cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Majoritatea francezilor (55%) se pronunţă pentru organizarea alegerilor primare în cadrul partidului de dreapta UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară) pentru alegerile prezidenţiale din 2017, potrivit unui sondaj dat publicităţii duminică, cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor primare socialiste, care au avut un mare succes, transmite AFP. La întrebarea ‘credeţi că UMP trebuie […]

China s-a angajat să susţină din culise zona euro, în schimbul adoptării unor decizii privind reducerea deficitului şi restricţii bugetare drastice, scrie în ediţia sa de duminică Sunday Times, citat de AFP, potrivit Agerpres. Conform publicaţiei de duminică, reprezentanţi ai Chinei la reuniunea miniştrilor de finanţe ai G-20, organizată sâmbătă, la Paris, au subliniat disponibilitatea […]

Australianul Casey Stoner (Honda) a devenit campion mondial la motociclism viteză clasa MotoGP după ce a obţinut victoria în Marele Premiu al Australiei, a 16-a din cele 18 etape ale sezonului, fiind cronometrat duminică pe circuitul din Phillip Island în 42 min. 02 sec. 425/1000. El a fost urmat la 2 sec. 210/1000 de italianul […]

Miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Ligii Arabe au cerut duminică organizarea unei reuniuni de urgenţă, menită să oblige Damascul să înceteze represiunile asupra mişcării populare declanşate la 15 martie împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, informează AP, potrivit Agerpres. citeste mai mult aici

Prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină „Grigore T.Popa” din Iaşi, a acuzat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie că a furnizat pe surse informaţii trunchiate din dosarul în care acesta este anchetat alături de alţi angajaţi ai instituţiei de învăţământ superior pentru trucarea unei licitaţii cu fonduri europene pentru platforma electronică a universităţii.

Elena Alexandra Apostoleanu, cunoscută sub numele de scenă Inna, este artistul român cu cel mai mare succes în afara ţării. Născută la 16 octombrie 1986, la Mangalia, Inna domină, la 25 de ani, topurile europene de muzică house şi dance, informează libertatea.ro. Inna a apărut pe piaţa muzicală românească în vara lui 2008, cu melodia […]

Andreea Marin Bănică va reveni în fața telespectatorilor într-o transmisiune live pe 17, de la ora 17.00, pe TVR 2, potrivit libertatea.ro. Ea va fi invitata Iulianei Marciuc în emisiunea „Confesiuni”, discuția dintre cele două foste colege promiţând să ducă la o serie de dezvăluiri și mărturisiri de suflet din partea fostei „Zâne a surprizelor”.

Un doctor care studia sistemul imunitar omenesc a spus într-o zi: „Dacă le-aş cere pacienţilor mei să-şi mărească nivelul de imunoglobuline sau de celule T, nici unul n-ar şti cum să o facă. Dar, dacă îi pot învăţa să se iubească pe ei înşişi, cât şi pe cei din jurul lor, aceste modificări se vor […]

Prezentat oficial pe 4 octombrie, noul iPhone 4S a ajuns de vineri la raft în câteva ţări, compania Apple stabilind un record de pre-comenzi: 4 milioane unităţi. De astfel, semnele optimiste pentru compania producătoare au apărut încă din primele 24 de ore de la deschiderea pre-comenzilor: un milion de unităţi, doborând recordul precedent, de 600.000 […]

O cladire parasita, plina de mucegai, moloz si cu o tencuiala care ameninta sa cada a devenit de astazi obiectiv turistic. Este vorba despre Cazionul din Constanta ale carui porti s-au deschis pentru nostalgici si curajosi. Vizitatorii primesc, la intrare, o casca de protectie. O minima masura de siguranta, recunosc si oficialii din prefectura, care […]

Americanii interesaţi să contribuie la strângerea fondurilor pentru campania electorală a lui Barack Obama pot achiziţiona o serie de obiecte promoţionale disponibile în magazinul online store.barackobama.com, printre care şi două genţi care imită designul unor branduri clasice, relatează Huffington Post, potrivit gandul.info. Prima geantă, scriu jurnaliştii americani, aminteşte de modelul din pânză al brandului L.L. […]

Realizatorul TV Şerban Huidu şi familia sa au fost implicaţi în timp în mai multe incidente. Ghinioanele s-au ţinut lanţ de el, scrie antena3.ro. În octombrie 2005, în Capitală, un autoturism a schimbat banda fără să se asigure şi i-a tăiat calea motocicletei cu care se deplasa Şerban Huidu. „Am zburat câţiva metri buni prin […]

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov a anunţat că flagrantul în cazul şefului ANOFM, Silviu Bian, nu a fost organizat la sediul instituţiei şi că nu sunt preconizate disponibilizări la instituţie, potrivit mediafax.ro. „Având în vedere informaţiile apărute în mass-media, în data de 15.10.2011, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă […]

Sute de gălăţeni au participat, duminică, la manifestările consacrate împlinirii a 100 de ani de la dezvelirea, la Galaţi, a primei statui a poetului naţional Mihai Eminescu, realizată de Frederic Storck. Complexul statuar Mihai Eminescu a fost comandat de municipalitatea gălăţeană pe 4 ianuarie 1910 şi a costat la vremea aceea 12.500 lei. Monumentul realizat […]

Şerban Huidu a rămas fără carnet în anul 2009, când, în drum spre Braşov, a depăşit o coloană de maşini, pe linia continuă, conform Mediafax. Huidu a rămas fără carnet în apropiere de locul în care a avut loc accidentul de duminică. Lui Şerban Huidu i-a fost suspendat carnetul de conducere pentru 30 de zile, […]

Pentru orice persoană normal constituită, secretarul de stat surprins luând mită ar trebui suspendat din PDL, scrie Cristian Preda pe blogul său.Nu se întâmplă așa pentru că nici statutul nu o îngăduie, nici organizația din care provine nu e dispusă să acționeze cu promptitudine. Această nefericită combinație le îngăduie adversarilor să acuze PDL ca întreg […]

Patru persoane au murit şi altele au fost rănite, după ce forţele preşedintelui yemenit Ali Abdallah Saleh au deschis focul asupra unei manifestaţii care cerea plecarea de la putere a liderului yemenit, transmite AFP. „Avem patru manifestanţi ucişi şi numeroşi alţi răniţi”, a declarat Tarek Noman, un medic de la un spital de campanie instalat […]

Arabia Saudită a făcut primul pas pentru a denunţa Iranul în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o mişcare ce ar putea conduce la noi sancţiuni, în legătură cu presupusul complot care viza asasinarea ambasadorului saudit de la Washington, a relatat duminică un ziar cu capital saudit din Dubai, preluat de Reuters, informează Agerpres. ‘Misiunea […]

Propunerile de modificare a legilor siguranței, elaborate de pedelistul Cristian Preda, ridică „mari semne de întrebare” în condițiile în care SRI capătă noi prerogative, fără nici o dezbatere publică a acestei probleme, afirmă analistul politic Dan Pavel, pentru Inpolitics. „Propunerile de modificare a legilor siguranței, făcute de Cezar Preda, ridică numeroase semne de întrebare. În […]

Franţuzoaica Marion Bartoli a obţinut a şaptea victorie din carieră, a doua din acest sezon, cu ocazia turneului de tenis de la Osaka, dotat cu premii în valoare de 220.000 dolari, potrivit Agerpres. Duminică, în finala competiţiei, Marion Bartoli, a doua favorită, s-a impus cu 6-3, 6-1 în faţa australiencei Samantha Stosur, principala favorită.

Jerry Brown, guvernatorul statului California, a declarat că data de 16 octombrie va fi proclamată „Ziua Steve Jobs” în statul său, ca omagiu pentru cofondatorul Apple, decedat la 5 octombrie, conform AFP, potrivit antena3.ro. „În viaţa şi munca sa, Steve Jobs, a personificat visul californian”, a precizat Brown într-un comunicat. „A spune că a fost […]

Primul parc de distracţii al Capitalei, Terra Park, o investiţie de peste 25 milioane de euro, aduce bucureştenilor, de duminică, 30 de echipamente noi, asemenea celor din marile capitale din Europa şi din lume. În cei 30.000 de metri pătraţi ai Terra Park sunt montate pentru început 17 echipamente de exterior şi 13 de interior. […]

Două persoane au murit şi o a treia este încarcerată, în urma unui accident rutier care s-a produs la Timişul de Sus, judeţul Braşov. Două maşini s-au ciocnit frontal. Circulaţia se desfăşoară pe un singur sens.

Update: Cronica Cârcotașilor ar putea dispărea de pe ecran

Update: Şerban Huidu nu se afla sub niciun fel de medicaţie

Update: Șerban Huidu riscă 7 ani de închisoare

Update: Şerban Huidu împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai săi au fost duşi la Spitalul Judeţean Braşov, având diverse traumatisme, dar fiind în stare stabilă.

Huidu şi familia sa au fost implicaţi în mai multe incidente de-a lungul timpului

Şerban Huidu a rămas fără carnet în 2009

Papa Benedict XVI şi-a anunţat duminică decizia de a decreta ‘un an al credinţei’ începând din 11 octombrie 2012, când se vor împlini 50 de ani de la Conciliul Vatican II (Concilium Vaticanum secundum) /1962/1965/, informează AFP, potrivit Agerpres. Vorbind în faţa a opt mii persoane angajate în ‘Noua evanghelizare’, în timpul unei predici în […]