Comisia de cercetare disciplinară care a analizat conduita medicilor incriminați a aplicat sancţiuni, mai degrabă, simbolice, deși aceștia ar fi trebuit să acorde îngrijiri corespunzătoare adolescentului Andrei Drăgan.
Justiție
Percheziții în Dâmbovița într-un dosar de contrabandă cu arme aduse din Turcia și comercializate ilegal în România.
„Sunt o voce care a spus public că această procedură trebuie să fie una apolitică.”
Cotidianul a aflat pe surse cine ar putea fi candidații pentru șefia DNA, DIICOT și a Parchetului General. La 12 se încheie procedura de înscriere.
Călin Georgescu, însoțit de avocații săi, se prezintă astăzi din nou în fața instanței.
Tribunalul Bucureşti, aşteptat să se pronunţe asupra cauzei în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară. Dosarul, aflat în cameră preliminară, s-a blocat după ce judecătorii au avut opinii diferite
Reținuții din dosarul Mită la primărie scapă de arest. Judecătorii nu au dat curs cererii procurorilor de a-i aresta pentru 30 de zile și au luat altă decizie.
Femeia a fost arestată preventiv în baza unei decizii a Tribunalului Sibiu pentru complicitate la omor calificat.
Magistrații Tribunalului București care dezbat propunerea DNA de arestare preventivă pentru city managerul Sectorului 5, arhitectul-șef al primăriei și mai mulți șefi din Poliția Locală au suspendat ședința.
Dosarul lui Călin Georgescu privind acuzații de propagandă legionară s-a blocat la Tribunalul București.
49 de academicieni, cercetători și profesori universitari cer Parlamentului să nu adopte o lege care ar permite mandate nelimitate pentru președintele Academiei Române, avertizând că măsura ar încălca principiile democratice și spiritul instituției.
Patru cetățeni turci au fost trimiși în judecată în cazul împușcăturilor din Centrul Vechi al Bucureștiului. Procurorii vorbesc despre un plan de răzbunare împotriva agenților de pază ai unui local.
„Nevoia de reformă a Justiției nu se prescrie, oricât ar trage de timp partidele de la putere”, transmite coordonatoarea campaniei Delic.
În viitor, accesul procurorilor la informațiile de interes se va face exclusiv prin intermediul Dosarului Electronic Național.
Bărbatul a fost dat în urmărire naţională după ce a fost căutat la domiciliul său și nu a fost găsit.
Falsul avocat era remunerat cu sume cuprinse între 300 de euro şi 3.500 de lei pentru ”redobândirea„ permiselor de conducere.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în luna decembrie 2025, pe Cristian Radu. Acesta este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi spălare de bani.
Detalii cutremurătoare în crima care a zguduit Sibiul. Femeia care ar fi oferit sfaturi unei tinere acuzate că și-a omorât mama e fosta parteneră a milionarului ucis în bătaie.
Robert Negoiță a primit din partea procurorilor DNA interdicția de a-și exercita mandatul de primar pe perioada controlului judiciar.
„Drumul în discuție este pur și simplu creat să traverseze două zone, dar nu are nicio legătură cu vreun punct de-al meu de interes”, a spus Ionuț Negoiță.
Descinderile DNA la Primăria Sectorului 5 vin la doar o zi după ce autoritățile au făcut o acțiune similară la Sectorul 3, unde edil este social-democratul Robert Negoiță.
De ce nu avem încă o decizie definitivă de la CCR pe reforma pensiilor speciale asumată de Guvern? Iată explicația unui judecător CCR.
„Vorbim despre două femei care au fost agresate, legate, lovite, puse în imposibilitatea de a părăsi imobilul, lăsate fără telefoane, sechestrate o noapte întreagă. Vorbim despre o situaţie care ar fi putut degenera foarte uşor în ceva tragic”, a transmis avocatul femeilor.
33 de angajați ai companiei CFR Călători vor fi trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în urma unor acuzații de fraudă. Angajații sunt investigați pentru blocarea locurilor în vagoanele de dormit și cușetă, scrie G4Media. Procurorii susțin că acești angajați ar fi manipulat sistemul folosind CNP‑urile unor elevi beneficiari de gratuitate […]
Medicul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor fapte similare. El a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Poliția a descins la trei adrese din Medgidia pentru a opri o rețea de cămătărie. Suspecții cereau dobânzi uriașe, de până la 400%, și își terorizau victimele cu bătăi și amenințări. Afacerea ilegală a funcționat timp de patru ani înainte ca anchetatorii să intervină.