Politicienii şi diverşi analişti ţin să aducă aminte adesea că România are una dintre cele mai mari rate de creştere economică din UE, însă vorbesc mai deloc de aspectele unde ţara noastră stă foarte slab.
Execuţia bugetară aferentă anului 2016 prezintă la data de 30 noiembrie sume primite de la UE în valoare de circa 7 miliarde de euro, se arată într-un document de bilanţ.

Normele aprobate de Executiv stabilesc cadrul legal pentru sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis deschiderea procedurii de faliment în cazul LIG Insurance, companie controlată în trecut de Daniel Tudor.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, susţine că în timpul mandatului său a reuşit să rezolve opt proceduri de infrigement pe domeniul ”Mediu”, prin care România era în pericol să plătească amenzi de un milion de euro pe zi.
Omul de afaceri israeliani Benjamin „Benny” Steinmetz a fost arestat luni, la Tel Aviv, într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de „zeci de milioane de dolari”.

Gigantul petrolier american Chevron a forat, și-a strâns sculele și a părăsit România fără să plătească statului român suma de…

Punctul de pensie a fost majorat cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017 prin Ordonanţă de Urgenţă, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Compania chineză de stat CEFC care va prelua 51% din capitalul KMG International, proprietarul rafinăriei Petromidia de la Năvodari, anunță că România va fi prioritate de business și că urmărește dublarea capacității de rafinare, construcția a 200 de stații de carburanți precum și a unei centrale electrice. „Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample […]
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un act proiect de Hotărâre de Guvern prin care se propune listarea la bursă a Companiei Naționale „Aeroporturi București” și a…
Dintre cele 278 de companii la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) este acţionar majoritar sau minoritar, 18 societăţi nu…

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat un grup de societăți care, în perioada 2014–2015, a prejudiciat bugetul statului cu peste 5 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit. În urma controalelor, inspectorii DGAF au descoperit un mecanism de fraudare a bugetului de stat constând în achiziționarea de telefoane mobile și de […]
Aproape jumătate din contractele derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală sunt câştigate de câteva companii, multe dintre acestea fiind cu probleme penale sau…

Magistrala 6 de metrou care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va costa…

România va încheia cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare…

Guvernul a aprobat în ultima ședință Regulamentul privind distribuirea sumelor…