Hala Matache, care va fi demolată pentru a asigura legătura între Piaţa Victoriei şi Piaţa Parlamentului, va fi ulterior reconstruită după vechile planuri, a declarat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii „Penetraţia Splaiul Independenţei – Autostrada Bucureşti-Piteşti”. Potrivit edilului şef, hotărârea de demolare şi apoi […]
Politică
Vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a reiterat, joi, pentru Agerpres, intenţia sa de a candida la şefia PDL, la congresul din luna mai. „Unele afirmaţii sunt făcute, din nefericire, de colegi de-ai mei, care pierd de regulă alegerile, în care, tot din nefericire, reprezintă partidul nostru. Aceste personaje, la o lună după lipsa lor de performanţă […]
Premierul Emil Boc a afirmat miercuri seară, la TVR1, că nu susţine privatizarea CEC, apreciind că instituţia a avut un management bun şi că trebuie consolidată şi sprijinită, mai ales că „este deja un bun public consacrat”. „Nu susţin privatizarea CEC-ului, CEC-ul este al României, al românilor, este deja un bun public consacrat şi pe […]
După atâtea tăieri şi sărăcie, bugetarii pot să-şi mai descreţească frunţile. Premierul Emil Boc are veşti mai bune pentru ei. În februarie, bugetarii vor lua primele salarii majorate cu 15%. Motive de bucurie au şi pensionarii încadraţi în grupele I şi II de muncă, pentru că vor primi bani în plus.
Boc: Guvernul nu are competenţe în stabilirea preţului la gaze
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că legislaţia în domeniul câinilor comunitari trebuie modificată, apreciind că ar putea fi implementat sistemul pe care l-a întâlnit în Franţa, unde un câine nerevendicat timp de şapte zile este eutanasiat. Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că situaţia câinilor comunitari nu poate fi soluţionată în baza […]
Ministrul Finanțelor Gheorghe Ialomițianu a declarat, miercuri, că România a făcut progrese în ceea ce priveşte consolidarea fiscală şi reducerea arieratelor, după cum au apreciat reprezentanții Delegației FMI. „Printre rezultatele favorabile prezentate de ministrul de finanţe şi „recunoscute” de misiunea FMI, BM şi CE se numără faptul că, în loc de 6,8 la sută, deficitul […]
Programul „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” va avea un buget total de 230 milioane de lei, din care în 2011 vor fi alocate 65 milioane de lei, banii pentru reprofilarea spitalelor fiind alocaţi de la bugetul de stat, nu de la administraţiile locale, a spus Cseke Attila. „Prin acest program pe care-l iniţiem, […]
Banca Naţională va menţine dobânda dobânda cheie la minimul istoric de 6,25%. Aceasta este opinia tuturor celor 19 economişti chestionaţi de Reuters, cu o zi înainte de o nouă şedinţă de politică monetară la BNR. Din mai 2010, Banca Centrală nu a mai modificat dobânda cheie. Economistul-şef al Voksbank, Melania Hăncilă, nu anticipează nici o […]
Tot mai mulți șoferi se plâng în ultima perioadă că sunt acrosați în trafic de diverse persoane, care după ce îi lovesc „inteligent” le cer bani ca să nu meargă la Poliție să-i reclame. De regulă, șoferul lovit nu are martori care să-i probeze nevinovăția, în timp ce „agresorul” este însoțit.
Premierul Emil Boc a susţinut, în întâlnirea de miercuri cu sindicatele şi unele patronate, desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel naţional, aceasta fiind propunerea Ministerului Muncii avansată până în prezent de ministrul Ioan Botiş, au precizat reprezentanţii sindicatelor. Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat, miercuri la finalul întâlnirii de aproximativ trei […]
Banca Comercială Română (BCR) oferă, în februarie, dobânzi promoţionale avantajoase la depozitele bancare constituite pe termen de şase luni în lei şi euro, nou constituite de clienţii săi persoane fizice, pentru a stimula economisirea şi a-şi ajută clienţii să-şi realizeze aspiraţiile, informează banca. ‘Avem o ofertă specială pentru toţi clienţii noştri în luna februarie: dobândă […]
Industria auto, cea a echipamentelor electrice, precum şi cea a lemnului sunt câteva din sectoarele care vor performa în anul 2011, cred conomiştii Unicredit. De asemenea moneda naţională ar putea încheia acest an cu un curs de 4,2 lei/euro, după o volatilitate mai mare în primele două trimestre.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,2564 lei pentru un euro şi de 3,0755 lei pentru un dolar. Ambele valute scad. Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,2577 lei pentru un euro şi de 3,0994 lei pentru un dolar.
Liberalizarea preţurilor la energie înseamnă o aliniere la preţurile Uniunii Europene, unde fiecare cetăţean consumă, lunar, pe energie 700 de euro, a declarat, la The Money Channel Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriilor.
Sindicatele şi patronatele se întâlnesc miercuri, cu premierul Emil Boc pentru a continua discutiile legate de modificarea Codului Muncii. Discuţia va fi axată pe acele pevederi legate de modul de aplicare a contractelor colective si disponibilizarile colective.
După pâine, se scumpeşte şi zahărul. Producătorii spun că scumpirea se va vedea la rafturi până în luna mai, perioadă în care ajunge în ţara noastră zahăr din import, cumpărat la preţuri mai mari. Zahărul a ajuns să fie cotat pe bursele internaţionale la 800 dolari pe tonă, cel mai mare preţ din ultimele 3 […]
De anul viitor, bucureştenii îşi vor putea face cumpărăturile într-un nou centru comercial din Capitală – AFI Palace B. Noi, dezvoltat de israelienii de la AFI Europe, care au mai construit in Bucureşti şi AFI Palace Cotroceni. Situat în cartierul Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet, mallul va avea o suprafaţă construită de 39.400 […]
Cei mai mari 10 datornici la bugetul de stat au obligaţii neachitate care totalizează 4,971 miliarde lei (aproximativ 1,16 miliarde euro).
Cardul de sănătate va costa aproximativ doi euro şi va fi distribuit cel mai probabil prin Poşta Română, spune ministrul sănătăţii, Attila Cseke. Cardurile de sănătate vor ajunge la persoanele asigurate, cel mai probabil prin Poşta Română. „Toţi cei asiguraţi cu vârsta peste 18 ani primesc card de sănatate. Aici vorbim despre o sumă de […]
Cristian Popescu-Piedone, primarul sectorului 4, a solicitat, marţi, Primăriei Capitalei şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti să delege primăriilor de sector atribuţiile de strângere de pe străzi a câinilor fără stăpân. „De când sunt primar, am solicitat descentralizarea (…) unui singur serviciu – să mi se dea posibilitatea să strâng eu câinii. Primăria Capitalei este […]
Inspecţia fiscală la firme va putea fi declanşată şi fără anunţ prealabil atunci când autorităţile consideră că scopul controlului poate fi periclitat dacă contribuabilii sunt înştiinţaţi înainte, avizul de inspecţie urmând să fie comunicat odată cu sosirea inspectorului la sediul firmei.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că încheierea unui protocol al formaţiunilor din coaliţia guvernamentală a fost propusă chiar de UDMR, că prima dată a fost discutat acest subiect în urmă cu două săptămâni şi documentul ar trebui finalizat în zece zile. Kelemen Hunor a precizat că UDMR va semna cu partenerii […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după o întâlnire cu reprezentanţi ai patronatelor, că premierul şi preşedintele mimează dialogul social şi menţin o stare de conflict perpetuu. Ponta a afirmat, după întâlnirea cu reprezentanţii UGIR 1903 şi CONPIROM, că Guvernul trebuie să elaboreze noul Cod al Muncii doar în urma unui dialog social real. […]
182 de spitale din România vor fi comasate sau reprofilate, în perioada următoare, potrivit unei propuneri a Ministerului Sănătăţii. 71 de spitale se vor transforma în cămine pentru bătrâni. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a dat asigurări că niciun angajat nu va fi disponibilizat. În sistemul sanitar nu vor exista disponibilizări, chiar dacă spitalele vor fi […]
Banca Transilvania a obţinut în 2010 un profit net cu 58% mai mare decât în 2009. Veniturile din dobânzi şi controlul strict al costurilor au fost unii dintre principalii factori care au influenţat acest rezultat, se arată într-un comunicat al instituţiei. „În anul 2010 ne-am focusat pe dezvoltarea sănătoasă a băncii. A fost un an […]
În luna mai bucureştenii se vor prezenta la referendum pentru a decide dacă primarii de sector vor mai fi aleşi de populaţie sau vor fi numiţi din rândul consilierilor generali ai Municipiului – cel puţin aşa promite primarul general, Sorin Oprescu.