Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere susțin că autostrada Ploiești–Brașov va fi construită „în această viață”, însă fără a oferi un calendar concret pentru finalizarea proiectului, scrie BZB.
Directorul CNIR, Gabriel Budescu, a declarat că realizarea acestui tronson depinde și de finalizarea altor proiecte majore de infrastructură. Unul dintre proiecte este autostrada Sibiu–Pitești. În prezent, proiectul autostrăzii Ploiești–Brașov a fost deblocat. Totul după o perioadă de blocaj cauzată de neînțelegeri între autorități și proiectant privind studiile geotehnice.
CNIR a aprobat tema geotehnică necesară continuării studiului de fezabilitate. Următorul pas este realizarea forajelor în teren, esențiale pentru stabilirea soluțiilor tehnice.
Potrivit estimărilor actuale, studiul de fezabilitate ar putea fi finalizat cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 sau în cursul anului 2027. Finalizarea stadiului împinge și mai mult în viitor începerea efectivă a lucrărilor. Autostrada Ploiești–Brașov este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din România, fiind parte a autostrăzii A3, care ar urma să lege Bucureștiul de Transilvania.




Sigur nu se da un termen exact pt. aceasta lucrare despre care se tot vorbeste de ani foarte multi ,ca in Romania este mai ceva de cat un Babilon, in care toti se cearta intre ei si nimeni nu face nimic.