Canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation plătesc anual pentru televiziunile de ştiri (dar nu numai), direct sau prin agenţii de publicitate, sume de la un milion la 1,5-2 milioane de euro.
Opinii
Secțiunea găzduiește opinii diferite, o încercare inedită în presa românească, care își propune să contribuie la o dezbatere autentică și civilizată, încercând să devină o punte de dialog peste prăpastia care desparte astăzi societatea românească. Ne dorim ca platforma Cotidianul.ro să fie un spațiu al dialogului și al gândirii critice, într-o lume tot mai dominată de zgomot și polarizare.
Opiniile exprimate în această rubrică aparțin exclusiv autorilor și reflectă punctele lor de vedere. Acestea nu angajează responsabilitatea sau poziția publicației. Cotidianul nu intervine editorial pe conținutul textelor.
Când încă erau înapoiaţi şi medievali, de frica năvălitorilor, românii îşi pârjoleau holdele şi îşi otrăveau fântânile. De când ne-au mai modernizat prietenii din Răsărit şi din Apus, vin alţii să ne otrăvească merindele (cu pesticide), apa şi aerul (cu noxe).
Elena Udrea declară în sfârşit că o bate gândul să candideze la Preşedinţia României în anul ce vine. Perdeaua groasă a misterului ce-o învăluia până acum se risipeşte deodată, readucându-ne pacea sufletească. Din postura de favorită a unei persoane atotputinte, iat-o croindu-şi de data asta drum către demnitatea supremă în stat, făcându-ne fericiţi pe toţi […]
Actualul Guvern face totul să întoarcă România în trecutul sumbru, ca un program de calculator pentru amatorii de filme horror. Sistematic. Expectativa de peste un an şi jumătate în care a fost aruncată societatea ar trebui să aibă un final.
Traian Băsescu zburdă în spaţiul public. Când nu este la „Cireşica”, domnul Băsescu organizează conferinţe de presă la Palatul Cotroceni în care dă indicaţii preţioase legate de privatizarea CFR Marfă şi se ia de bona premierului Victor Ponta. Când nu postează pe reţelele de socializare fotografii făcute pe mare, domnul Băsescu declară la tv că […]
În urmă cu aproape 300 de ani, Irlanda îşi vedea moartea cu ochii – cam ca România azi. Războindu-se cu englezii din afară – care îi tot vîrau pe gît mărfuri şi pretenţii politice în timp ce-i refuzau exporturile –, cu catolicii din interior, cu fermierii care nu se ţineau de agricultură şi deci nu aprovizionau ca lumea piaţa cu de-ale gurii.
Constatarea din titlu aparţine unui mare om de cultură, care nu-şi putea reprima tristeţea uriaşă văzând până unde s-a ajuns cu dispreţul faţă de alegători în România de azi, dacă până şi Băsescu nu a scăpat ocazia să denunţe faptul că, despre probleme ce „ard”, nu poate dialoga cu premierul României.
Recentul scandal sexual care îi are drept protagonişti pe fostul secretar de stat Colin Powell şi pe eurodeputata PSD Corina Creţu nu este primul în care aceasta din urmă este implicată. În volumul său de amintiri ”Între linii” (Editura RAO, 2011), marele artist plastic şi celebrul grafician româno-american Eugen Mihăescu descrie, cu un talent scriitoricesc […]
Oficialii CIA de altădată aveau tot felul de obiceiuri iritante. Când se dădea un foarte onorabil Châteauneuf-du-Pape la o petrecere de la Georgetown, îl lăudau – marcându-şi însă dezacordul cu „părerea foarte răspândită” că vinurile roşii din soiuri pure sunt mai bune. Când li se vorbea despre o excelentă trattoria de la Roma, puteau eventual […]
Decăderea este totală. Preşedintele se flituieşte cu prim-ministrul ca două ţaţe din Ferentari. Vorbărie de cucoane supărate, săgeţi otrăvite, priviri de surate care s-ar lua în coarne, duşmani de paie şi apărători de cârpă.
Motto: „Ţară avem şi noi sub soare/ Şi-o râvnesc duşmani destui/ Dar prin vremi asupritoare/ N-am lăsat-o nimănui” (George Coşbuc) Începând cu anul 1990, România a intrat în lichidare de stoc. Patrimoniul industrial a fost prima victimă oferită pe daiboj prin furtul numit „privatizare”. Se continuă şi azi cu CFR Marfă, oferită unui fierar din […]
A guverna o ţară este, desigur, mai dificil decât a face un doctorat mediocru, aşa cum sunt atâtea. Cu o viaţă intelectuală pauperizată până la stingerea oricărui palpit, România se confruntă cu o cartonizare profesională mai ceva decât în comunism.
În timpul vizitei electorale efectuate la Chişinău, Traian Băsescu i-a spus unei tinere care a cerut unirea României cu Republica Moldova: „Domnişoară, cereţi-o şi o vom face”. După ce a terminat de împărţit zâmbete, hăhăieli, speranţe şi promisiuni, adevăratul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară a plecat la Bucureşti, iar un jurnalist de la o publicaţie […]
Hacker, nehacker, dar Colin Powell nu a putut nega autenticitatea mailurilor fără echivoc amoroase, clamoroase, fierbinţi, ale Corinei Creţu, omul de maximă încredere al lui Ion Iliescu încă de la începutul anilor ’90, actualmente europarlamentar din partea PSD şi vicepreşedinte al grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor în PE.
Miercuri dimineața, postul Realitatea TV difuza cu sunet și imagine o altă improvizație politico-verbală a premierului Victor Ponta.
Văzându-l pe torţionarul Vişinescu pe diverse posturi de televiziune cum dădea cu pumnii în toate părţile, la venerabila vârstă de 88 de ani, spre ziariştii din jurul lui, chiar ştiindu-se filmat de numereoasele camere de luat vederi, m-au trecut fiori. Nu puteam să nu mă întreb câţi pumni o fi împărţit la tinereţe bieţilor deţinuţi […]
Mass-media românească, respectiv televiziunile, se îndepărtează şocant de realitatea zilei, din motive tot mai evidente. Rezultatul e monstruos. Propaganda naşte monştri, deturnând opinia publică.
Nu e prima oară când scriu despre Sebastian Lăzăroiu, dar e prima dată când, asemenea atâtor oameni şi gazetari normali şi responsabili din ţara asta, am rămas şocat de gestul lui de a o „arunca” în spatele unor gratii imense pe jurnalista Mihaela Bîrzilă, altfel o remarcabilă realizatoare de emisiuni de televiziune.
În ziua în care presa pro-Băsescu sărbătoarea un an de la lovitura de stat eşuată, iar presa anti-Băsescu comemora un an de la trecerea în nefiinţă a acţiunii de suspendare a lui Traian Băsescu, procurorii anticorupţie le-au făcut un cadou televiziunilor: imagini cu vicepremierul PSD, Liviu Dragnea, intrând şi ieşind din sediul DNA. Direcţia Naţională […]
„Actualitatea literară” nr. 32-33/ 2013-07-28 „Revistă a unirii scriitorilor din România” (fără vreo iniţială majusculă, cum preferăm noi a scrie) se poate citi sub antetul publicaţiei din Lugoj, încât, la o lectură grăbită, ai putea crede că e a Uniunii Scriitorilor. Confuzie, poate, dorită cu dinadinsul. În cuprinsul revistei, Alex. Ştefănescu anunţă un premiu de […]
Motto: „A te învinge pe tine însuţi este mijloc sigur să nu fi învins de alţii. A te stăpâni pe tine însuţi este mijloc sigur de a pune stăpânire pe alţii” (maximă chinezească). Comunismul a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să îi pedepsească pe cei – spre nefericirea […]
Azi, 29 iulie 2013, cu cod portocaliu, aniversăm un an de la lovitura de stat – aşa a numit-o preşedintele Republicii în funcţie. Reuşită ? Eşuată ? Depinde din al cui punct de vedere. Din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, lovitura de stat din iulie 2012 a reuşit cu brio.
Biserica Ortodoxă Română a dezminţit ferm că e la modă ca preoţii să poarte veşminte exagerat de scumpe. După ce Antena 3 a difuzat o ştire conform căreia preoţii poartă veşminte împodobite cu cristale Swarovski a căror valoare este de 1.000 de euro, agenţia de ştiri a BOR, Basilica, a emis un comunicat de presă […]
Parcurg un articol care începe astfel: „Stanga radicala este din nou in ofensiva. UNESCO a decis sa includa scrierile lui Ernesto ‘Che’ Guevara, revolutionar de profesie, criminal politic si posedat ideologic, intr-un Patrimoniu Cultural Global intitulat ‘Memory of the World Register’. Nu neg ca aceste scrieri, asemeni celor ale lui Lenin, Stalin, Hitler si Mussolini, […]
Una din ştirile mai piperate ale zilei de sâmbătă, 27 iulie a.c., este aceea că Viktor Orban a fost ţinta unui tir cu pătlăgele roşii la Universitatea de vară de la Tuşnad, unde fraţii maghiari se şcolesc de mama focului în privinţa autonomiei, până acolo încât panglicarul în ale naţionalismului şi ale şovinismului maghiar, Laszlo Tokes, a cerut ca guvernul de la Budapesta să instituie un protectorat maghiar asupra Transilvaniei.
Singurul mod de a pune capăt ciclului tensionat ultimatum-şantaj este acela de a trata adevărata problemă: Coreea de Sud Poate unde mi-am început anii de şcoală la Palermo, în Sicilia, comportamentul Coreei de Nord mi s-a părut întotdeauna perfect logic şi absolut transparent. În ambele locuri, extorcarea de fonduri prin intimidare este o rutină, dar […]

