Compania olandeză Royal Ahold NV şi Delhaize Group din Belgia au confirmat că negociază o fuziune.
Articole scrise de: Cosmin Pam Matei
Atena trebuie să ramburseze marţi 770 de milioane de euro Fondului Monetar Internaţional, iar ministrul de Finanţe, Ianis…
O ordonanţă de urgenţă aprobată la finele lunii trecute de Cabinetul Ponta stipulează faptul că un operator economic care a fost sancţionat cu amendă de către organul fiscal nu mai poate…
Noua variantă a Master Planului General de Transport, modificată în urma discuţiilor cu Comisia Europeană, prevede că tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti…
Remus Borza, şeful administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a declarat pentru cotidianul.ro că acordarea contractului de 75 de milioane de euro…
Compania de stat Hidroelectrica a anunţat în cursul zilei de miercuri, 6 mai, că a acordat un contract de 75 de milioane de euro pentru retehnologizarea Centralei Hidroelectrice Stejaru asocierii…
Florian Buşcă, cunoscut ca Florian Walter, patronul Romprest, bănuit de evaziune fiscală, şi-a început afacerile înainte de 1990 prin Pantelimon.
Moneda rusească a început să cucerească pe nesimţite enclavele separatiste din estul Ucrainei.
Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer România se află în aceste zile în centrul unui imens scandal generat de dezbaterile legate de noul Cod Silvic.
În ultimele zile s-a declanşat o întreagă dezbatere legată de scumpirea produselor alimentare înainte de data de 1 iunie, atunci când TVA-ul va coborî de la 24% la 9%.
Liberalul Nini Săpunaru a cerut Guvernului României să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să îngheţe preţurile produselor…
Acţionarii operatorului naţional de transport gaze naturale – Transgaz – au respins propunerea managementului societăţii de aprobare a unui împrumut de 500 de milioane de lei.
Ministerul Finanţelor a anunţat că în primele trei luni ale acestui an s-a înregistrat un excedent bugetar de aproape 5 miliarde de lei.
Nivelul arieratelor bugetului general consolidat, adică facturile neplătite de statul român, a crescut de trei ori din decembrie 2014 până în martie 2015.
Scriitorul şi filosoful Andrei Pleşu a dezvăluit într-un editorial apărut în Adevărul că a primit o ofertă de la la Piraes Bank România.
Guvernul Tsipras trebuie să facă rost până la finele acestei săptămâni de 1,5 miliarde de euro pentru a plăti pensiile şi salariile salariaţilor din sectorul bugetar.
Anul 2014 a adăugat doar 39 de kilometri la reţeaua de autostrăzi a României, astfel încât ţara noastră are în acest moment un total de 683 de kilometri…
În urmă cu cinci ani, sistemul financiar global a fost zguduit de „flash crash”, 15 minute de haos, care a zguduit marile pieţe ale lumii.
Cea mai veche întreprindere din Braşov, Hidromecanica, a dat faliment.
În şedinţa de miercuri, 22 aprilie, Guvernul va aproba ordonanţa privind impozitarea bacşişului.
Cabinetul Alexis Tsipras a emis un ordin care obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală.
Banca Naţională a României dă asigurări că instituţiile financiare cu capital grecesc prezente în România au active valoroase, sunt bine capitalizate şi sunt suficient de rezistente.
Google va face în această săptămână o schimbare majoră care ar putea duce la dispariţia a milioane de mici afaceri. Este vorba de un update major pentru algoritmul său de căutare pe Internetul mobil, care va schimba ordinea în care site-urile sunt clasate atunci când utilizatorii caută ceva de pe telefon…
Jocul ocult al marilor companii slăbeşte economia, aparent performantă, ucide ideile, saltă bariere şi distruge competiţia.
Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de lege prin care doreşte să impoziteze cu 16% bacşişul sperând că anual la buget vor veni peste 300 de milioane de lei.
Unul dintre proprietarii Gabriel Resources, cu interese la Roşia Montană, milionarul american Paul Singer, a ajuns să controleze prin holdingul Elliott Associates 17,67% din acţiunile Fondului Proprietatea.