Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes) a scris istorie în Marele Premiu al Mexicului, devenind la 20 de ani și două luni cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după o cursă dificilă în care a luptat cu o febră puternică și probleme de stomac.
După câștigarea titlului mondial, legende ale sportului italian l-au felicitat pe tânărul campion. Printre acestea s-au numărat Valentino Rossi, Jannick Sinner, Alessandro Del Piero sau Roberto Baggio.
O performanță istorică obținută în condiții extreme
Încoronarea lui Kimi Antonelli în Formula 1 a venit o perioadă de febră și nopți albe petrecute în Mexico City. Pilotul în vârstă de 20 de ani a dominat o mare parte din campionatul din 2026 și a reușit să termine pe locul al treilea duminică, asigurându-și titlul mondial, notează The Athletic.
La 20 de ani și două luni, Antonelli a doborât recordul stabilit de Sebastian Vettel în 2010, când germanul a câstigat primul său titlu la vârsta de 23 de ani și 134 de zile. Totodată, această performanță pune capăt unei secete de 73 de ani pentru Italia, el devenind primul campion al țării de la Alberto Ascari încoace, în 1953.
Înaintea weekendului din Mexic, Antonelli a relatat că s-a confruntat cu „o febră mare și probleme stomacale”. Deși a fost competitiv în antrenamente, nu a reușit să stabilească cel mai rapid timp. Sâmbătă, el a recunoscut că a fost „ceva mai tensionat decât de obicei” și extrem de obosit, încercând să se recupereze cu ajutorul melatoninei pentru a dormi zece ore.
Desfășurarea cursei din Mexic
Pentru a-și asigura titlul mondial în Mexic, Antonelli avea nevoie de a noua poziție sau o clasare superioară, indiferent de rezultatele rivalilor săi britanici de la Mercedes, Lewis Hamilton și George Russell. Plecat de pe a patra poziție a grilei de start, italianul a gestionat cu calm o cursă marcată de întreruperi și de o perioadă lungă cu steag roșu.
Un moment cheie al cursei a avut loc pe turul 48, când Antonelli l-a depășit pe Charles Leclerc la primul viraj printr-o manevră fină, demonstrându-și calitățile de pilot de top. După o altă perioadă de Safety Car provocată de un incident între Oscar Piastri și Arvid Lindblad, tânărul italian s-a distanțat în siguranță.
La finalul celor 71 de tururi, trecerea liniei de sosire pe locul al treilea a fost suficientă pentru a declanșa bucuria în garajul Mercedes. Inginerul de cursă Peter Bonnington a transmis prin radio: „Ai intrat în istorie, Kimi! Ești campion mondial!”, în timp ce șeful echipei, Toto Wolff, a exclamat: „Kimi, am reușit! Campion mondial, am reușit!”. Pe podium, Kimi a fost felicitat de Lewis Hamilton și Max Verstappen, care l-au urcat pe umeri în timpul ceremoniei de premiere.
O dominație incontestabilă pe parcursul sezonului 2026
Succesul lui Kimi Antonelli vine după un sezon în care a preluat controlul încă din etapele incipiente, câștigând cinci curse consecutive în primele șase runde. De-a lungul campionatului, el a obținut 9 victorii și a urcat pe podium de 16 ori în cele 19 weekenduri de curse.
Deși a întâmpinat și momente dificile – cum ar fi ratarea punctelor la Silverstone sau depășirea limitelor pistei în mod repetat –, constanța de care a dat dovadă l-a menținut în fruntea clasamentului general. Coechipierul său, George Russell, considerat favorit înainte de începerea sezonului, a ratat șansa la titlu din cauza unor probleme mecanice, erori de pilotaj și ghinioane.
Sezonul triumfal al lui Kimi Antonelli deschide o nouă eră în Formula 1, transformând un simplu fan de pe marginea pistei dintr-un „grid kid” în cel mai tânăr campion mondial din istoria sportului.