Gabriel Oprea, premierul interimar, şi-a exprimat sâmbătă dorinţa ca România să fie inclusă în Programul Visa Waiver, ţinând cont că ţara noastră a colaborat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru a intensifica combaterea terorismului, precizează mai multe surse din presă. „Acordului dintre Guvernul SUA și Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea și […]

Doi mari retaileri, Lidl şi Kaufland, au fost finanţaţi în ultimii zece ani din bani publici. Lanţurile de magazine operate de grupul german Schwarz au primit aproape 900 de milioane de euro din partea unei aripi a Băncii Mondiale – Corporaţia Internaţională de Finanţe – şi a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Cele două […]

Într-un mesaj pe Facebook, copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a transmis sâmbătă urări cu ocazia Zilei Naționale a SUA. “Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai importantă democrație a lumii și un aliat de nădejde pentru România. Exemplul SUA, care de peste două secole oferă americanilor șansa la libertate și prosperitate, a atras admirația multor națiuni […]

Deputatul Sebastian Ghiță a afirmat vineri la sediul DNA Ploiești că decizia ÎCCJ prin care i-au fost înlăturate interdicțiile de a părăsi Ploieștiul și de a-și exercita funcția de parlamentar este „una corectă”. „Nu cred că ea trebuie interpretată în termeni X a avut dreptate sau Y a avut dreptate. Să știți că acolo deciziile […]

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Gândul Live, că nu i s-a părut corect că UNPR a votat în Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, susținând că Gabriel Oprea şi-a ”trădat aliaţii” şi a făcut ”jocul unui preşedinte care a greşit că şi-a numit apropiaţii la servicii”. Băsescu a […]