Cea mai mare competiție internațională de profil din lume
Competiția WorldSkills, care a ajuns la ce-a de-a 48-a ediție, va avea loc la Shanghai, în perioada 22-27 septembrie.
Tineri și lideri din industrie, educație și administrație publică din întreaga lume se întâlnesc WorldSkills, care este cea mai mare competiție internațională de profil din lume, pentru a promova educația și formarea profesională și tehnică.
Adrian Marian Leață, 18 ani, este elev al Liceului Dimitrie Filipescu din Buzău și va participa la această competiție datorită abilităților sale. El a fost selectat însă și datorită profilului unității de învățământ unde învață, dat fiind faptul că este singura care școlarizează elevi în această calificare.
Directorul unității de învățământ, Lucica Stănculeanu, spune că WorldSkills a venit în întâmpinarea școlii cu propunerea de a reprezenta România.
”A fost o selecție la nivelul școlii, cu elevi din mai mulți ani și el (Adrian -n.r.) a reușit să facă față cu bine probelor impuse de această competiție internațională. Este susținut în pregătirea lui practică și lingvistică de două firme partenere, cu o mare reprezentativitate în economia buzoiană și a țării”, a declarat Lucica Stănculeanu pentru Agerpres.
Liceul a fost înființat în urmă cu 60 de ani pentru Întreprinderea de sârmă și produse din sârmă și a avut în oferta educațională calificări solicitate de această întreprindere.
Citește și: România a obţinut două medalii de aur şi trei de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică 2026
Despre calificarea de Sudor, spune directorul unității de învățământ, se regăsește în organigrama mai multor firme care au obiect de activitate producție și prelucrarea de metale. După finalizare, elevii sunt selectați și angajați, meseria fiind, după cu spune, ”brățară de aur”.
Perfecționare
Selecția elevului dintr-a XI-a seral este rezultatul unui efort susținut, care a făcut posibilă perfecționarea sa, devenind astfel un profesionist calificat.
”Pentru mine înseamnă foarte mult că fac parte din această delegație, este o oportunitate foarte mare și îmi place această meserie. Este o competiție foarte dificilă, concurez cu participanți din mai multe țări, sunt diferite proceduri de sudură, Mig/Mag, argon, Tig, electrod învelit, prin toate acestea trebuie să formezi o piesă. Acum îmi perfecționez tehnica în Tig, aloc în jur de 4-5 ore pe zi, în fiecare săptămână.
Acolo, voi primi o fișă tehnologică în care se regăsesc cerințe privind executarea unei piese complexe, care este compusă din mai multe elemente, din flanșe de tablă de diferite grosimi, cu alezaje în care trebuie potrivite alte profiluri, o țeavă pe care trebuie să execuți procedee de sudare, conform fișei tehnologice, conform standardelor de sudare. Voi asambla, de exemplu, un cub, care va implica sudură la colț, cu procedeul de sudare argon, sudură cu arc electric, cu protecție de gaz. Pentru laminarea țevii pe flanșa respectivă se va folosi procedeul Tig, care este tot sudură cu arc electric în gaz protector”, spune Adrian Leață.
Recunoștință
Adrian recunoaște că profesorii și instructorii l-au sprijinit și îi este recunoscător tatălui, de la care moștenește pasiunea pentru această meserie.
Băiatul spune că face practică într-un atelier unde are toate materialele și aparatul de sudură. De asemenea, el urmează și un curs de limba engleză, ca să poată merge bine cu procedeul de sudură în cadrul competiției.
Pregătirile le-a început în urmă cu 4-5 luni și competiția se desfășoară în septembrie, este un timp scurt, dar se simte încrezător și spune că în viitor se vede tot în această meserie, pentru că dorește să rămână în România.
Recunoaște însă că decizia finală va fi luată de oportunitățile pe care le are și nu exclude o eventuală plecare. Și-ar dori să își poată deschide o firmă, spune Adrian, convins fiind că dacă stăpânești o meserie foarte bine ”poți să ajungi departe”, trebuie doar să îți placă.
”Toată lumea te caută. Dacă știi o meserie și o știi bine, toată lumea o să te caute în continuare. Sper să mă întorc cu rezultate bune”, conchide tânărul.
Organizată o dată la doi ani, competiția WorldSkills reprezintă cea mai mare reuniune internațională a talentelor în diverse domenii profesionale. Se estimează că 1.400 de concurenți din 73 de țări și regiuni vor concura la 64 de discipline, inclusiv șapte ocupații emergente.
BRAVO !