A doilea jucător de pe piaţa carburanţilor, compania Rompetrol, a majorat preţurile carburanţilor vânduţi în reţeaua proprie. Rompetrol a majorat preţurile cu trei bani pe litru, atât la benzine cât şi la motorine, începând de azi. Potrivit reprezentanţilor companiei, majorarea a fost determinată de aprecierea dolarului în raport cu leul. Este prima majorare de preţ […]
Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României, Tudorel Niţulescu, explică într-un interviu pentru cotidianul.ro zvonurile privind retragerea sprijinului Marii Loji Masonice a Franței.
Conflict este cuvantul care n-ar trebui sa faca parte din repertoriul nici unei familii. Cu toate acestea disputele sunt ceva normal in fiecare cuplu. Orice relatie are momentele ei de suisuri sau coborasuri. Mai mult, un cuplu care n-are macar o cearta nu este un cuplu sanatos. Conflictul dintr-un cuplu dovedeste ca amandoi sunteti oameni […]
Bugetarii îşi vor recupera total tăierile salariale abia în 2016. Ordonanţa de guvern a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi potrivit documentului, drepturile câştigate de salariaţi în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor vor fi redobândite în 2016.
Termenele de plată a sumelor datorate bugetarilor, prelungite
Responsabilii Uniunii Europene (UE) au adus cateva modificari legislatiei internationale cu privire la siguranta jucariilor pentru copii, iar guvernele statelor UE au obligatia sa introduca aceste modificari in legile nationale. Baloanele si goarnele, jucarii interzise de UE Potrivit noilor norme adoptate la Bruxelles, copiii cu o varsta mai mica de 8 ani nu au voie […]
Presa străină a relatat despre moartea lui Ion Diaconescu, numindu-l „un simbol al luptei anticomuniste” româneşti. Ziarul american „Washington Post” a scris că a fost închis în gulagurile comuniste timp de 17 ani şi a supravieţuit. Ştirea dată de Associated Press a fost preluată de „Washington Post”, „Forbes”, Huffington Post, Fox News şi Daily American Online.
Senatorii au adoptat, miercuri, cu 51 de voturi „pentru” şi 49 de voturi „împotrivă”, OUG privind noile ajutoare pentru încălzirea locuinţei, textul urmând să fie trimis Camerei Deputaţilor în forma Guvernului. Ordonanţa stabileşte noile cuantumuri ale ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, după decizia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind eliminarea subvenţiei de la bugetul de stat […]
Standard&Poor’s a retrogradat marţi sectorul bancar spaniol, avertizând că criza economică va continua să aibă un impact negativ asupra băncilor din Spania, în următoarele 15-18 luni, transmite Reuters. Agenţia a revizuit profilul de risc al sectorului bancar spaniol de la nivelul 3 la 4. Sistemul de evaluare al S&P include 10 grupe, ultimul nivel fiind […]
Partidul Naţional Liberal deplânge moartea liderului ţărănist Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai politicii româneşti. Potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele PNL, Crin Antonescu, Ion Diaconescu „va rămâne în istoria României şi în memoria colectivă a generaţiilor viitoare ca o mare personalitate care şi-a dedicat întreaga existenţă apărării valorilor democraţiei şi luptei […]
Moartea baschetbalistului american Hardy Chauncey (23 de ani), de la CSS Giurgiu, a scos la iveală legăturile strânse dintre politicieni, poliție și lumea interlopă, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Senatorul UNPR Cezar Măgureanu este prieten de peste 20 de ani cu cei din clanul „Butoane”, conform declaraţiilor unor localnici. Acesta a declarat că nu […]
Fostul şef al statului Emil Constantinescu îi aduce un ultim omagiu seniorului PNŢCD Ion Diaconescu.
Spania va retrage sâmbătă cele patru avioane de patrulare aeriană F18 care iau parte la misiunea internaţională din Libia, a anunţat miercuri ministrul spaniol al apărării Carme Chacon în timpul unei videoconferinţe cu militarii din cadrul trupelor spaniole din afara graniţelor ţării, cu ocazia Zilei Naţionale. Avioanele vor reveni sâmbătă în Spania, însă vor rămâne […]
PDL susţine un proiect de lege prin care ofiţerii SRI să devină organe de cercetare penală şi să lucreze cu procurorii în Parchet.
Câţiva membri PNŢCD s-au certat miercuri în sediul unde a fost depus trupul lui Ion Diaconescu. „Ştiu ce scoţi pe gură. Sunteţi urmaşul de drept, dumneavoastră. Luptaţi-vă cu Băsescu, nu cu Pavelescu. Cine e Pavelescu?”, i-a spus un bărbat lui Victor Ciorbea. Un alt participant la priveghi le-a atras atenţia să nu se mai certe. […]
Deputaţii au ţinut miercuri, la începutul şedinţei de plen, un moment de reculegere în memoria fostului lider ţărănist Ion Diaconescu. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a susţinut un scurt discurs, de la tribuna Parlamentului, în care a vorbit despre Ion Diaconescu. „Cu profundă mâhnire am aflat că a încetat din viaţă domnul Ion Diaconescu, fost […]
Dan Petrescu şi echipa pe care o antrenează, Kuban Krasnodar, nu au venit în România să se jaoce şi au câştigat cu 4-0 meciul prin care „şepcile roşii” şi-au inaugurat noul stadion, Cluj Arena, informează antena3.ro. În faţa a 25.000 de spectatori, oaspeţii aveau deja un avantaj de două goluri după mai puţin de jumătate […]
Traian Băsescu apreciază că Ion Diaconescu a făcut parte, alături de Corneliu Coposu, dintr-o generaţie de elită şi că va rămâne un simbol al luptei împotriva comunismului şi un reper moral al societăţii româneşti. „Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a marelui om politic Ion Diaconescu. Personalitate marcantă a vieţii politice […]
Fostul preşedinte Emil Constantinescu deplânge moartea liderului ţărănist Ion Diaconescu, pe care îl numeşte erou al rezistenţei anticomuniste din România şi din Europa de Est, simbol al cinstei şi onoarei în viaţa politică pentru perioada tranziţiei postcomuniste. „Unificarea opoziţiei politice şi civice democratice şi schimbarea cursului istoriei post-decembriste a României nu ar fi fost posibilă […]
România şi Bulgaria vor adera la Schengen în câteva luni, a afirmat preşedintele Parlamentului European (PE) Jerzy Buzek, transmite miercuri postul naţional de radio de la Sofia. Prezent marţi seară la sediul PE din Bruxelles, la inaugurarea unei expoziţii în cadrul căreia este prezentat tezaurul tracilor, Buzek s-a declarat „sută la sută optimist” în ceea […]
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a avut marţi, la Gyongju (Rep. Coreea), o întâlnire cu vicepreşedintele Samsung C&T Corporation, Yang-Bai Kim, în cadrul căreia s-a discutat despre posibilitatea colaborării între MDRT şi Samsung, sub forma parteneriatului public-privat.
Cornel Pieptea Sub stindardul modernizării României, rușinoasa alianță de guvernare PDL – UDMR își continuă marșul de politizare a structurilor administrației publice. Însuși Guvernul țării a înaintat Camerei Deputaților proiectul de lege nr. 330/16.05.2011, pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Până aici aparent nimic anormal. Ei bine, la articolul 58, litera […]
Vezi aici si alte fotografii de arhiva cu Ion Diaconescu
Steve Jobs ar fi lucrat în secret la lansarea unor produse care să garanteze succesul companiei Apple pentru următorii patru ani, scrie Daily Mail, citând surse apropiate situației.
Accident mortal, marţi spre miercuri noaptea, într-o comună din Bacău. Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost lovit în plin de o maşină. Bărbatul a vrut să traverseze strada, neregulamentar. Un şofer care, potrivit martorilor avea viteză mare, l-a luat pe capotă şi l-a aruncat la câţiva metri distanţă. Şoferul […]
Krakenul, monstrul marin care mânca balene şi chiar corăbii, în legendele lumii, ar fi putut exista în realitate, potrivit unui cercetător, care susţine că a găsit dovezi. Profesorul Mark McMenamin, paleontolog la Mount Holyoke College din Massachusetts, spune că a descoperit rămăşiţe ale unor creaturi acvatice, ucise de o specie antică de caracatiţă gigantică, precum […]
