Sport
România nu a arătat nimic bun în meciul disputat contra reprezentativei Canadei. Ai noștri s-au cam făcut de râs în duelul oricum nedorit de Mircea Lucescu
Arena Națională va găzdui meciul amical dintre România și Canada, partidă despre care selecționerul Mircea Lucescu a declarat ferm că nu a vrut-o
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că este posibil ca decizia lui Horia Tecău de a renunța
Cererile sale ar putea fi interpretate însă drept scuze pentru performanțele sub nivelul așteptărilor.
Jucătoarea din Belarus Aryna Sabalenka s-a calificat în finala de la US Open după ce a trecut de…
A produs surpriza serii de joi în preliminariile europene pentru Cupa Mondial de fotbal…
Pentru meciurile cu Cipru și Canada, Mircea Lucescu trebuie să aleagă din mai multe variante de
Cine crede că viața lui Cristi Chivu la Milano ar fi o dulce poezie se înșală amarnic. Antrenorul român ar putea fi
”Turcia este a doua mea casă și sunt super fericit să mă aflu aici. Abia aștept să începem. Ne vedem în curând”, a declarat Hagi
Echipa de fotbal FCSB a fost sancționată de Comisia de Disciplină a UEFA cu o amendă de 30.000 de euro și cu închiderea parțială a stadionului din cauza
După înfrângerea rusionoasa din finala de la Wimbledon (6-0, 6-0)…
CFR Cluj a făcut-o lată în Conference League, pierzând cu 3-7 la scor general play-off-ul în fața Hacken Goteborg, așa că acum ia măsuri
Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la US Open, după ce l-a invins pe…
Pentru aceasta patronul Mihai Rotaru a mai anunțat că urmează alte două noi…
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostyuk (România/Ucraina) a fost…
Duminică, s-a jucat în Gruia, fieful lui CFR Cluj, meciul care, la început de sezon, era considerat de către oamenii de fotbal drept finala la titlu a acestui sezon, între
Unul dintre cei doi veterani din lotul campioanei FCSB pare a fi defintiv pe făraș. Este vorba despre mijlocașul
Ruse și Kostiuk s-au impus după o oră și 23 de minute în fața perechii cap de…
Carlos Alcaraz și Novak Djokovic sunt sfertfinaliști la US Open.
Incidentul reclamat de sportivă a avut loc la hotelul de lux The Fifty Sonesta.
România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal al US Open.
Pentru CFR Cluj Europa a rămas un vis frumos, dar interzis în această vară.
Novak Djokovic a devenit lider în topul tenismenilor cu cele mai multe…
Tragerea la sorți a partidelor din noul format al Europa League și Conference League a avut loc vineri după…