Artişti şi ziarişti renumiţi au dat ANAF în judecată

Artiştii şi jurnaliştii obligaţi de Fisc să plătească retroactiv zeci sau chiar sute de mii de euro reprezentând TVA pentru drepturile de autor îşi caută dreptatea în instanţă. Aceştia au depus şi o plângere prelabilă la Guvern şi la Ministerul de Finanţe prin care cer corectarea legii. Mai cu seamă că penalităţile au triplat, în unele cazuri, suma iniţială de plată.

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat că acele norme metodologice în baza cărora ANAF pretinde plata retroactivă a unor sume uriaşe de bani depăşesc Codul Fiscal şi, pe cale de consecinţă, ele sunt ilegale. În acest sens, se pot invoca normele dreptului comunitar european în materie de TVA. Piperea a explicat că este de notorietate faptul că în viziunea CEJ cesiunea de drepturi de autor nu este o prestare de servicii şi, prin urmare, nefiind o prestare de servicii, asta înseamnă că nu este purtătoare de TVA. „Cesiunea dreptului de autor nu se asimilează nici cu prestările de servicii, întrucât nu presupune o activitate în favoarea beneficiarului. Această soluţie este prezentă şi în jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În speţa Falco Stiftung (fundaţia fostei vedete austriece Falco), soluţionată de CJUE în 2009, s-a statuat expres că cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală nu este o prestare de servicii în sensul Regulamentului 44/2001 cu privire la competenţa de soluţionare a litigiilor în dreptul Uniunii Europene.

Este de reţinut că, deşi art. 50 din Tratat (libera circulaţie a serviciilor) şi Directiva cu privire la TVA din 2006 se referă la cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală ca fiind inclusă în categoria largă a prestărilor de servicii, CJUE a interpretat cele trei acte de drept comunitar european în sensul că includerea cesiunii drepturilor de autor în categoria prestărilor de servicii are doar semnificaţia că, nefiind nici vânzare de bunuri, nici prestare de servicii propriu-zisă, cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală este trecută în categoria prestărilor de servicii doar by default, adică din lipsa unei a treia categorii care să permită persoanelor implicate în aceste operaţiuni să beneficieze de libertăţile stabilite de Tratat, operaţiunea rămânând esenţial diferită de prestările de servicii din perspectiva Regulamentului 44/2001.”, a explicat avocatul Piperea, specialist în probleme de faliment şi insolvenţă şi profesor universitar de drept.

Gheorghe Piperea spune că normele metodologice pe care Blejnar şi ai săi subordonaţi le invocă nu se pot aplica retroactiv, chiar dacă acest lucru face parte din „noua conceptie a Fiscului”. De aceea, s-a ajuns ca multora dintre cei pe care ANAF vrea să îi jecmănească să le fie cerute penalităţi care pot ajunge şi la 200% din valoarea acelei TVA. Consecinţele, afirmă Piperea, „sunt drastice pentru că, dacă se emite acest titlu executoriu şi în 30 de zile nu este achitat, este posibil ca Fiscul să treacă la executarea silită a bunurilor. Iar dacă cumva ai curajul după ce s-a făcut aceasta executare silită să conteşti în justiţie şi câştigi, ANAF-ul îţi spune: îţi plătim, dar peste 3-4 ani, când trece criza pentru că deocamdată nu avem bani”.
Potrivit estimării avocaţilor specializaţi în procese colective, aproximativ 3.000 de artişti şi jurnalişti sunt obligaţi să plătească retroactiv zeci sau chiar sute de mii de euro, reprezentând un TVA pe care ANAF o cere de la aceştia.

Printre cei obligaţi să plătească retroactiv TVA pentru drepturile de autor încasate în ultimii ani figurează personalităţi ale lumii artistice precum Nicu Alifantis, Maia Morgenstern, Dan Condurache, dar şi foarte mulţi jurnalişti de top.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.