Slovacia organizează sâmbătă alegeri legislative anticipate, pe care ar urma să le câştige opoziţia social-democrată, relatează AFP. Principalele formaţiuni politice participante la scrutin sunt: Smer-SD (Direcţia Social-Democraţie), KDH (Creştin-democraţi), SDKU-DS (Uniunea Democrată şi Creştină Slovacă), SaS (Libertate şi Solidaritate), Most-Hid, formatunea Oameni Obişnuiţi – noul partid protestatar care face apel la plecarea politicienilor corupţi, Mişcarea 99 la sută și SNS (Partidul […]
În Japonia s-au înregistrat aproape 600 de cutremure cu o magnitudine mai mare de 5 grade pe scara Richter de la seismul de 9 grade care s-a produs la 11 martie 2011 în această ţară, a anunţat joi Agenţia niponă de Meteorologie, informează EFE. Agenţia, citată de Agerpres, a mai precizat că arhipelagul nipon a […]
România şi Bulgaria sunt incapabile să controleze fluxurile de imigranţi ilegali, iar deschiderea spaţiului Schengen pentru cele două state ar fi un risc, a declarat joi, pentru Agerpres, eurodeputatul italian Oreste Rossi, din partea formaţiunii Liga Nordului.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care se află în urma rivalului său socialist, Francois Hollande, în sondajele de opinie, a declarat că va renunţa la politică în cazul în care pierde alegerile prezidenţiale, care se vor desfăşura în două tururi de scrutin, la 22 aprilie şi la 6 mai, informează EFE, potrivit Agerpres. Într-un interviu radio-televizat […]
Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, la bilanţul activităţii Ministerului Public, că din perspectiva priorităţilor stabilite anul 2011 a fost unul al premierelor.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, informează Agerpres.
Rușii de la Lukoil au aplicat în această dimineață o nouă scumpire de preț pentru benzină. După ce inițial ieftiniseră cu un ban, rușii au scumpit benzina cu 3 bani. Astfel, un litru de euroluk 95 a ajuns la 5,72 de lei pe litru, potrivit capital.ro. Preturile afișate pe site reprezintă prețurile medii în stații. […]
Slovacii sunt chemaţi sâmbătă, 10 martie, la urne în cadrul alegerilor legislative anticipate, în care favorit este partidul social-democrat Smer-SD, de opoziţie, avantajat de un recent scandal de corupţie care afectează formaţiunile de centru-dreapta ale coaliţiei cvadripartite de guvernare, informează AFP. Scrutinul anticipat a fost declanşat de eşecul în parlament, în octombrie 2011, al guvernului […]
Președintele Traian Băsescu anunță creșteri salariale înaintea alegerilor locale la fel cum dictatorul Nicolae Ceaușescu promitea încă o sută de lei la salariu, din balcon, în fața românilor nemulțumiți, afirmă analistul politic Dan Pavel, pentru Inpolitics. „Faptul că Traian Băsescu anunță creșterea salariilor cu doar 10 zile înainte de alegerile locale, ne aduce aminte de […]
Cei mai multi dintre barbatii secolului XXI au inteles rolul crucial al preludiului in viata sexuala. Fara preludiu sansele ca femeile sa ajunga la orgasm sunt insignifiante, ceea ce inseamna o deteriorare a vietii sexuale. Este adevarat, sexul nu inseamna totul intr-o relatie, insa lipsa lui lasa un gol care nu poate fi umplut cu […]
Pubertatea precoce incepe sa se instaleze intre 7-8 ani la fetite si in jurul varstei de 9 ani la baieti, in conditiile in care in mod obisnuit, media se afla undeva la 10 ani la fete si 12 ani la baieti. Exista insa si cazuri cand pubertatea isi face simtite primele semne inca de la […]
La 8 Martie, in Romania, dar si in alte multe tari, se serbeaza Ziua femeii. Mai mult, in tara noastra, pe 8 martie nu se sarbatoreste doar Femeia ci si (sau mai ales) Mama. Te-ai intrebat vreodata care este istoricul zilei de 8 Martie, de cand dateaza ea ca si semnificatie speciala si cine o […]
Puterea de concentrare se gaseste in tine. Cand ai avut nevoie sa gasesti puterea de a trece un anumit examen sau sa castigi jocul favorit, puterea de concentrare se afla la indemana ta. Aceasta focusare este declansata de anumite nevoi sau dorinte. Insa cresterea ei sistematica, o aduce sub controlul tau astfel incat s-o folosesti […]
Marian Popa, vicepreşedintele la nivel naţional al PNŢCD, a declarat că dacă PDL va dori să se alieze cu PNŢCD în alegerile locale va trebui să accepte condiţiile puse de ţărănişti – ţărănistul i-a avertizat pe PDL-işti „să nu manifeste aceeaşi aroganţă pe care o aveau atunci erau cotaţi în sondaje cu 30%”. „Noi nu […]
Un taximetrist ieşean a fost înjunghiat, joi, de o clientă, la finalul cursei, potrivit realitatea.net. Atacatoarea a fugit apoi cu maşina acestuia. Rănitul se află în prezent la spital. Atacatoarea este o studentă din Republica Moldova.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în Haiti, provocând panică în rândul populaţiei, care nu a uitat de consecinţele teribile ale dezastrului din 2010, soldat cu cel puţin 300.000 de morţi, transmite AP. Epicentrul mişcării telurice a fost localizat la 38 kilometri de […]
Anchetatorii au descins, joi, la două locuinţe din Mangalia, una aparţinându-i lui Iuzeir Raim, lider al clanului cu acelaşi nume, iar a doua unei grefiere de la Judecătoria Mangalia, care i-ar fi înlesnit concubinei lui Raim accesul la dosarul prin care acesta a fost trimis în judecată, informează realitatea.net. În acest caz sunt făcute cercetări […]
Adjunctul penitenciarului Codela şi alţi trei ofiţeri au fost reţinuţi de procurori, fiind cercetaţi petru fals şi uz de fals, potrivit realitatea.net. Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Dan Rusu, a declarat că săptămâna trecută procurorii au cerut date despre ofiţerii respectivi. Gruparea a fost monitorizată de DGIPI. Dosarul se află la Parchetul Curţii de Apel […]
Preşedintele Traian Băsescu va participa joi la prezentarea raportului de activitate a Ministerului Public pe anul 2011. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. De asemenea, vor mai participa la bilanţul MP procurori cu funcţii de conducere şi cu funcţii de execuţie din cadrul parchetelor din teritoriu, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de […]
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron pentru o discuţie privind intenţia grupului petrolier de a începe în acest an explorarea gazelor de şist. Cuadrilla Resources, o companie care se ocupă cu exploatarea gazelor de şist în Marea Britanie, a admis că metoda folosită (fracturarea hidraulică) este „probabil” responsabilă pentru două cutremure produse în Lancashire, Anglia.
Mogulul mexican Carlos Slim s-a clasat pe primul loc în topul anual al miliardarilor realizat de revista Forbes, cu o avere estimată la 69 de miliarde de dolari.
Proiectul pentru conferirea statutului de AGORA Pieţei Universităţii, al ProDemocraţia, a intrat în dezbatere publică pe site-ul PMB, după ce, în ianuarie, CGMB l-a respins, pentru că PDL a votat împotrivă, informează Mediafax. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, la finele lunii ianuarie, proiectul de hotărâre prin care Piaţa Universităţii ar fi căpătat […]
Preşedintele Traian Băsescu nu este un mediator bun între puterile statului, aşa cum spune Constituţia, după ce, în discursul susţinut astăzi în Parlament, el a lăudat coaliţia. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PC, Daniel Constantin, în ediţia de marţi seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3. „Preşedintele azi n-a fost acel mediator între […]
O grădină zoologică din estul Chinei a prezentat publicului noua sa vedetă – un pui tigon, a cărui mamă este leoaică, iar tatăl tigru. Evenimentul este cu atât mai special cu cât în întreaga lume sunt mai puţin de 10 exemplare de astfel de animale-hibrid, conform Antena3.ro. La naştere, puiul mai avea un frate geamăn, […]
Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) în România au depus, miercuri, plângere penală împotriva senatorului PSD Dan Şova, pentru afirmaţiile acestuia cu privire la Holocaust, informează Agerpres. În plângerea penală, depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se susţine că a fost încălcat articolul 6 din […]
Ronald Fenty, tatăl Rihannei, crede că a avut o contribuţie majoră pentru forma maximă în care se află fiica lui, conform VDT Antena3.ro. Ultima dată când a văzut-o pe fiica lui, bărbatul i-a spus că ar fi bine să mai dea jos câteva kilograme. „Cred că era puţin cam grasă, ultima dată când ne-am întâlnit. […]
