Discursul președintelui Klaus Iohannis a fost întrerupt de un zgomot puternic, asemănător…
Cu o zi mai devreme, iahtul de lux My Solaris al lui Abramovici, sub pavilion Bermude, a sosit în…
„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe…
România devine un caz aproape unic la nivel european în care statul şi-a sabotat de unul singur sectorul strategic al energiei, închizând…
Ea riscă în continuare o urmărire penală şi o pedeapsă cu ani grei de închisoare, în condiţiile unei legi…
Ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov a declarat miercuri că negocierile cu Ucraina…
Într-un talk show-ul politic la televiziunea publică germană ARD, şeful diplomaţiei de la Kiev a susţinut că…
Videoclipuri apărute pe rețelele de socializare arată un nor gros de fum care se ridică de deasupra fabricii.
UPDATE Moscova anunţă că au fost ucişi „până la 180 de mercenari străini”, relatează AFP.
Zelenski a discutat cu soldaţii răniţi, cărora le-a transmis că cel mai bun cadou va fi „victoria”.
Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă, într-un interviu pentru Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor…
Situația trage semnale de alarmă pentru experții în sănătate la nivel mondial. Costul…
De asemenea, la ATI sunt internate 595 de persoane, cu 13 mai puțin decât în ziua anterioară
„În cadrul discuțiilor cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, principalele subiecte au fost…
Campioana europeană Chelsea este acum controlată efectiv de guvernul britanic, după ce joi au fost…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege prin care Vasile Lucaciu (1852 – 1922), militant pentru…
Conform datelor existente joi la nivelul CNCCI, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate…
O fetiță refugiată în tabăra de refugiați de la Siret, județul Suceava, a avut parte de o surpriză
„Ne distrug proviziile de alimente, ne prind într-o blocadă, ca în vechiul Leningrad. Intenţionat…
Jurnalistul Ion Cristoiu susține că fonfleul Găina care a născut pui vii, din Evenimentul zilei, nu mai e pe locul întâi.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a prezentat marți propunerile pe care ministerul le face CNSU și Guvernului pentru…
Ofensiva rusă către Kiev a avansat slab în ultimele 24 de ore din cauza dificultăţilor logistice, iar armata rusă şi-a…
Este dezastru pentru Sberbank, cea mai mare bancă rusească şi controlată de stat: s-a raportat o prăbuşire de…
După mai multe zile fără progrese semnificative, Vladimir Putin este pe cale să îl atragă pe aliatul său Aleksandr Lukaşenko în războiul…
Aceste aeronave nu vor mai putea ateriza, decola sau survola teritoriul Uniunii Europene. Acest lucru se va aplica oricărui avion…
Potrivit estimărilor sale, restaurarea avionului ar putea costa peste 3 miliarde de dolari şi va lua mult timp.