Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Social
Fermierii români avertizează că fructele devin produse de lux din cauza motorinei de 10 lei și a dublării prețului la îngrășăminte. Sprijinul de la stat a fost tăiat la jumătate, iar costurile uriașe vor fi transpuse în prețuri, riscând să lase românii fără fructe autohtone pe masă.
Brigada Rutieră asigură măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulaţie.
CNIR spune că Autostrada Ploiești–Brașov va fi construită, dar fără termen clar, proiectul fiind dependent de alte lucrări majore de infrastructură.
Incendiu la CET Vest din București: două transformatoare afectate, focul a fost stins, fără victime.
Meteorologii anunţă temperaturi mult sub cele obişnuite şi ploi în sud-estul ţării în perioada minivacanţei de 1 Mai, schimbând prognozele iniţiale, care indicau temperaturi peste cele specifice perioadei, relevă datele nunţate marţi de ANM.
Ofertele sunt disponibile de luni, 20 aprilie, până duminică, 26 aprilie, în magazinele Lidl, așa că e momentul să le pui în coș.
Antena Group a câștigat în primă instanță unul dintre procesele cu fostul jurat de la emisiunea „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea.
Peste 320 de pui de găină au fost găsiți abandonați într-o pădure din Vaslui, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a clarifica situația.
Primăria Capitalei a eliminat panourile anticezariană care foloseau mesaje false.
Biletul norocos a fost jucat online, pe joaca.loto.ro şi a fost completat cu două variante la Joker.
În termen de 60 de zile, CNAB va primi studiul de fezabilitate, urmând ca imediat să înceapă etapa legală de construcţie propriu-zisă.
Un camion încărcat cu fructe a ars pe autostrada A1, în zona Deva–Timișoara. Incendiul a fost stins, iar traficul a fost reluat parțial.
George Simion a fost naș la botezul copilului fostului polițist Valer Kovacs, eveniment care a stârnit atenție din cauza trecutului controversat al acestuia.
La altitudini în general de peste 1400 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
CNAIR demarează recensământul traficului rutier în România pentru a analiza circulația și a planifica viitoare investiții în infrastructură.
Intervenție de urgență în Prahova: salvatorii caută un bărbat căzut din barcă pe o baltă piscicolă. Victima nu a fost găsită.
Biletele de tren s-au scumpit cu 24,4%, conform datelor INS. Experții Asociației Pro Infrastructura critică dur condițiile insalubre din vagoane și managementul defectuos al CFR în ciuda tarifelor tot mai mari.
17 tineri au rămas blocați cu capul în jos, la cinci metri înălțime, într-un carusel din Caransebeș. Pompierii i-au salvat după 40 de minute de coșmar. Șase victime au ajuns la spital cu atacuri de panică. Poliția a deschis dosar penal, iar administratorul a fost dus la audieri.
Construcția metroului din București, va fi unul dintre cele mai ambițioase proiecte realizate în timpul regimului comunist și se va confrunta cu o serie de provocări inedite.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se află și rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe.
Târguri de adopții pentru câini la Circul Metropolitan București, în aprilie, cu activități pentru copii și opțiuni de adopție responsabilă.
Deși ANAF-ul este o instituție de bază a statului român, escrocii n-au nicio ezitare.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc anunță deschiderea primului apel de finanțare în cadrul Programului Național de Interes Public ‘Conștient și Liber’, prin intermediul căruia vor fi acordate finanțări nerambursabile în valoare de cinci milioane de euro pentru implementarea unor proiecte dedicate prevenției și tratării adicției de jocuri de noroc.
Piedone atacă conducerea ANPC și acuză depășirea atribuțiilor în scandaluri recente legate de controale.
România devine lider în exportul de rapiță către Germania, depășind Ucraina, pe fondul unei producții agricole record.