Primul ministru Victor Ponta i-a sfătuit pe primari „să nu se ia” după democrat-liberalii Vasile Blaga şi Ioan Oltean şi să acţioneze în instanţă Guvernul pentru decizia de a le lua înapoi fondurile. Am urmărit declaraţiile de campanie electorală ale celor de la PDL. Este dreptul lor, domnul Blaga, domnul Oltean să îşi sprijine colegii, […]
Compania Can Serv, proprietarul supermarketurilor Primăvara, a intrat în procedură de insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cerere acesteia la sfârşitul săptămânii trecute. Can Serv, deţinută de omul de afaceri Ion Avram, a depus în urmă cu o săptămână cererea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti. Instanţa a admis cererea companiei şi a […]
Aeroportul Bucureşti Otopeni, cel mai mare din România, ocupă locul 58 în UE după numărul pasagerilor care îl tranzitează anual, fiind devansat de aerogări precum Praga Ruzyne (Cehia), Varşovia – Chopin (Polonia), Budapesta – Ferenc Liszt (Ungaria) sau Larnaca (Cipru), potrivit datelor Eurostat, citate de Mediafax.ro. Datele centralizate de Eurostat au fost colectate în anul […]
Consilierul prezidenţial Iulian Chifu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în lipsa unei rezolvări prin dialog între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, problema reprezentării la Consiliul European poate ajunge şi la Curtea Constituţională. „Constituţia spune clar, explicit, că reprezentarea este unul dintre atributele acordate preşedintelui. Faptul că se consideră că în anumite reuniuni […]
Procurorul DNA a cerut luni, la instanţa supremă, pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul lui Cătălin Voicu, în cazul senatorului şi a lui Florin Costiniu solicitând câte nouă şi, respectiv, şase ani de închisoare, iar pentru Locic şi Căşuneanu, câte cinci ani de închisoare. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat […]
Astăzi la amiază Gheorghe Funar a fost audiat la DIICOT Cluj. Săptămâna trecută, Gheorghe Funar a depus două plângeri penale la DNA Cluj şi DIICOT Cluj, ambele având ca subiect afacerea Cartierul Tineretului din Cluj-Napoca.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este de acord cu reducerea CAS, propusă de Guvernul Ponta pentru anul viitor, însă are reţineri în privinţa propunerii de diferenţiere a impozitului. „Şi noi am avut intenţia reducerii CAS, este un lucru bun, consider că trebuie făcut. Ceea ce este bun n-o să spun niciodată că nu […]
Banca Comercială Română (BCR) aşteaptă înscrieri pe pagina sa de Facebook de la liceenii care îşi doresc joburi de vară la cea mai mare bancă din România. Dotritorii trebuie să participe la competiția “Summer Job”, un proiect de educație financiară cu componentă de internship plătit. Înscrierile se fac pe pagina de Facebook a BCR. Elevii […]
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, luni, cererea celor două finaliste ale Cupei României – Timişoreana, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, ca întâlnirea să fie condusă de o brigadă de arbitri din străinătate. Totodată, la solicitarea clubului Universitatea Cluj, rejucarea partidei cu CFR Cluj va fi arbitrată de o brigadă din străinătate. […]
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că va discuta în cursul zilei cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a face un grup de lucru care să încerce atenuarea efectelor situaţiei din Grecia asupra sistemului bancar românesc şi asupra României. „Situaţia politică din Grecia nu s-a rezolvat ieri. Sunt semne destul […]
Premierul Victor Ponta cere lămuriri despre cazul fraţilor Cămătaru. Cei doi interlopi nu s-au prezentat la poliţie după ce au fost condamnaţi la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare. Interlopul Sile Cămătaru a fost prins sâmbătă în Germania şi urmează să fie extrădat în România. Poliţiştii n-au reuşit încă să-l găsească pe Nuţu Cămătaru, […]
Producţia de cărbune net a României a depăşit, în primul trimestru din 2012, 1,725 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 12,3% (189.300 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ianuarie – martie 2012, România a importat 192.200 tep cărbune net, […]
Magistraţii Tribunalului Alba au amânat, luni, pronunţarea unei soluţii în procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie. Instanţa urmează să se pronunţe în acest caz pe 21 mai. Gheorghe Falcă este judecat din 2007 pentru o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005. Alături de Gheorghe Falcă au […]
România a importat în primul trimestru din 2012 o cantitate de ţiţei de 1,178 milioane tone echivalent petrol, cu 33.500 tep (2,8%) mai mult decât în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de petrol s-a ridicat, în perioada ianuarie-martie, la 2,226 milioane tep, fiind cu 0,2% […]
Numerele câştigătoare de ieri au fost 17, 3, 26, 21, 29 şi 34. Întrucât nu a fost un câştigător la LOTO 6 din 49, premiul la categoria I s-a reportat din nou, valoarea acestuia fiind de circa 5,6 milioane de lei (circa 1,25 milioane de euro). Au fost însă mulţi câştigători la categoria a II-a, […]
Un accident grav a avut loc, luni dimineaţa, în localitatea Valea Ursului unde un microbuz a lovit un autoturism. În urma impactului şapte persoane au fost rănite, două sunt în stare gravă. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că vinovat este şoferul microbuzului care nu a adaptat viteza la condiţiile meteo, informează România TV. […]
Guvernul italian a decis să ridice pragul de alertă în jurul obiectivelor sensibile din peninsulă după atacul împotriva directorului unei companii, revendicat de o grupare anarhistă, a anunţat ministrul de Interne Anna Maria Cancellieri, informează Mediafax.ro. „O circulară a fost trimisă pentru a invita (toate serviciile responsabile) să ridice pragul de alertă în jurul obiectivelor […]
Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, 18 sunt încă date dispărute, iar alte 87 au fost spitalizate în urma ploilor torenţiale, însoţite de grindină şi vânt puternic ce s-au abătut săptămâna trecută asupra prefecturii Minxian, provincia Gansu, din vestul Chinei, relatează Xinhua şi Shanghai Daily. În total, în urma calamităţii se înregistrează circa […]
Poliţiştii fac percheziţii la 23 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, fiind vizate 27 de persoane suspectate de furturi de maşini de lux, a declarat, luni dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe 9 mai, procurorii au dispus […]
„(…) Pe drumul viitoarelor înfăptuiri deschis de congresul unificării politice ale clasei muncitoare, de luptele eroice ale comuniştilor în perioada interbelică, de revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944, Congresul al IX-lea al partidului reprezintă momentul cel mai important în evoluţia istorică a patriei noastre socialiste, în construirea noii orânduiri pe pământul românesc. […]
Împlinirea a 200 de ani de la raptul Basarabiei prin pacea ruso-turcă de la București a scos în stradă circa 7 000 de persoane la Chișinău. Manifestanți de toate vârstele au cerut reunirea teritoriului pruto-nistrean la România și plecarea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Prima oprire a coloanei de unioniști a fost la […]
Aproximativ zece mii de persoane, conform estimării organizatorilor, au participat duminică la Moscova la un marş împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, la apelul mai multor scriitori, între care romancierii Boris Akunin şi Ludmila Uliţkaia, relatează AFP. Marşul s-a derulat fără incidente, cu un dispozitiv de poliţie dintre cele mai reduse, deşi organizatorii nu au cerut […]
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a declarat, duminică, la Alba Iulia, referindu-se la fraţii Vasile şi Ion Balint, cunoscuţi ca Sile şi Nuţu Cămătaru, că „unul este prins şi unul urmează să fie prins”. Întrebat de jurnalişti dacă are informaţii unde s-ar afla Nuţu Cămătaru, ministrul a subliniat că dacă poliţia ar şti unde […]
Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu susţine că la Consiliul European este locul „oamenilor de stat maturi” şi nu al „şefilor de hoardă de partid”, făcând referire la afirmaţiile premierului Victor Ponta cu privire la prezenţa sa la Bruxelles. „În prima săptămână, Guvernul Ponta a făcut un pas hotărât înapoi. Ţintele de atac ale domnului Ponta nu […]
Preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, se întâlneşte cu liderii politici, duminică, într-o ultimă încercare de a-i convinge să formeze un guvern de coaliţie, pentru a se evita convocarea de noi alegeri, informează EFE, scrie Agerpres. La ora 12.00 locală (09.00 GMT), Carolos Papoulias îi va primi pe liderii partidelor care au obţinut cele mai multe voturi […]
O furtună violentă cu grindină, urmată de ploi torenţiale, a provocat moartea a 40 de persoane într-o regiune montană din nord-vestul Chinei, în timp ce alte 18 sunt date dispărute, a anunţat duminică Guvernul local, citat de AFP. Aproximativ 29.300 de locuitori din comitatul Min, situat în provincia Gansu, au fost evacuaţi după o furtună […]
