cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Irlandezii de la „Lord of the Dance” vor susţine două reprezentaţii la Bucureşti, pe 5 noiembrie. Deşi iniţial fusese anunţată o singură reprezentaţie, la ora 20.00, la cererea publicului a fost programat un nou spectacol în aceeaşi zi, de la ora 16.00. „Ştiam că Lord of the Dance îşi susţine spectacolele peste tot în lume […]

Un jandarm a fost atacat cu o sabie de un interlop chiar în faţa blocului în care locuieşte. Incidentul a avut loc în Paşcani. Agresorul l-a tăiat la mână pe jandarm, iar medicii încearcă acum să-i salveze braţul, anunţă antena3.ro. Din primele informaţii, se pare că scandalul a fost provocat de o neînţelegere între vecini.

Conducerile celor două sindicate de la fabrica Nokia din comuna Jucu au început, luni, negocierile cu reprezentanţii companiei pentru a stabili cuantumul compensaţiilor care urmează să fie acordate angajaţilor disponibilizaţi după închiderea fabricii. „Luni nu se finalizează negocierile, doar încep. Avem o primă întâlnire preliminară, de tatonare, cu conducerea Nokia pentru a stabili calendarul unor […]

Subvenţii europene în valoare de 2,9 miliarde de euro, destinate Greciei, Portugaliei, Irlandei, Letoniei, României şi Ungariei, ar putea fi reduse cu 50%, după ce mai multe ţări UE, în frunte cu Marea Britanie şi Franţa, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu efectul asupra finanţelor lor, anunţă realitatea.net, care citează Newsin. Grecia, Portugalia, Irlanda, Letonia, […]

Campionatul Mondial de gimnastică va debuta vineri, la Tokyo, cu participarea a 532 de sportivi, printre care se numără şi cei români. Delegaţia României a ajuns încă de sâmbătă la Tokyo, gimnastele şi gimnaştii derulând deja câteva antrenamente de acomodare cu sala de concurs, dar şi cu fusul orar. Prima sesiune a concursului va fi […]

Ion Crăciunescu s-a întâlnit azi cu Mircea Sandu şi au căzut de acord ca fostul arbitru internaţional să preia funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, după ce Vasile Avram a fost suspendat din funcţie. „În mare parte da, am acceptat. Tocmai am ieşit de la întâlnirea cu Mircea Sandu şi urmează să decidă […]

O gaură cu o suprafaţă de cinci ori mai mare ca cea a Germaniei s-a deschis în stratul de ozon de deasupra Arcticii, egalând pentru prima dată dimensiunea găurii de ozon de deasupra Antarcticii, au anunţat, duminică, oamenii de ştiinţă,, potrivit mediafax.ro. Provocată de temperaturile excepţional de joase de la Polul Nord, această gaură s-a […]

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a fost externat, luni, din Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu” Fundeni. Directorul medical al instituţiei, Şerban Bubenek, a declarat pentru Mediafax că starea lui este bună, iar ritmul cardiac normalizat. Ion Diaconescu a fost internat vineri după-amiază din cauza unor tulburări de ritm cardiac.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa Uniunii Social Liberale, că fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu l-a consultat cu privire la iniţiativa potrivit căreia absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat se pot înscrie la facultate. El a adăugat că acest proiect de lege nu a fost discutat […]

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti anunţă începerea programului Loteria Vizelor pentru 2013, din data de 4 octombrie, în care sunt incluşi şi cetăţenii români.  Cei care doresc să aplice pot face acest lucru în perioada 4 octombrie – 5 noiembrie. Cei interesaţi pot descărca formularul electronic de înscriere de la adresa www.dvlottery.state.gov , precizează ambasada, […]

Fabrice Fernandes, fost jucător la Dinamo, a fost arestat săptămâna trecută în Franţa, fiind acuzat de tentativă de răpire. Mijlocaşul francez ar fi încercat, împreună cu doi prieteni, să-l răpească pe fostul său agent, potrivit Ziare.com. Fernandes intentiona astfel să-l determine pe acesta să-i dea 225.000 de euro, bani pe care el i-ar fi împrumutat. […]

După ce a demisionat din Partidul Verde, Mugur Mihăescu, fostul preşedinte executiv al acestei formaţiuni, a anunţat că vrea să candideze pentru un fotoliu de primar. „Mă gândesc să candidez la primăria unui sector. Nu contează sectorul, pentru că în oricare dintre acestea există oameni. Pasiunea mea e să fac lucrurile frumoase, am dovedit ce […]

Autorităţile norvegiene au redeschis luni insula Utoeya, unde Anders Behring Breivik a recunoscut că a ucis nu mai puţin de 69 de persoane, la 22 iulie, transmite Associated Press, potrivit Agerpres. Poliţia a închis insula, aflată la circa 40 de kilometri de capitala Oslo, după atacurile comise de Breivik, care a deschis focul asupra participanţilor […]

După o săptămână în care a înregistrat o scădere accentuată în raport cu moneda europeană, leul deschide prima săptămâna a lunii octombrie apreciindu-se faţă de euro. Dolarul american continuă să se aprecieze. Banca Naţională a României a publicat, luni, 3 octombrie, un curs de referinţă de 4,3222 lei/euro, cu 3,11 bani mai puţin decât cursul […]

Rusia va pune în funcţiune la 8 noiembrie gazoductul Nord Stream, care urmează să aprovizioneze în mod direct Europa occidentală, traversând Marea Baltică, a anunţat luni preşedintele gigantului rus Gazprom, Aleksei Miller, transmite AFP. ‘Astăzi pot să vă spun exact când va fi pus în funcţiune gazoductul. Va fi pe data de 8 noiembrie. Construcţia […]

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că s-ar putea să mai existe plecări din zona opoziţiei, el apreciind că, în România, există un un „concurs de laşităţi şi complicităţi” pe care se bazează şi preşedintele Traian Băsescu, potrivit mediafax.ro Solicitat să comenteze plecările recente din PC, Antonescu a spus: „E problema PC. Cine vrea […]

Volkswagen a confirmat faptul că va oferi o variantă a modelului up! 2012 cu cinci uși. Mașina se va asemăna cu recent prezentatul concept cross up!, iar varianta de serie va pierde din elementele de design specifice crossover-ului, însă va păstra forma de bază, relatează Worldcarfans.com, potrivit antena3.ro. Motorizările vor fi aceleași, adică un propulsor […]

Aproximativ 7.000 de vizitatori au venit la Târgul Internaţional de Turism Winter Holiday, găzduit timp de patru zile de Parlament, mulţi dintre aceştia achiziţionând vacanţe în valoare totală de câteva zeci de mii de euro, un nivel de vânzări mult mai mic faţă de cel înregistrat la târgul de primăvară, când se vând vacanţe pentru […]

Invenţia medicilor de la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, premiată cu aur în 2010 la Salonul de Inventică de la Geneva, prin care pentru dializă este folosit propriul organism, respectiv peritoneul, creaţia primind brevetul naţional, iar în scurt timp vor începe testele clinice. „Suntem foarte bucuroşi. Am primit deja brevetul naţional pentru invenţia noastră şi, […]

Grecia şi inspectorii Uniunii Europene (UE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi ai FMI (Fondul Monetar Internaţional) au terminat în linii mari negocierile pentru o nouă tranşă din împrumutul convenit în vederea ‘salvării’ ţării din criza datoriei, a afirmat luni un înalt responsabil din guvernul grec, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele Partidului naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei Uniunii Social Liberale, că iniţiativa parlamentarilor social-democraţi potrivit căreia absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie la facultate nu a fost susţinută de liberali, potrivit Agerpres. „Nu ne aparţine această iniţiativă, nu am susţinut-o. Vă pot spune […]

Consiliul Uniunii Europene a decis la sfârşitul săptămânii trecute prelungirea pentru un an a sancţiunilor împotriva liderilor de la Tiraspol. Documentul prevede însă suspendarea pentru şase luni a interdicţiilor de călătorie în spaţiul UE pentru mai mulţi reprezentanţi ai regimului separatist de la Tioraspol, pentru a contribui la reglementarea conflictului transnistrean. citeste mai mult aici