Deficitul comercial a crescut în primele două luni cu aproape 60%, la 4,211 miliarde lei (970,2 milioane euro), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Importuruile au crescut cu un ritm mult superior celui înregistrat de exporturi, se arată în raportul INS, prezentat de Mediafax. Exporturile FOB realizate în […]

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a reproşat, vineri, Băncii Naţionale că nu a prevăzut că va fi criză financiară şi în România, potrivit Agerpres. ‘Ce putem reproşa este că Banca Naţională nu a ştiut că vine criza în România’, a spus Gheţea, în deschiderea unei conferinţe cu tema „Noua ordine bancară şi […]

Foarte multe companii aeriene vor falimenta, dacă preţul barilului de petrol va creşte de la 120 de dolari în acest moment, la 150 de dolari barilul, este opinia Asociaţiei Internaţionale pentru Transport Aerian (IATA). Chiar şi în condiţiile actuale, afacerile nu merg deloc bine, IATA revizuind estimarea profiturilor companiilor aviatice pentru 2012 de la 3,5 […]

Cursul euro se menţine la un nivel ridicat. Atât vineri cât şi luni cursul a depăşit nivelurile istorice înregistrate până acum. Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,3780 lei/ euro , cu 0,14 bani mai mic decât cel de ieri. Vineri, BNR a anunţat un curs de 4,3783 lei/euro , […]

Companiile Transelectrica şi Transgaz, care sunt transportatorii naţionali de electricitate şi gaze, vor fi transferate către alte ministere decât cel al Economiei, a anunţat Lucian Bode, ministrul Economiei, potrivit Jurnalul Naţional. El nu a precizat către ce entităţi trebuie transferate cele două societăţi. Potrivit pachetului trei de energie, adoptat de Uniunea Europeană, există trei variante […]

Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol, asigurând astfel un start bun pentru culturile de primăvară, iar însămânţările se vor face în condiţii favorabile, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, potrivit mediafax.ro. „S-a vehiculat foarte mult că iarna severă pe care am avut-o a afectat sectorul agricol. Chiar dacă […]

Cursul de schimb a rămas peste 4,38 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, într-o piaţă în care jucătorii străini au continuat să plaseze ordine de cumpărare de euro, pentru a-şi închide poziţiile în care mizau pe aprecierea leului, potrivit Mediafax. Astfel, după factura la gaze, persoanele cu credite în euro vor avea […]

Moneda euro s-a apropiat, joi, de maximul istoric. BNR a cotat euro la 4,3672 lei, cu 16 bani mai mic decât maximul istoric înregistrat în 2010. Acesta este cel mai înalt nivel înregistrat de euro în ultimele 21 de luni. Moneda naţională se devalorizează pentru a patra zi consecutiv, atât în raport cu euro, cât […]

Cea de-a doua ediţie a Forumului Naţional de Agricultură, organizat miercuri la Bucureşti, îşi propune să identifice problemele majore ale agriculturii româneşti împreună cu marii actori din piaţa de profil, dar şi cu reprezentanţii autorităţilor. În cadrul evenimentului vor fi analizate cele mai bune soluţii de finanţare, garantare, asigurare şi rentabilizare a terenurilor agricole, precum […]

Guvernul intenţionează să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist, invocând lipsa de fonduri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Potrivit surselor citate, Guvernul a pregătit deja un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, în […]

Partidele din coaliţia de guvernare au acceptat, luni, ca Executivul să mărească salariile bugetarilor cu 15%. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie, dată de la care angajaţii de la stat vor primi cu 15% mai mulţi bani. Este vorba de un acord în cadrul coaliţiei de guvernare în sensul în […]

Criza datoriilor din zona euro s-a atenuat în ultimele săptămâni, dar sunt necesare măsuri în continuare pentru a convinge pieţele că mecanismul european de combatere a acesteia este eficient, a declarat Athanasios Orphanides, membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), potrivit mediafax.ro. „Am asistat la o îmbunătăţire substanţială în ceea ce priveşte riscurile, comparativ cu […]

Strategia Germaniei pentru Grecia pare să vrea să le facă viaţa grecilor atât de insuportabilă încât aceştia să ceară ei înşişi să iasă din zona euro, o strategie de suicid asistat în „prima colonie a zonei euro”, scrie editorialistul Financial Times (FT) Wolfgang Munchau. Afirmaţiile foarte dure ale editorialistului FT, care până la preluarea acestei […]

Delegaţia FMI, condusă de negociatorul şef pentru România Jeffrey Franks, vine astăzi la Bucureşti pentru o vizită de două zile, la invitaţia noului premier, Mihai-Răzvan Ungureanu. Potrivit oficialilor FMI, aceasta este o vizită de curtoazie, lucru obişnuit când se schimbă un guvern din ţările care au acorduri cu Fondul. Jeffrey Franks se întoarce în România […]

Asociația Operatorilor Bulgari din Turism prognozează un sezon de vară foarte profitabil pentru statul de la sud de Dunăre. Estimarea are la bază rezervările deja făcute pentru perioada mai-septembrie 2012. Aceeași asociație a menționat în cadrul celei de a 29-a ediții a Vacation and Spa Expo de la Sofia că sezonul de iarnă 2011-2012 va […]

Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, potrivit unui articol publicat de doi analişti ai Reuters pe blogul agenţiei, Martin Hutchinson şi Christopher Swann, care comentează că „rigoarea excesivă” promovată de instituţia financiară ar putea provoca daune pe termen lung, citaţi de Mediafax.     Condiţiile draconice impuse de FMI au dus la reducerea […]

Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, dar a înregistrat o creştere comparativ cu dolarul american. Banca Naţională a stabilit marţi, 31 ianuarie, un curs de referinţă de 4,3433 lei/euro, cu 0,93 de bani mai mare decât cel din şedinţa anterioară. Leul a crescut, marţi, în raport cu dolarul american. BNR a publicat […]

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, luni, la Bucureşti, discuţiile din cadrul celei de-a patra misiuni de evaluare a Acordului Stand-by de tip preventiv cu România. Pe agenda discuţiilor cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice figurează execuţia bugetară pe anul 2011, revizuirea prognozei de creştere economică pe 2011, de la 1,5% – […]

Moneda naţională a pierdut avansul consemnat la începutul sesiunii interbancare, iar cotaţiile au revenit aproape de 4,34 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă apropiat de cel de joi, la 4,3394 lei/euro. În sesiunea precedentă cursul a fost de 4,3396 lei/euro. Pentru dolar, cursul a urcat cu 0,33 […]

Zeci de oraşe din SUA îşi tipăresc propriile bancnote, un semn al lipsei de încredere în administraţia de la Washington şi a modului în care gestionează criza economică. Potrivit CNN Money, în 2009 existau cel puţin 20 de bancnote locale în SUA, iar numărul lor a crescut în ultimii doi ani, la fel şi interesul […]

Încă o emblemă americană este ameninţată cu dispariţia. Kodak a solicitat protecţie faţă de creditori, sub umbrela legii falimentului. Aşa a obţinut un credit de 950 milioane de dolari pe 18 luni pentru a-şi finanţa restructurarea şi a încerca să reziste pe piaţă. Grupul care a făcut istorie în industria fotografiei şi şi-a lăsat semnătura […]