Fragmente dintr-o posibilă dronă au fost găsite marți dimineață, 29 septembrie, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni. Obiectul ar fi căzut în cursul nopții și ar fi provocat un incendiu. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, potrivit MApN.
„Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale”, a transmis MApN.
Zona a fost securizată
Echipe ale MAI și SRI au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul. Fragmentele descoperite urmează să fie cercetate. O echipă specializată a Ministerului Apărării se va deplasa, de asemenea, în zona incidentului. Autoritățile nu au confirmat că obiectul găsit este o dronă.
MApN precizează că radarele militare nu au detectat în timpul nopții nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României.
„Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute”, potrivit comunicatului.
Mai multe incidente cu drone în ultimele zile
Incidentul din Brăila vine după mai multe alerte înregistrate în septembrie. Pe 24 septembrie, o dronă de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Solca, în județul Suceava, după ce a evoluat aproximativ patru minute în spațiul aerian românesc. Nu au existat victime sau pagube.
În noaptea de 26 septembrie, o altă țintă aeriană a intrat în România în apropiere de Chilia Veche, iar semnalul radar s-a pierdut în zona Pardina. Pe 27 septembrie, MApN a raportat o nouă pătrundere prin zona Ceatalchioi. Ținta a evoluat aproximativ zece minute de-a lungul graniței, înainte ca semnalul să dispară în apropiere de Somova.