Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a oferit luni primele explicații după reacțiile stârnite de imaginile de la botezul fiului președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. La eveniment au participat mai mulți lideri social-democrați, printre care Marcel Ciolacu și concubina sa, Sorina Docuz. A fost prima apariție publică al celor doi, deși în spațiul public circulau infromații referitoare la relația lor.
Sorin Grindeanu, șeful PSD, care a fost naș la eveniment, a declarat că înțelege criticile celor care au considerat că imaginile transmit un mesaj nepotrivit.
„În primul rând, vreau să vă spun că am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România”.
Grindeanu: Nu vreau să caut explicații
Liderul PSD a spus că regretă percepția creată în rândul românilor și a susținut că politicienii trebuie să fie mai atenți la mesajele pe care le transmit, inclusiv în cadrul evenimentelor private.
„În contextul social dificil, toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private. Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacțiile. În calitate de lider PSD, regret percepția creată în rândul românilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an.
Consider că avem obligația să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înțeles acest lucru. Responsabilitatea noastră este să ne concentrăm pe ceea ce așteaptă oamenii: venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească. Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre”, a spus Sorin Grindeanu, luni, la finalul ședinței BPN al PSD.
Șeful PSD îi acuză de ipocrizie pe frații Muraru de la PNL
„Da, accept criticile românilor și ale presei, dar nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți care au cheltuit zeci de mii de euro ca să-și viziteze familia la Bruxelles în weekend, al celor care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat sau a celor care făceau băi de șampanie la Washington, pe iaht, pe banii românilor”.
Chestionat la cine se referă, șeful PSD l-a indicat pe Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA.
„De dl. Muraru ați auzit? Și de fratele domniei sale. Nu sunt celebre party-urile de pe iahturile din Miami ale aceluiași ambasador? Sau de dl. Pâslaru?”, a adăugat Muraru.
Liderii PNL au taxat „socalismul de caviar” afișat de social-democrați la botezul lui Simonis
Reamintim că sâmbătă, liderii social-democrați s-au reunit la Timișoara pentru un eveniment de familie al șefului CJ Timiș, Alfred Simonis. Imaginile cu vestimentația social-democraților și a partenerelor lor au generat reacții în mediul online și au fost taxate dur de lideri PNL.
„𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̗𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐯𝐢𝐚𝐫 𝐚𝐮 𝐝𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐦𝐞𝐠𝐚-𝐩𝐞𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐭̗𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐚𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚. Blănurile de zeci de mii de euro, ceasurile de catalog și toaletele de gală devin, se pare, ținuta obligatorie în astfel de momente grele pentru țară”, a spus Alexandru Muraru.
„Parada luxului făcută în weekend de liderii PSD arată un lucru simplu: pesediștii nici măcar nu încearcă să ascundă cât de bine le merge după anii petrecuți în politică”, a spus și Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL.