Benedict XVI anunţă un an al credinţei

Papa Benedict XVI şi-a anunţat duminică decizia de a decreta ‘un an al credinţei’ începând din 11 octombrie 2012, când se vor împlini 50 de ani de la Conciliul Vatican II (Concilium Vaticanum secundum) /1962/1965/, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vorbind în faţa a opt mii persoane angajate în ‘Noua evanghelizare’, în timpul unei predici în bazilica Sf.Petru, papa a confirmat această iniţiativă, zvonuri despre care circulau de ceva vreme la Vatican, în condiţiile în care societăţile occidentale se depărtează cu mare viteză de valorile creştine.

‘Pentru a da un impuls reînnoirii misiunii Bisericii de a conduce oamenii din deşertul în care se află spre viaţă, spre dragoste pentru Cristos care ne dă plinătatea veţii, vreau să anunţ că am decis decretarea unui an al credinţei’, a declarat Sfântul Părinte.

Acest an ‘va debuta la 11 octombrie 2012, la împlinirea a 50 de ani de la Conciliul Vatican II, şi se va încheia la 24 noiembrie 2013, în Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului’, a precizat papa.

Benedict XVI a anunţat că această iniţiativă va fi precizată într-o Scrisoare apostolică.

Conciliul deschis de papa Ioan XXIII a marcat deschiderea Bisericii către lume şi modernitate, cu recunoaşterea libertăţii religioase şi respectarea altor religii. După acest conciliu, Bisercia a fost frământată de multe mişcări de reformă şi iniţiative, în paralel cu o scădere a practicilor religioase. S-au accentuat de asemenea disensiunile dintre progresişti şi conservatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.