Peste tot în lume există astfel de scandaluri, a declarat Gabriel Oprea răspunzând unei întrebări referitoare la situația premierului Victor Ponta. “Vreau să ştiţi că scandaluri de acest sens sunt peste tot în lume. Important este să ne supunem legii. Cred că cel mai mare exerciţiu de voinţă şi de corectitudine este să ne supunem […]

Ziua Franţei este sărbătorită și la Bucureşti, autorităţi ale statului român şi parteneri de înalt nivel fiind invitați la reşedinţa Franţei, unde a avut loc o recepţie oficială. Printre invitați, premierul Victor Ponta, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, generalul Ion Oprișor, consilier prezidențial pentru securitate națională, fostul președinte Ion Iliescu. Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Excelenţa […]

Prețurile la mărfurile alimentare au scăzut, în medie, cu 8,2% de la momentul aplicării reducerii TVA de la 24% la 9%, iar valoarea mărfurilor alimentare disponibile pe piață a crescut până la 11,5 miliarde de euro, în primele șase luni din 2015, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferință de […]

Klaus Iohannis se întâlnește miercuri, la sediul BNR, cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Preşedintele va discuta cu Isărescu despre Codul fiscal, în contextul în care şeful Băncii Naţionale nu susține acest Cod, o poziție similară având și Comisia Europeană, şi Fondul Monetar. Iohannis mai are la dispoziţie o săptămână pentru a lua o decizie […]

Președintele rus Vladimir Putin a salutat marți acordul istoric privind dosarul nuclear iranian, apreciind că lumea poate răsufla ușurată după lungi ani de negocieri, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres. ‘Lumea poate răsufla ușurată acum’, a precizat Putin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului. ‘În ciuda tentativelor de a justifica scenarii bazate pe forță, negociatorii […]

Premierul Victor Ponta urează marți „La mulți ani” poporului francez cu ocazia Zilei Naționale. „14 iulie, Ziua Națională a Franței — marchează împlinirea a 226 de ani de la căderea Bastiliei. La mulți ani poporului francez, cu care avem o legătură istorică și culturală absolut specială!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

Victor Ponta putea să stea de vorbă cu liderii PSD şi să explice momentul pentru care a ales autosuspendarea din funcţia de preşedinte, a declarat la RFI deputatul PSD, Mădălin Voicu. Întrebat dacă l-a surprins retragerea lui Victor Ponta de la şefia PSD, Mădălin Voicu a răspuns: „Nu, discuţiile datează încă imediat de după alegerile […]

PNL a strâns la nivel național 150.000 de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta, a declarat luni Marian Petrache, secretar general al partidului. Liberalii și-au propus să strângă un milion de semnături în cadrul campaniei „Semnează-i demisia lui Ponta”, a mai spus Petrache. „Astăzi, avem în jur de 150.000 de semnături ce au fost strânse […]

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu premierul spaniol Mariano Rajoy în Spania. Iohannis a mulțumit premierului spaniol pentru efortul depus de acesta de a ajunge la întâlnire, în situația în care Mariano Rajoy a participat la negociere de 17 ore la Bruxelles și a venit la întâlnirea cu Iohannis direct de acolo. „Am avut […]

Liderii Coaliţiei s-au adunat la sediul PSD pentru o ședință a coaliției, în contextul în care Victor Ponta și-a anunțat colegii într-o scrisoare deschisă publicată duminică pe pagina sa de Facebook că renunță …

Gabriela Firea a declarat luni, la sediul PSD, că Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru, pentru că ar fi o mare pierdere și chiar o greșeală, informează B1 TV. Firea a mai precizat că premierul nu a renunțat la partid. ”Am citit în scrisoarea lui Victor Ponta aceeași precoupare, ce se […]