cauza lipsei morfinei şi a citostaticelor. Putem spune fără teama de a greşi că actualul partid de guvernământ a trecut la exterminarea bolnavilor de cancer. În spital, o asistentă povesteşte că nu mai poate calma durerile bolnavilor de cancer. „Sunt […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

Anunţând că nu va candida pentru funcţia de primar general al Capitalei, Elena Udrea a lămurit o problemă: PDL poate fi sigur că nu va obţine mai puţin de 3% din voturi la alegerile programate în luna iunie. Pentru cei care credeau că obligaţia unui şef de partid este să candideze cu riscul de a-şi […]

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

De câteva zile, unii pedelişti de frunte îl prezintă pe Emil Boc, fost prim-ministru în Guvernul Băsescu, ca pe un candidat cu şanse reale la Primăria Cluj. Despre Emil Boc, încă preşedinte al partidului condus de Traian Băsescu, se vorbeşte ca despre o mare speranţă a clujenilor. De parcă domnul Boc ar fi ieşit, ieri, […]

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

Dacă ţări foste comuniste precum Cehia şi Germania de Est, dar şi Ungaria şi Polonia s-au zbătut să facă o lege a lustraţiei prin anii ’90, cum era normal, România a tărăgănat până cand subiectul a devenit caraghios, dacă nu şi trist. E drept, România a avut Proclamaţia de la Timişoara, o iniţiativă demnă şi […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro