Nu numai Vladimir Putin, ci întreaga politică rusă iese din rutina internaţională actuală. Când toată lumea se află în căutarea disperată a resurselor, Rusia îşi caută un alt presupus loc în arena mondială.
Articole scrise de: Ioan Vieru
Democraţia recent instalată nu poate suplini secole de cultură. Oamenii de calitate nu pot înlocui o întreagă societate. Cu atât mai greu când spaţiul devine confiscat de personaje care înţeleg într-un anume fel democraţia şi, din păcate, la fel cultura.
Ipotetica dorinţă de alipire la Rusia a Crimeii a primit toată logistica necesară punerii în fapt. Această tradiţională zonă militar-strategică a Rusiei a devenit subiect de joc democratic, invazia fiind validată prin vot unanim.
În timp ce realizatorul de tv Mihai Gâdea îl pune la pământ pe remarcabilul nostru confrate Andrei Pleșu, pentru a deschide sezonul electoral, anticipat de masacrele așa-zis vânătorești ale lui Ion Țiriac, România aplaudă ca pe vremea lui Ceaușescu. Ceva s-a defectat peste tot. Funcționează în exclusivitate un altceva, un munte de agitație propagandistică. A […]
Dacă aş fi maghiar şi aş fi invitat, sau aş vrea să intru în viaţa politică, sub nicio formă nu m-aş afilia UDMR. Simpla alăturare unei grupări precum aceasta arată deficitul de libertate şi responsabilizare din politica românească.
Politica externă a unei ţări este în foarte strânsă legătură cu standardele ei democratice. Când această politică externă este dezechilibrată în totalitate de mecanismele militare şi de exportul de teroare, adiacent lor, acel stat nu mai poate avea parteneriate decât sub forma conflictelor.
Noul Guvern Ponta este o însăilare cu tot felul de resturi. Fără oameni politici propriu-zişi, fără tehnicieni, fără mari caractere. O adunătură de personaje lipsite de orice anvergură.
Eşecul alianţei USL este o realitate. Un dezastru pe toată linia, nici nu era de aşteptat altceva. Imaginând un fel de dezinhibare după guvernarea PDL-istă, măcinată de o corupţie internă asemănătoare, USL a reuşit acel exerciţiu de imagine pe care îl au răsturnările violente ale unui regim. S-a văzut aceasta în 1989, când promisiunile schimbării […]
România se află în plină criză politică întreţinută de cei care ar trebui să-i asigure funcţionalitatea. Justificată de perspectiva electorală, criza ar trebui să fie anihilată tocmai de aceasta.
Supravieţuirea este cuvântul de ordine în România. Două lumi se configurează tot mai antagonic, fără a se prefigura o ameliorare a situaţiei. Lipsa democraţiei fiind cauza principală.
Tergiversările nefericitei coaliţii USL, această oază de veritabilă corupţie tradiţională, nu au adus şi nu vor aduce nimic nou în aria reformelor.
Sistemul public din România lucrează doar în avantajul reprezentanţilor săi. Pare un coşmar, însă aceasta este realitatea.
Posibila intrare în Guvern a lui Klaus Johannis, cunoscutul primar al Sibiului, înseninează puţin politica românească. Nu că dl. Johannis ar fi un mare politician, un strateg în ale democraţiei fără egal.
Dacă până în ’89 programul tv era previzibil, același lucru se tot întâmplă de atunci . Viața politică a aglutinat încet-încet tot aparatul pregătit să distrugă o națiune.
Fiorii pe care-i produce unanimitatea în viaţa publică, unde ştim că reprezentarea nu aparţine sfinţilor, sunt poate principalul suport instinctual, intelectiv al democraţiei.
Tragediile zilei sunt cel mai bun camuflaj pentru tot ce se întâmplă în viaţa politică. A fost strategia anilor post-decembrişti să confecţioneze evenimente în lipsa unora dramatice, printr-o propagandă specifică.
Jurnalismul din România actuală a depăşit cele mai agresive forme de publicitate mascată. Implicarea politicianistă s-a furişat peste tot precum un colorant imposibil de controlat.
În România nu mai există comunicare în ceea ce priveşte siguranţa publică. Se descurcă fiecare cum poate, ca în junglă.
Anii ’90 au readus România la nivelul unui primitivism politic similar invaziei sovietice şi nu au avut nimic în comun cu democraţia.
Campania electorală 2014 se va declanşa cu adevărat când USl-ul se va rupe, precum frânghia dintre două maşini, din care una o tractează pe alta. În cazul nostru, ambele maşini sunt defecte, însă au avut norocul de-a fi avut la dispoziţie o pantă foarte lungă şi prielnică.
Am avut, alături de mulţi alţii, unele bănuieli legate de anormalul potenţial imagistic şi social al unor “monştri sacri”, pe care realitatea le confirmă, deocamdată timid, însă cu asupra de măsură.
Am văzut sfârşitul de an într-un oraş din Europa şi la Bucureşti, în oglindă. Diferenţele sunt exact acelea dintre cifrele statisticii care ne situează pe ultimul loc.
Execuția cuplului dictatorial, în sfânta zi de Crăciun, sub presupuse, reale tensiuni, apare tot mai mult drept barbarie. Entuziasmul acelor zile a fost umbrit, deturnat într-un mod intimidant.
Cehoslovacia a preferat catifeaua, românii au preferat gloanțele. Ungaria, Bulgaria au făcut pasul spre lumea liberă normal. Chiar Albania, unde teroarea nu a fost un joc.
În 1990, mulţi dintre zmeii de astăzi erau destul de pleoştiţi. Unii dintre ei îşi găseau foarte greu cuvintele, de parcă erau nişte străini.
Adevărul istoriei scrise, la fel de percutant precum prezentul, se opreşte undeva departe de acesta, instalând un hiatus sub semnul unei uriaşe crize.