Atenție: Au prins-o, au săltat-o

O femeie din București, care se afla în izolare la domiciliu, dar a ieșit pe geam din locuință, a fost plasată, duminică, în carantină instituționalizată

De (M.B)
Atenție: Au prins-o, au săltat-o

O femeie din București, care se afla în izolare la domiciliu, dar a ieșit pe geam din locuință, a fost plasată, duminică, în carantină instituționalizată

O femeie din București care se afla în izolare la domiciliu, dar a ieșit pe geam din locuință, a fost plasată, duminică, în carantină instituționalizată, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, femeia a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată în urma deciziei luate de autorități sâmbătă, care privește înăsprirea măsurilor pentru respectarea autoizolării la domiciliu.

Autoritățile au fost sesizate printr-un apel la 112 că duminică dimineața o femeie a ieșit, pe geam, dintr-o locuință de la parterul unui bloc.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 13, care au depistat persoana respectivă. Din primele date a rezultat ca aceasta se afla în autoizolare, în locuință, împreună cu o altă persoană”, au transmis reprezentanții GCS.

Potrivit acestora, a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar femeia a fost introdusă într-un centru de carantinare.

Potrivit ordonanței militare adoptate sâmbătă, „persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile”.

Măsurile dispuse nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Duminica dimineata aceea inseamna la ora 3 noaptea. Norocul a fost ca un somnanbul a vazut-o sarind pe fereastra de la parterul unui bloc si probabil ,crezand ca e o hoatza, a alertat Politia.
    Daca individa este infectata, ganditi-va ce prapad ar fi facut.
    O manca sub coada……[Leo]

  2. Domne, sa va spun sincer, daca dementa asta a iesit pe geam din locuinta sper macar ca a facut-o de la etajul 10 al blocului in care locuieste ! Si chiar incurajata s-o facă, chiar daca strica putin stratul de flori din fata blocului de sub fereastra iar pentru recuperarea sa nu mai era necesara o „izoletă” ci un simplu făraș ! (da’ apropo, de ce-a iesit, o „mînca” ? …)

  3. Noroc ca vietuia la parter si ca sa n-o vada camerele video instalate de asociatie a iesit si ea putin la aer. Daca locuia la 3 isi facea o funie din ceraceafuri tricolore pentru coborare. Mai probabil, sarmanei ajungandu-i mirosul de mici la nas prajiti de diasporeni lui Johannis in padure la Baneasa si neraspunzandu-i nimeni dintre organe la strigatele de ajutor, si-a luat inima-n dinti si a zburat spre liberatate pe geam. Cea mai buna izolare este la Chilia’n port!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.