Doi ziarişti ai unei televiziuni olandeze trebuie să se prezinte în faţa justiţiei germane, la Aachen, care îi poate condamna la o pedeapsă de până la trei ani de închisoare pentru că l-au filmat cu camera ascunsă pe fostul SS-ist Heinrich Boere, în timpul unei discuţii care trebuia să rămână confidenţială. Fostul SS-ist a fost […]
Extern
Agenţia Fitch urmează să retrogradeze şase state din zona euro cu unul sau două puncte, până la finalul lunii ianuarie, a declarat directorul agenţiei, Edward Parker, potrivit Bloomberg. Este vorba despre Spania, Italia, Irlanda, Cipru, Belgia şi Slovenia. Franţa îşi va păstra ratingul AAA oferit de Fitch. Parker a precizat că posibilitatea ca zona euro […]
În seara naufragiului navei Costa Concordia, la unul dintre restaurante, alături de căpitanul Francesco Schettino se aflau şi alţi oficiali, şi o moldoveancă. Potrivit presei italiene, femeia nu făcea parte din echipaj şi nici nu era pe lista pasagerilor, scrie jurnal.md. Site-ul cotidianului „Corriere della Sera” anunţă că misterul femeii blonde, care se afla cu […]
Agenţia naţională pentru dezastre a anunţat joi că încă cel puţin 40 de persoane au fost rănite într-o serie de avalanşe începând de luni în provincia Badakhshan. Drumurile în afara capitalei provinciale Faizabad sunt blocate din cauza stratului de zăpadă de cel puţin doi metri. În februarie 2010, cel puţin 171 de persoane şi-au pierdut […]
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter a zguduit joi sudul Noii Zeelande, informează EFE, care adaugă că autorităţile nu au semnalat victime şi nu au lansat, pentru moment, alerta de tsunami. Institutul american de geofizică a localizat epicentrul în larg, la 18,1 kilometri adâncime şi la 940 kilometri sud-vest de Wellington, […]
Şefa serviciului norvegian de securitate internă (PST), Janne Kristiansen, a demisionat miercuri seara după ce a făcut publice informaţii confidenţiale potrivit cărora Norvegia are agenţi secreţi în Pakistan, au informat surse din cadrul guvernului, relatează joi Reuters. Janne Kristiansen, deja ţinta criticilor pentru lipsa de informaţii referitoare la pregătirea de către extremistul de dreapta Anders […]
Guvernul de la Praga a decis să supună unui referendum pactul pentru o uniune fiscală europeană convenit la Bruxelles în urmă cu o lună. Cehia, alături de Ungaria şi Suedia nu şi-au dat acordul pentru acest pact în decembrie 2011, în timp ce Marea Britanie a refuzat categoric să i se alăture. Poziţia primelor trei […]
În timp ce grecii suferă de pe urma austerităţii, un grup de fonduri cu capital de risc (hedge funds) care au investit în datoriile Greciei încearcă să blocheze un acord pentru salvarea Greciei de la faliment, pentru a obţine un profit şi mai mare din incasarea asigurărilor, scrie The Independent. Purtătorul de cuvânt al Institute […]
Ministrul rus de Extrene, Serghei Lavrov, a declarat că sanctiunile impuse de Occident Iranului, alături de zvonurile privind un posibil atac nu fac decât să reducă şansele reluării negocierilor în dosarul nuclear. „Nu am nicio îndoială că acestea pun gaz peste un foc care mocneşte deja, focul conflictelor dintre şiiţi şi sunniţi şi, dincolo de […]
Politicienii spanioli care nu vor respecta limitele impuse bugetelor pe care le gestionează vor putea fi trimişi în faţa justiţiei, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe Cristobal Montoro, transmite DPA. Politicienii sau administratorii numiţi de ei „nu pot cheltui dincolo de limitele bugetelor lor” pentru că aceasta ar însemna falsificarea datelor finanţelor publice, a spus […]
Accesul la Casa Albă a fost interzis marţi seara, după ce un protestatar dintre cei 1.500 de simpatizanţi ai mişcării „Occupy” care au protestat la Washington, a aruncat o grenadă fumigenă în curtea reşedinţei prezidenţiale americane, a declarat purtătorul de cuvânt al Secret Service, George Ogilvie. Preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle se aflau […]
Consiliul de Securitate ONU nu va adopta nicio rezoluţie care să permită o intervenţie militară străină în Siria, este poziţia ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, scrie Ria Novosti. Un atac împotriva Siriei nu va fi aprobat de ONU, iar aceasta îi va face pe atacatori total responsabili pentru faptele lor, spune şeful diplomaţiei ruse. […]
Republica Moldova ar trebui să mulţumească separatiştilor din Transnistria pentru că datorită lor a reuşit să-şi păstreze independenţa. „Dacă Tiraspolul ar fi cedat, capitala republicii Moldova ar fi fost Bucureştiul”, a spus la Radio Vocea Rusiei jurnalistul Mihail Şeikman, într-o emisiune dedicată comemorării conflictului din 1992, transmite Unimedia.md. Guvernul Republicii Moldova a decis decorarea a […]
Unul dintre supravieţuitorii naufragiului vasului Costa Concordia a fost mai norocos decât un unchi care şi-a pierdut viaţa pe Titanic, în urmă cu o sută de ani, trasmite agenţia Ansa. Valentina Capuano, 30 de ani, se afla la bordul Costa Concordia împreună cu fratele ei şi cu doi prieteni atunci când nava a lovit o […]
Guvernele din Franţa şi Germania au decis să intervină în sprijinul companiilor naţionale pentru a limita posibilitatea ca SUA să intre în posesia informaţiilor europene sensibile stocate în servere operate cu tehnologie americană. Decizia vine după ce Microsoft a precizat, în iunie 2011, că va furniza asemenea informaţii guvernului SUA, în baza Patriot Act, chiar […]
Înregistrarea unei conversaţii telefonice demostrează cum căpitanul navei Costa Concordia, cu peste 3.000 de turişti şi 1013 membri ai echipajului la bord, a abandonat vasul şi a refuzat să revină la bord pentru a coordona operaţiunile de salvare, pe 13 ianuarie, când vasul a naufragiat lângă coastele Toscanei. Potrivit căpităniei portului şi mai multor martori, […]
Fitch a modificat perspectivele economiei Federaţiei Ruse de la „pozitive” la „stabile”, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca ţara să urce în cotaţia oferită de agenţia de rating. Fitch acordă acum Rusiei cotaţia BBB. Rusia a fost puţin atinsă de criza datoriilor din zona euro şi a profitat de creşterea preţului petrolului, însă […]
Autorităţile ucrainene au anunţat că o barjă a fost atacă pe sectorul Borcea-Bala al Dunării, pe data de 4 ianuarie 2012, relatează Interfax Ucraina, preluat de Kiyv Post. O secţiune a barjei UDP-1724 a fost atacată de 15 persoane care au cerut alcool, ţigări, bani şi combustibil. Ei i-au ameninţat pe marinarii ucraineni de la […]
Eurodeputatul PDL Elena Băsescu a purtat, marţi, la Strasbourg, înainte de a intra în plenul Parlamentului European, un tricou inscripţionat cu chipul Iuliei Timoşenko şi cuvintele „Free Iulia”, transmite Merdiafax.ro. Elena Băsescu a purtat tricoul alb imprimat cu chipul fostului prim-ministru ucrainean şi mesajul „Free Iulia”, înainte de a intra în plenul Parlamentului European. Când […]
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko se teme pentru viaţa ei. Ea şi-a pierdut cunoştinţa după ce a luat un medicament prescris de medicii închisorii în care execută pedeapsa de şapte ani pentru abuz de putere. „În seara de 6 ianuarie, după ce a luat un medicament de la medicii închisorii, mama mea şi-a pierdut cunoştinţa […]
Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a anunţat, marţi, că rata spargerilor din Franta a crescut cu 16% in 2011 fata de 2010, principalii vinovaţi fiind imigrantii din Europa Centrală şi de Est, informează Le Nouvel Observateur. Agresiunile fizice s-au menţinut practic la aceeaşi cifră, cu o creştere de doar 0,1%, însă spargerile la reşedinţele […]
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat luni, la Madrid, că reuniunea programată vineri, la Roma, cu premierul italian Mario Monti şi cu cancelarul german Angela Merkel a fost amânată până în februarie, anunţă Mediafax.ro, citând AFP. Sarkozy a făcut aceste declaraţii în cursul conferinţei de presă cu premierul spaniol, Mariano Rajoy. „Voi discuta cu Mario […]
Partidul ‘Patrioţii Moldovei’ intenţionează să organizeze un protest în fata Ambasadei României la Chişinău şi să ceară expulzarea ambasadorului Marius Lazurcă, transmite site-ul 24h.md. Comunicat emis de formaţiunea citată survine în contextul incidentului de duminică de la postul vamal Giurgiuleşti-Galaţi, unde un cetăţean moldovean care nu s-a supsu cobntrolului a fost împuşcat de poliţiştii români. […]
La originea tragediei naufragiului vasului Costa Concordia lângă coastele Toscanei stă practica marinarilor de a-i saluta pe locuitorii insulei Giglio trecând foarte aproape de ţărm şi sunând din sirenă. Căpitanul Francesco Schettino, 52 de ani, ar fi trecut mult prea aproape de ţărm pentr a-l impresiona pe Antonello Tievoli, şeful ospătarilor de pe vas, originar […]
Premierul moldovean Vlad Filat a declarat că folosirea armelor de foc împotriva unui cetăţean moldovean care a refuzat, duminică, să se supună controlului la vama Galaţi-Giurgiuleşti nu a fost justificată. „În acea situație puteau fi utilizate alte metode. Nimic nu poate justifica moartea sau ranirea unui om. Instituțiile vinovate vor purta responsabilitate”, a declarat premierul […]
Alianța pentru Integrare Europeană din Republica Moldova a decis sa inițieze un nou referendum constituţional, după cel din toamna lui 2010. Referendumul urmează să fie organizat în luna aprilie. După şapte eşecuri în încercarea de a alege un preşedinte după actualele reguli stabilite de constituţie, eşecuri care au dus la alegeri anticipate în 2009 şi […]