UPDATE 12.38 Ministerul Justiției a transmis lista candidaților înscriși pentru șefiile DNA, DIICOT și a Parchetului General.
Pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
- doamna Cristina CHIRIAC, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție – Serviciul Teritorial laşi;
- domnul Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti;
Pentru funcţia de adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție
- domnul Marius I. VOINEAG, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticoruptie;
Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- doamna Tatiana TOADER, procuror şef adjunct al Direcţiei Naționale Anticorupție;
- domnul Vlad GRIGORESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; domnul loan-Viorel CERBU, procuror în cadrul Direcției Naţionale Anticorupţie, delegat în funcția de procuror şef adjunct al Direcției Naționale Anticorupţie;
Pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- domnul Mihai PRUNĂ, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secţia de urmărire penală;
- doamna Marinela MINCĂ, procuror şef al Secţiei judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- domnul Marius-lonel ŞTEFAN, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție – Serviciul Teritorial Piteşti;
Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor Criminalitate Organizată şi Terorism
- doamna loana-Bogdana ALBANI, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală;
- doamna Antonia DIACONU, procuror şef serviciu în cadrul Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti;
- doamna Alina ALBU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
- domnul Codrin-Horațiu MIRON, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- domnul Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti;
Pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- domnul Aurel-Cristian LAZĂR, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- domnul Alex-Florin FLORENȚA, procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie și Justiţie;
- doamna Claudia-lonela CURELARU, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
- domnul Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa;
- domnul Mihai-Răzvan NEGULESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
UPDATE 12.12 Tatiana Toader s-a reînscris pentru funcția de adjunct al DNA. Ea ocupă această poziție în prezent.
UPDATE 11.49 Înscrierile pentru șefia DNA, DIICOT și a Parchetului General se încheie în curând. Urmează ca Ministerul Justiției să facă publică lista cu cei înscriși. Între timp, Cotidianul vă ține la curent cu noutățile obținute pe surse.
Alex Florența s-ar fi înscris pentru funcția de adjunct al DIICOT, au declarat surse din sistem pentru Cotidianul. Iar fratele Ralucăi Prună, fost ministru al Justiției în Guvernul Cioloș, ar fi intrat în cursa pentru funcția de adjunct al șefului al DNA. Mihai Prună a fost procuror la DNA, iar acum este la Parchetul General.
Cristian Chiriac, șefa DNA Iași, a fost văzută, luni, la sediul Ministerului Justiției.
*******************
Știrea inițială
Actualii șefi ai DNA și Parchetului General, Mihai Voineag și Alex Florența, s-ar fi înscris în cursă pentru un nou mandat, potrivit surselor Cotidianul. Aceștia au fost criticați de președintele Nicușor Dan pentru prestația din ultimii trei ani.
Nume noi în cursa pentru șefia DNA și DIICOT
La DNA ar mai putea candida Nicolae Andrei Solomon, despre care Cotidianul a scris pe larg. Citiți mai jos cine este. Un alt nume în cărți este Cristina Chiriac, șefa DNA Iași. Aceasta este cununată chiar de Solomon, potrivit surselor Cotidianul.
La DIICOT candidează, potrivit acelorași surse, Antonia Diaconu, șefa DIICOT Pitești. Hotnews scrie că în cărți ar putea intra și șeful DIICOT Timișoara, Miron Codrin Horațiu.
EXCLUSIV Se știu deja câștigătorii? Ce spune ministrul Justiției la finalul înscrierilor pentru șefia DNA și DIICOT – INTERVIU
Cine e Nicolae Andrei Solomon, în cărți pentru șefia DNA
Nicolae Andrei Solomon este adjunctul procurorului general al României din 28 iunie 2023. Între 2017 și 2023 a fost membru CSM, iar între 2019 și 2022 a fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. În perioada 2017- 2022 a participat la adunările plenare ale GRECO, în calitate de membru supleant al delegaţiei României, potrivit CV-ului.
- prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (ianuarie – iunie 2023)
- a coordonat Secției de Supraveghere a Urmăririi Penale (octombrie 2013 – ianuarie 2017)
- în 2013 a promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
- iunie – septembrie 2013 și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
- în perioada iulie 2011 – aprilie 2013 a activat ca procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul București
- în perioada februarie 2010 – iulie 2011 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București
- după absolvirea Institutului Național al Magistraturii, a fost procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, în perioada august 2008 – februarie 2010
De când a fost ales în CSM, Andrei Nicolae Solomon a cultivat o serie de relații de influență în sistem, potrivit unor surse din interior. Fost vicepreședinte al CSM când șefă a Consiliului era Lia Savonea, cei doi au colaborat fără cusur pe durata mandatului.
Nicolae Andrei Solomon, consătean al partenerei președintelui Nicușor Dan
Nicolae Andrei Solomon are domiciliul stabil în comuna Zăpodeni, județul Vaslui, o comună cu 3.700 de locuitori, situată la 15 km de Vaslui.
Prim-procurorul adjunct al României este născut în 1984, anul în care s-a născut și Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a copilărit în localitatea Zăpodeni, acolo unde procurorul are domiciliul stabil. Presa a relatat că mama primei doamne a fost în acest sat învățătoare mai mulți ani, până s-a mutat la oraș, în Vaslui. Potrivit mărturiilor localnicilor, președintele și partenera sa au fost și la biserica din Zăpodeni de mai multe ori. Acolo mai locuia bunica partenerei președintelui, care a decedat joia trecută.
Surse au declarat pentru Cotidianul că procurorul Solomon ar fi unul dintre cei agreați de șeful statului pentru a ocupa una dintre funcțiile de conducere din parchete, cel mai probabil la DNA. Președintele României are ultimul cuvânt în numirea procurorilor șefi ai DNA, DIICOT și a procurorului general, mandate care expiră în martie 2026.
Cariera, soția și diurna
În 2016, pe când era prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Nicolae Andrei Solomon a participat la un seminar de o săptămână în Washington DC, Statele Unite, la Departamentul de Stat, Biroul pentru Afaceri Educaționale și Culturale. „Către o lume mai sigură și securizată: eforturi de cooperare în combaterea criminalității internaționale, un proiect regional pentru Europa” s-a numit seminarul. Potrivit informațiilor reporterului Cotidianul, acesta a primit 1260 USD și 1436 de dolari americani pentru transport și cazare.
În 2017 a fost ales membru în CSM și s-a însurat cu o judecătoare de la Curtea de Apel București.
În ianuarie 2019, soția a fost detașată la Institutul Național al Magistraturii (INM) și familia Solomon a început să încaseze diurne de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și INM.
În ianuarie 2025, Camelia Maria Solomon, soția procurorului adjunct al României a primit a doua detașare de trei ani la INM din partea Secției pentru Judecători a CSM.
În 2021, Nicolae Andrei Solomon, potrivit declarației de avere depusă în 2022, a încasat de la CSM o diurnă de 161.000 de lei, pe lângă salariul de 323.000 de lei. Alți 13.800 de lei a primit decont pentru chirie.
G4Media a scris că există o practică în rândul magistraților de a-și păstra domiciliul în localitatea de baștină, deși își desfășoară activitatea și viața în orașe mari, pentru a primi diurnă, în momentul detașării.
Educația, averea și conexiunile. A bifat un colegiu la modă
Într-un CV al lui Solomon, procurorul consemnează la capitolul cursuri și specializări, un stagiu de patru luni, în perioada martie-iunie 2015, la Colegiul Național de Informații, Facultatea de Informații, din cadrul Academiei Naționale de Informații. Este instituția de învățământ superior a Serviciului Român de Informații (SRI).
În 2024, a cumpărat o casă de vacanță de 74 de metri pătrați în Predeal.
În iunie 2023, a fost numit în funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind propunerea Alinei Gorghiu, fost ministru al Justiției și a fost numit în funcție de Klaus Iohannis.
Dosare nu a apucat să lucreze, procuror activ fiind doar pentru trei ani în perioada, 2010 – 2013.
Este chiriaș privilegiat într-o locuință de serviciu a RA-APPS, pe bulevardul Kiseleff din București, conform informațiilor obținute de reporterul Cotidianul.
Zvonurile că ar fi în cărți pentru șefia DNA
Despre faptul că ar fi pe lista scurtă pentru șefia DNA sau a altui parchet important a vorbit și procurorul militar Bogdan Pîrlog, într-o postare pe o rețea de socializare.
„S-a ajuns la un asemenea nivel de disperare încât, dinspre cercul lui Solomon se „aruncă în piață” tot felul de informații despre presupuse relații de rudenie sau de afinitate cu partenera de viață a președintelui României.
În același timp transmițându-se că se află și în grațiile ministrului de Interne și chiar ale altor entități politice din cadrul coaliției de guvernare, aspecte care i-ar garanta unul dintre posturi”, a scris acesta din urmă.
Cine e favorit pentru șefia DNA. Fost vice al CSM, privilegii, conexiuni politice și controverse
Criterii de evaluare pentru șefia DNA, DIICOT și a Parchetului General
Procedura de alegere a șefilor de parchete a fost demarată pe 8 ianuarie.
Printre criteriile de evaluare se numără rezistența la stres, asumarea responsabilității sau autoperfecționarea.
- Cunoașterea specificului unității sau a structurii pentru care candidează;
- viziunea asupra modului în care candidatul înțelege să organizeze instituția în vederea îndeplinirii atribuțiilor constituționale de promovare a intereselor generale ale societății și apărării ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor;
- identificarea unor eventuale disfuncții și vulnerabilități ale unității sau structurii pentru care candidează;
- propunerea de soluții pentru prevenirea sau înlăturarea disfuncțiilor sau vulnerabilităților identificate; compatibilitatea proiectului managerial cu cel al procurorului ierarhic superior, dacă este cazul.
Verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare
- capacitatea de organizare;
- asumarea responsabilităților;
- rapiditatea în luarea deciziilor;
- rezistența la stres;
- autoperfecționarea;
- capacitatea de analiză, sinteză, previziune și planificare pe termen scurt, mediu și lung;
- inițiativa în modernizarea managementului unității/structurii;
- capacitatea de adaptare rapidă;
- capacitatea de relaționare și comunicare;
- capacitatea și disponibilitatea de a lucra în echipă și de a colabora cu colegii;
- cunoștințele privind comunicarea publică și interpersonală, rezolvarea conflictelor și situațiilor de criză;
- cunoștințele de management judiciar.
Modul de desfășurare a procedurii de selecție
Cererile de participare urmează să fie depuse la Direcția Resurse Umane din cadrul Ministerului Justiției. Mai apoi, toți vor fi verificați de autorități pentru ca în final să fie anunțată lista celor care merg mai deparate, la proba interviului. Cei a căror candidatură va fi respinsă vor primi și o motivare din partea Ministerului Justiției.
Comisia de interviu va fi constituită prin ordin al ministrului Justiției, care va participa și el la proba interviului. La această probă, candidații vor prezenta propriul proiect managerial. De asemenea, comisia va verifica aptitudinile manageriale și de comunicare ale candidaților, se arată în anunțul publicat de Ministerul Justiției.
Audierile vor fi transmite în direct, în format audio-video, pe pagina de Facebook a Ministerului Justiției, iar mai apoi înregistrările vor fi postate pe site-ul instituției. După finalizarea interviurilor, ministrul Justiției va evalua fiecare candidature și va selecta candidații pe care îi va propune pentru funcțiile de conducere.
Propunerile vor ajunge și la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care va emite un aviz consultativ în termen de cel mult 30 de zile de la primirea solicitării din partea ministrului Justiției. Dacă avizul va fi pozitiv, procedura continuă cu transmiterea către președintele Nicușor Dan a propunerii. Pe de altă parte, dacă avizul este negativ, ministrul Justiției va organiza un nou interviu cu candidatul în cauză.
După noul interviu, ministrul poate să mențină propunerea și să o trimită către președinte sau o poate retrage. Totuși, dacă ministrul alege cea de-a doua variantă, trebuie să declanșeze o nouă procedură de selecție în maxim 60 de zile.
În ceea ce îl privește pe președinte, acesta poate refuza o propunere, motivat. Decretul de numire sau refuzul motivat al președintelui trebuie emis în maximum 60 de zile de la data primirii propunerii.
Calendarul estimativ anunțat de Ministerul Justiției
- 8 ianuarie: Afișarea pe site-ul Ministerului Justiției a anunțului privind declanșarea procedurii de numire în funcțiile de conducere de procuror de rang înalt menționate în anunț.
- 9 februarie: Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare la selecție și a tuturor înscrisurilor prevăzute în anunț.
- 10 februarie: Începerea verificării de către Ministerul Justiției a îndeplinirii de către candidații înscriși a condițiilor prevăzute de lege pentru participarea la selecție și susținerea interviului.
- 16 februarie: Afișarea listei candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la selecție și la susținerea interviului, precum și a programării interviurilor.
- 16 februarie: Începerea analizei și evaluării de către membrii comisiei de interviu a documentației depuse de candidați.
- 23–26 februarie: Susținerea interviului în fața comisiei de interviu.
- 2 martie: Afișarea rezultatelor selecției realizate de ministrul justiției.
- 2 martie: Transmiterea de către ministrul justiției a propunerilor motivate către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în vederea emiterii avizului consultativ motivat al acesteia.
Nicușor Dan nemulțumit de Voineag și Florența
Surse politice susțin că „interesul lui Nicușor Dan este „foarte mare” în aceste negocieri pentru a-i menține pe social-democrați la guvernare. „Trebuie să dăm ceva PSD-ului ca să îl ținem în Coaliție”.
Șeful statului a declarat în urmă cu câteva luni că nu e mulțumit de procurorul general și șeful DNA.
„N-am închis dosarul Revoluției, sunt mari dosare de corupție care s-au prescris. Aici trebuie să ne uităm nu la categoria în ansamblu a magistraților. În opinia mea, trebuie să ne uităm la șefii de parchete. E o problemă de management. Câte resurse alocăm pentru niște chestiuni importante pentru societate. Eu am fost printre cei care am criticat tot timpul managementul Parchetului general și al parchetelor speciale, cum ar fi DNA”, a spus Nicușor Dan la TVR în luna septembrie.
Numirea noilor procurori-șefi intră în linie dreaptă. Începe oficial procedura
” Statul de drept „mafiot,esuat,corupt,are nevoie de procurori ” adecvati „.In tzara e nevoie de ” liniste,pentru de contiuitate in ciordinuitate „.
Deci principalii favoriti au trasee de secaturisti si tradatori cumparati de americani cu 1-3 diplome si sejururile aferente, au -0 activitate reala ca magistrati, exploateaza la maxim toate facilitatile financiare … si mai au si relatii cu anturajul presedintelui. PS: PRIMA CONCUBINA… nu doamna, nu partenera
PROBA ELIMINATORIE ..!!! TREBUIE ACCEPTUL SRI..!! ALTFEL IOK..!
La vremuri noi, furam tot noi.
treaba credeam ca diurna se da numai pe termen scurt cat dureaza o deplasare, iar poporul cand pleaca de acasa la oras sau in alt oras in interes de serviciu nu-i plateste nimeni chirie si auzi diurna de mancat la restaurant cand are locuinta cu bucatarie…pai nu-i discriminare fata de colegul care-i din Bucuresti si nu are diurna si nici chirie…ba daca are casa mai plateste si impozit?