Sindicatele îi cer premierului să majoreze salariul minim. Ce spun despre legea salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale vor salarii mai mari, taxe mai mici pentru angajați și eliminarea inechităților din sistemul bugetar.

Redactia Cotidianul - redactor
Sindicatele îi cer premierului să majoreze salariul minim. Ce spun despre legea salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale vor salarii mai mari, taxe mai mici pentru angajați și eliminarea inechităților din sistemul bugetar.

Cele cinci mari confederații sinicale din România îi cer premierului Luca Niculescu majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și adoptarea Legii salarizării unitare în sectorul bugetar. Reprezentanții angajaților se întâlnesc luni, 2 noiembrie, de la 16:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre venituri, fiscalitatea muncii și măsurile necesare pentru protejarea puterii de cumpărare.

La întâlnire participă reprezentanții Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”, Blocului Național Sindical (BNS), CNSLR-Frăția, Confederației Sindicatelor Democratice din România și Confederației Naționale Sindicale „Meridian”. Potrivit unui comunicat comun, sindicaliștii vor să obțină angajamente clare din partea Guvernului, însoțite de termene concrete pentru aplicarea măsurilor discutate.

Sindicatele cer majorarea salariului minim și schimbarea modului de impozitare a muncii

Una dintre principalele solicitări vizează stabilirea salariului minim pentru anul 2027. Sindicaliștii vor ca noua valoare să fie aplicată de la 1 ianuarie și calculată în funcție de prevederile legale și de coșul minim pentru un trai decent. Reprezentanții angajaților propun și încheierea unui acord între Guvern, sindicate și patronate, prin care să fie stabilite măsurile privind salariul minim.

O altă revendicare privește modificarea modului în care sunt împărțite contribuțiile sociale. Confederațiile sindicale solicită transferarea unei părți din contribuțiile plătite de angajați către angajatori, pentru a reduce povara fiscală asupra salariațiilor.

Totodată, sindicaliștii cer convocarea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social înainte ca programul de guvernare să fie aprobat în Parlament. În cadrul reuniunii ar urma să fie discutate atât măsurile privind salariul minim, cât și calendarul de acțiuni al Executivului.

Ce solicită sindicatele în privința Legii salarizării unitare

Pe agenda întâlnirii se află și adoptarea Legii salarizării unitare pentru angajații din sectorul bugetar. Sindicaliștii consideră că noul act normativ trebuie să corecteze inechitățile salariale existente. Confederațiile solicită, de asemenea, relansarea negocierilor colective de muncă, inclusiv la nivel național. Acestea vor încurajarea negocierilor în sectoarele economice și în grupurile de companii, dar și eliminarea obstacolelor întâmpinate în societățile cu capital de stat.

În același timp, reprezentanții salariaților cer intensificarea controalelor privind respectarea legislației muncii.

O altă propunere vizează introducerea unor condiții pentru organizațiile patronale, astfel încât acestea să fie încurajate să încheie contracte colective de muncă.

Sindicaliștii solicită și aprobarea bugetului de stat pentru 2027, urmată de adoptarea bugetelor companiilor cu capital majoritar de stat în cel mult 30 de zile. Măsura ar permite începerea negocierilor colective în aceste societăți.

Măsuri pentru protejarea populației și revizuirea deciziilor Guvernului Bolojan

Pe lângă revendicările salariale, confederațiile solicită măsuri de protecție socială în contextul prețurilor ridicate la energie. Printre propuneri se numără sprijinirea consumatorilor vulnerabili și reducerea TVA la 5% pentru lemnul de foc. Sindicaliștii cer și limitarea efectelor scumpirilor la energie asupra companiilor. Aceștia atrag atenția și asupra necesității protejării puterii de cumpărare și a securității alimentare a populației.

În privința pensiilor, confederațiile solicită modificarea prevederilor referitoare la stagiul de cotizare pentru persoanele care au lucrat în condiții speciale sau deosebite, precum și pentru persoanele cu dizabilități.

Totodată, acestea cer corectarea unei erori materiale din legea privind coșul minim pentru un trai decent, astfel încât prevederile sale să poată fi aplicate corespunzător.

Sindicaliștii vor și o evaluare a măsurilor adoptate de fostul Guvern Bolojan. Aceștia solicită eliminarea deciziilor care nu au produs rezultatele urmărite, inclusiv a celor care au afectat educația și sănătatea.

„Dialogul social trebuie să producă rezultate concrete, nu să rămână un simplu exercițiu de consultare”, transmit cele cinci confederații sindicale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.