Prim-ministrul Victor Ponta a explicat, pe larg, luni seara – la Antena 3, în emisiuea Sinteza Zilei realizată de Mihai Gâdea – , de ce s-a retras de la conducerea PSD, cât de departe merge războiul preşedinte-prim ministru şi ce crede cu adevărat despre ancheta declanşată de DNA împotriva sa.
Redăm, mai jos, cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta:
– E in regulă cât timp pot să-mi dovedesc punctul de vedere, să-mi dovedesc nevinovăţia
– Există instituţii în România care nu dispun de un mod în care persoanele cu dizabilităţi să aibă acces. Vom face un control pentru a vedea unde sunt asemenea clădiri. Nu respectăm standardele
Despre USL:
– USL, despre care eu cred că a fost cea mai bună idee politică din ultimii 25 de ani, a avut mai multe componente.
Cea mai mare neîmplinire:
– DIn punct de vedere guvernamental, partea de infrastructură
Despre operaţia din Turcia:
– A fost o chestiune de necesitate a mea a de a sta un pic mai liniştit
Despre demisie:
– M-am gândit la demisie, o gândire foarte concretă
Despre relaţia cu Klaus Iohannis:
– Nu am înţeles nici acum de ce a dezăbrăcat haina de preşedinte a României şi a îmbrăcat-o pe cea de şef al PNL. Cred că este o greşeală care îl va costa