Călin Marchievici

Călin Marchievici
Articole scrise:

Un oficial din diplomaţia egipteană a declarat că doi purtători de cuvânt ai preşedintelui Mohamed Morsi şi-au depus demisia, alaturându-se celor deja şase miniştri ai cabinetului de la Cairo care au demisionat în urmă protestelor de amploare împotriva preşedintelui. Armata a dat un ultimatum de 48 de ore lui Morsi pentru că acesta să arate […]

În plin scandal Snowden, Le Figaro face o scurtă apologie spionajului francez, pe care nu ezită să îl compare cu cel americanm, evident în detrimentul intelligence-ului de peste ocean. Cei 690 de agenţi suplimentari pe care spionajul francez s-a angajat să-i angajeze începând din 2008 şi până în 2014 nu au deloc profilul spionilor încrâncenaţi […]

Grupul McDonald’s a provocat o polemică în Israel, după ce proprietarul francizei israeliene a refuzat categoric invitaţia patronului unui centru cmercial din coloniile create în teritoriile palestiniene de a deschide un restaurant acolo. În replică, simpatizanţii pardidului naţionalist HaBayit HaYehudi (Căminul evreiesc) au lansat o campanie de boicotare a produselor McDonald’s. Omri Padan, proprietarul francizei […]

Manifestanţii egipteni au atacat, luni, sediul Fraţilor Musulmani, la o zi de la ciocnirile sângeroase dintre susţinătorii şi opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi, scrie AFP, citată de MEDIAFAX. Clădirea, situată în cartierul Moqqatam din estul Cairo, a fost invadată şi devastată de atacatori, după ce a fost incendiată parţial.Unii dintre ei au aruncat obiecte pe geam, […]

Armata americană a început să cenzureze dezvăluirile făcute de Edward Snowden privin operaţiunile de spionaj ale NSA. Un purtător de cuvânt al unei unităţi militare din Monterey însărcinată cu controlul reţelelor internet ale armatei a confirmat că “accesul la acoperirea mediaatică şi la conţinutul online al scurgerilor NSA” sunt filtrate. Ofiţerul american a invocat “măsuri […]

Preşedintele Traian Băsescu va efectua o vizită la Chişinău la 17 iulie, la invitaţia omologului sau din Republica Moldova, Nicolae Timofti. Traian Băsescu va avea întrevederi cu Nicolae Timofti, cu preşedintele parlamentului Igor Corman, cu premierul Iurie Leancă, dar şi cu alţi lideri politici, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al şefului statului, […]

Preşedinţii celor trei instituţii ale Uniunii Europene au ajuns, joi dimineața, la un acord politic privind bugetul pentru perioada 2014-2020, relatează AFP. Acordul trebuie aprobat de o majoritate calificată de 754 de deputaţi din Parlamentul European, a precizat președintele Martin Schulz, cel care poate fi propus pentru presedintia Comisiei, daca socialistii vor castiga europarlamentarele din […]

Numărul aplicațiilor malware care țintesc smartphone-urile a crescut în ultimul an de la 38.000, la 276.000, iar companiile sunt expuse celui mai mare pericol, pentru că încep să permită tot mai multor colaboratori să intre în baza de date de pe propriile telefoane. Hackerii au luat la țintă smartphone-urile, avertizează ultimul raport al firmei de […]

Cei nu mai puțin de 32 de martori care au vorbit sub jurământ în favoarea lui Silvio Berlusconi în timpul procesului în care acesta a fost acuzat de întreținere de relatii sexuale cu o minoră vor fi anchetați sub suspiciunea de sperjur. Judecătorii dein Milano care l-au condamnat pe Berlusconi la șapte ani de închisoare […]

Pe 25 iunie, preşedintele Miloš Zeman l-a numit pe consilierul Jiří Rusnok premier, însărcinat cu formarea unui guvern interimar de “experţi”. Fostul ministru de Finanţe socialist îl înlocuieşte pe Petr Nečas, care a demisionat pe 17 iunie după un scandal de corupţie si spionaj in care a fost implicata sefa cancelariei sale, femeie cu care […]

Războiul cibernetic se poartă în lumea business-ului și a politicii, cu mize precum Primăvara Arabă și campaniile electorale ce i-au urmat. Numai că aici nu se pot număra tancurile în timp ce defilează, iar parade ale informaticienilor tocilari nu s-au organizat încă

FIFA nu are nicio soluţie pentru a schimba locul de desfăşurare a Cupei Mondiale din 2014, a anunţat Jerome Valcke, secretar general al FIFA, scrie Reuters. ’’Cupa Mondială se va juca în cele 12 orașe din Brazilia. Nu există niciun plan B’’, a spus el. Brazilia, ţara gazdă a Mondialului, se confruntă de câteva săptămâni […]

Multe ipoteze privind sursa competitivităţii economiei germane sunt vehiculate, iar una dintre ele este rezultă dintr-o interesantă statistică a Eurostat privind evoluţia preţurilor pentru bunurile de larg consum începând din 2011 şi până în 2013. Preţurile coşului zilnic din Germania se ridică doar cu 1,8% faţă de media UE. Germania este privită în mod obişnuit […]

O mașinărie imensă s-a pus în mișcare la Washington, la Berlin, Londra și Bruxelles pentru realizarea pieței liber transatlantice. În următoarele luni, în spatele unor uși si mai ermetic închise decât cele ale Comisiei Europene vor începe negocieri și se vor învârti mite mai mult sau mai putin inteligente, dar cu o valoare materială si politică uluitoare.

Premierul Bulgariei a declarat, luni, că decizia parlamentului de a numi un controversat mogul media în fruntea serviciului de informaţii al ţării a fost o greşeală, însă guvernul sau nu va demisiona din acest motiv. Societatea bulgară a fost şocată, vineri, în urma alegerii de către parlament, prin voturile socialiştilor şi partidului minorității turce, a […]

Canalele televiziunii publice din Grecia au fost închise, marţi noaptea, prin decizia guvernului de la Atena. Decretul a fost semnat de premierul Antonis Samaras. O măsură impusă de troica FMI-Comisia Europeană-Banca Centrală Europeană, pentru reducerea cheltuielilor publice, le permite miniştrilor să desfiinţeze orice organism public aflat sub autoritatea lor, dacă ei consideră necesar acest lucru. […]

Precum Polonia anului 2010, România este anunţată de US Energy Information Administration că poate fi independentă energetic o sută de ani. Din fericire, nu a fost nevoie de niciun accident aviatic sau de altă natură în urma caruia să-i cadă victimă şeful statului pentru a se naşte speculaţii

După doi ani de negocieri între SUA şi Elveţia pentru o lege care să reglementeze conflictele fiscale dintre cele două ţări, camera superioară a parlamentului elveţian, Consiliul Statelor, a anulat întreaga muncă de compromis printr-un vot de şapte împotriva şi şase pentru. Legea ar fi cerut băncilor elveţiene care au încurajat frauda fiscală să trimită […]

Victime ale propriei crize de conștiință sau recrutări sub drapel fals, Bradley Manning (25 de ani, sursa WikiLeaks) și Edward Snowden (29 de ani, sursa informaţiilor despre programul COMINT al SUA) sunt deopotrivă capete de acuzare în procesul idealist intentat puterilor de sorginte imperială