Progamul tv este același

Dacă până în ’89 programul tv era previzibil, același lucru se tot întâmplă de atunci. Viața politică a aglutinat încet-încet tot aparatul pregătit să distrugă o națiune. Fotoliul de telespectator a ajuns, ca în ultimul deceniu al dictaturii, un fel de scaun electric. Forța audio-vizualului românesc se îndreaptă spre campanii cu pretenții politice de parcă ne-am afla într-un azil psihiatric unde pacienții au preluat conducerea medicală și administrativă. Grilele de program au fost rebranșate la început de foști specialiști ai propagandei roșii, între timp născându-se adevărate clanuri academice în domeniu, lucrând mult mai periculos. Este suficient să alături jurnalismul din nazism și comunism, eliminând paragrafele pentru care se poate pierde libertatea, și vom găsi originea divertismentului în care românii sunt obligați cumva să interacționeze. Distrugerea unui popor și a culturii, zeci de ani, prin înlocuirea tuturor lucrurilor esențiale constituie o fractură cu efecte șocante. Tot ce a funcționat sub dictatura comunistă a purtat însemnele regimului. Iluzia că publicul avea ierarhiile lui se vor dovedi o capcană în plus la receptarea acelui dezastru. Tot ce a strălucit în acea perioadă face parte dintr-o regie imposibil de scos din discuție. Criza în care ne adâncim este conectată la perioada comunistă. Transferul de putere în ’89 s-a făcut în perimetrul aceleeași puteri, neîntreruptă până acum, și fără semne de a se fi epuizat. Dimpotrivă. Nicăieri în Europa fostă comunistă lucrurile nu au decurs așa. Foștii dizidenți și-au continuat traseul moral, simpla cădere a unor activiști nefiind un motiv de ieșire din teribilul contract cu istoria. La noi, vom regăsi aceste relații peste tot constituite în cenzura care asigură protecția sistemului. Lumea concentraționară din cărțile despre lagărele anilor ’50 începe treptat să se afirme în viața cotidiană românească. Sistemul pe care l-a relansat în toată monstruozitatea Traian Băsescu nu este decât Cutia Pandorei, deja imposibil de închis. Un deceniu de poluare și infiltrare a unor metode specifice dictaturii își arată hidoasa față. O societate cu simțurile democratice anihilate își plânge trista soartă, fără a fi capabilă să identifice meandrele care au adus-o în acest stadiu, nemaivorbind de ruptura deloc luată în calcul. Nimeni nu mai este dispus să-și asume mesajul unei schimbări radicale, de parcă aceasta ar fi ceva negativ, dramatic. Clasa politică actuală, și mulți dintre cei care aspiră la a fi politicieni, nu are nicio legătură cu democrația. Schimbările care se așteaptă de la asemenea contrafaceri n-ar mai trebui încurajate în ideea că trebuie să li se dea mereu o șansă. Sigur, oamenii politici nu pot fi asimilați consilierilor, echipelor de tehnicieni. Viziunea politică este diferită de aplicarea ei, până la un punct. Politicienii sunt garanții proiectelor electorale. În majoritatea cazurilor, acestea au fost date uitării imediat ce s-au anunțat câștigătorii alegerilor. La câtă dezamăgire există ar fi trebuit să fie valuri de alegeri anticipate, greve. Toate acestea există mereu în alte părți, multe organizații autohtone salutând implicarea societății din alte țări în schimbări sociale. Vulgarizând totul, aducând alcovul în piața publică spre a risipi ce a mai rămas din idealurile publice, mass-media românească își caută identitatea prin deservicii făcute celor cărora se adresează. Așa cum propaganda comunistă avea poncifele sale imposibil de demontat, la fel stau lucrurile astăzi cu vizualul supravegheat de CNA. Poate că tocmai această supraveghere blochează un circuit al autoreglării. Poate că CNA-ul ar trebui să se implice mai mult în problemele cheie ale democrației, lăsând deoparte o moralitate fără subiect care îl transformă într-o armă în mâna câte unui politruc de care România e suprapopulată. Mecanismele de reglare în toate democrațiile au fost înlocuite cu legea, iar aceasta derivă din natura spiritului și a culturii. Faptul că o personalitate hipercunoscută se află într-o poziție nu înseamnă nimic dacă instituția din care face parte este un fragment al dictaturii. Acea prezență poate să arate complicitate și colaboraționism anterior. Viața publică românească are nevoie ca de aer de personalități, însă de acelea ale libertății, departe de orice atingere cu carierismul. Printre cei foarte vizibili, cu toată aroganța zilei, nu se numără oamenii viitorului. Necunoscuții care apar nu durează mult și auzim că sunt clienții nu știu cărui nume legat semnificativ de corupție. Cât se va menține sistemul acesta? E o întrebare de luat în serios. Activistul comunist nu a avut competență, moralitate, ci doar abilitatea de-a onora sarcini în esența lor utile coerciției. Acesta nu a fost nicând un om cumsecade, ci un ins capabil să lovească la primul ordin ierarhic. O față urâtă, de satrap. După infuzia de teroare și adaptare absolută, de dinainte de ’89, relansarea securismului făcută de Traian Băsescu a venit ca o relegitimare în toată amploarea a unui regim criminal. Aceste șocuri au făcut din spațiul public românesc un lagăr, în umbra Holocaustului. Performanțele politicii actuale sunt strict de legate de o repetiție a istoriei. Programul tv este același. În slujba cui trebuie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.