Cântăreața și vedeta Disney, Coco Lee, a murit la vârsta de 48 de ani. În ultimii ani, ea suferea de depresie.
Articole scrise de: Daniela Davidov
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că nu a putut refuza autoritățile locale din Ighiu, Alba, pentru că „nu pot să fiu nepoliticos”.
La Chişinău există cazuri când „persoane sub statut de diplomaţi ai Federaţiei Ruse repede ajung pe malul stâng al Nistrului, în Transnistria şi acolo numai de diplomaţie nu se ocupă”, a afirmat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.
„Constatăm că avem noi și noi recorduri, fie că vorbim despre caniculă, fie că vorbim despre secetă, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme. Ne așteaptă două luni grele”, a precizat ministrul Mediului.
Vlad Filat i-a adresat o scrisoare deschisă Maiei Sandu, în care i-a atras atenția că, în prezent în această țară „nu există problemă mai gravă decât ….”.
Unul dintre aliații lui Ilan Șor îi îndeamnă pe moldoveni să se înroleze în armata rusă.
„Oricât de mulţi bani s-ar investi în sistemul medical, starea de sănătate a populaţiei nu se va îmbunătăţi dacă nu se modifică stilul de viaţă”.
Ministrul Transporturilor și Comunicațiilor din Belarus, Aleksei Avramenko, a murit subit la vârsta de 46 de ani.
Moment filmat: Un rechin a fost zărit în apele mării, fiind foarte aproape de mal, îndreptându-se spre turiști.
În spațiul online au apărut imagini cu momentul exploziei de la Makiivka.
Ministerul Educației a speriat sute de mii de elevi și părinți care așteaptă cu sufletul la gură admiterea la liceu.
Prahova: Clădiri inundate şi copaci doborâţi de furtună în mai multe localităţi.
Refugiata spune că simte o răcire a societății românești față de ucraineni, o adevărată oboseală de război.
Israelul a lansat lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza, în ripostă la atacurile cu rachete lansate din enclava de coastă palestiniană.
Solicitările în luna iunie au scăzut cu o treime față de acum un an.
Premierul Marcel Ciolacu susține că nu îşi doreşte să se schimbe doar pentru că „vremelnic” deţine funcţia de prim-ministru.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sprijinul, în cadrul unei convorbiri telefonice, omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.
În Moldova a fost importat primul lot de cânepă industrială. Materialul va fi folosit pentru construcția unei căsuțe de vacanță.
Oamenii legii au pus în executare 12 mandate de percheziție domicilară, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de fraudă informatică.
Maia Sandu a transmis un nou mesaj în care și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate a lui Mihail Saakașvili, după ultimele imagini publice în care acesta apare vizibil slăbit.
Atacantul brazilian Neymar a fost condamnat de justiţia din ţara sa natală la plata unei amenzi de 3,3 milioane de dolari după ce a construit un lac artificial fără autorizaţie de mediu pe una dintre proprietăţile sale din statul Rio (Brazilia). Consiliul municipal din Mangaratiba i-a aplicat patru amenzi vedetei echipei de fotbal Paris Saint-Germain […]
Scheletul unei femei a fost găsit într-un șantier din Roma, iar presa italiană scrie că ar putea fi campioană româncă de tir, Andreea Rabciuc, în vârstă de 28 de ani, dispărută în luna martie 2022.
Atenţionare meteo Cod galben de averse şi fulgere ce vizează 20 de judeţe , în timp ce toată ţara se va afla sub o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat timp de trei zile.
Conacul de lângă Milano al regretatului Silvio Berlusconi ar putea fi transformat într-un muzeu.
„Nu ar trebui să subestimăm niciodată rușii și capacitatea lor de a reveni, așa cum au arătat în istorie de câteva ori”, a declarat șeful Comitetului Militar al NATO.
O mamă care a primit un transplant de inimă a povestit cum fiica ei i-a salvat viața de două ori și ce dispozitiv folosește.