Decorul tragerii pe sfoară

Dacă aş fi maghiar şi aş fi invitat, sau aş vrea să intru în viaţa politică, sub nicio formă nu m-aş afilia UDMR. Simpla alăturare unei grupări precum aceasta arată deficitul de libertate şi responsabilizare din politica românească. Românii, din motive practice, şi nu numai, au înţeles să se despartă de PRM. Şi PRM, şi UDMR n-au reprezentat, nu reprezintă pe nimeni. PRM s-a constituit dintr-o literatură lozincardă. UDMR vorbeşte de idealurile maghiarilor fără nicio legătură cu apartenenţa la România, anulând orice agregare moral-politică reală. Pe de altă parte, facţiunile constituite pe stimularea iluziilor şi frustrărilor au corespondent cam în toate partidele actuale.

Prezenţa comunităţii maghiare în România este o şansă pentru toţi, un suport care poate accentua mecanismele democraţiei. S-a văzut aceasta sub dictatura ceauşistă, în unele momente destul de atroce. Însă este nevoie de o separare a drepturilor culturale de cele politice, administrative. UDMR, înclinată tot mai mult spre diversiune, pentru a supravieţui, lasă deschise toate ramificaţiile unui partid posibil extremist. Chiar dacă, în fapt, nu este aşa ceva, nu are alte soluţii de lucru. Invocând şi susţinând din umbră autonomia etnică, într-o relaţionare cu drojdia politică de la Budapesta, UDMR a rămas fără mesaj democratic. În absenţa unei implicări politice deschise, profund ataşată cauzei naţionale, europene, concrete, orice grupare politică ajunge la periferie. În politica naţională, europeană, UDMR a ajuns un mic viespar naţionalist. Cu mulţi lideri absorbiţi total în fenomenul corupţiei, axaţi pe un carierism care să le susţină activităţile economice, organizaţia care se declară a reprezenta maghiarii se vede eliminată din jocul democratic prin înseşi idealurile ei. Vor renunţa maghiarii să mai gireze o grupare care să-i îndepărteze de societate şi să-i expună conflictului mediatic?

Sunt foarte mulţi „patrioţi” români care văd în UDMR un rău absolut. Pe alocuri ei au dreptate, fapt care le sporeşte viziunea nu tocmai corectă a implicării politice. Societatea românească, din care facem parte toţi, ar trebui să nu mai crediteze extremele. Implicarea guvernului de la Budapesta, din ultimii ani, în nenumărate ocazii, în manevrele politice din Transilvania, arată adevăraţii autori care menţin pe linia de plutire UDMR. Această încercare de tensionare nu a reuşit şi nu are cum să ducă undeva. Sau cel puţin, acolo unde vor. O evaluare corectă a ceea ce înseamnă UDMR, aşa cum a fost şi în cazul PRM, este obligatorie. Prevenirea unor cataclisme politice ar trebui să facă mai mult obiectul dezbaterii publice curente. Aşa cum finanţările partidelor, ale organizaţiilor de tot felul, trebuie să fie transparente, devoalarea intereselor contrare programelor politice se impune în aceeaşi măsură. Ceea ce se întâmplă cu Ungaria de câţiva ani depăşeşte imaginaţia. Israelul a reacţionat de câteva ori. Zadarnic! UE s-a dovedit la fel de ineficientă. Nici legile împotriva Holocaustului n-au putut stopa glorificarea criminalilor de război într-o ţară care s-a ridicat cândva eroic în apărarea propriei libertăţi. E foarte greu, dacă nu cumva periculos să fii cetăţean, intelectual liber, scriitor, jurnalist într-o ţară ca Ungaria momentului. Linşajul pare a fi undeva la linia orizontului, o realitate continuă. Deocamdată el este combustia mişcării marii „naţiuni maghiare”, cea mai teribilă naţiune a lumii!

Politicienii pot multe. În special, foarte multe dezastre. Societatea ungară şi cea românească, inclusiv comunitatea maghiară, sunt, deocamdată, în majoritatea lor, spectatoare la aceste fenomene ale revigorării extremismului. Cred că, peste un deceniu, România va fi economic mult peste Ungaria, din simplul motiv al unui potenţial divers. Chiar politica românească, având încă unele complexe şi inhibiţii, decimată de corupţie, nu va ajunge să glorifice criminalii de război. Faptul că Ungaria îşi permite unele jocuri de influenţă în România ar trebui să mobilizeze factorii de decizie spre o reformă a acelor puncte nevralgice care fac posibil acesta. Politica maghiară a preluat un mesianism de care nu mai poate uşor scăpa, sorgintea lui fiind de natură nazist-comunistă. Le este greu unor politicieni să realizeze că, în fapt, sunt simpli cetăţeni. Şi România are această problemă. Clasa politică din Ungaria caută să insufle maghiarilor un naţionalism înfiorător spre a nu vedea limitele unor realităţi tot mai blocante. Glorificarea nazismului aduce dezastrul, chiar dacă poate fi legalizată.

Faptul că UDMR se află, iarăşi şi iarăşi, la guvernare la Bucureşti nu serveşte nimănui, exceptând liderii acestei uniuni şi resentimentarii care îşi imaginează posibile diversiuni. Strălucirea UDMR din 1990, prin remarcabili intelectuali, cu unii aflându-mă în strânsă prietenie, s-a stins până la pâlpâire, din simplul motiv al căderii morale. Dacă există ceva care încearcă să împiedice dialogul între români şi maghiari, acesta este UDMR. O soluţie politică depăşită, cu parteneri pe măsură. Întreaga noastră clasă politică se află în punctul terminus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.