Proporţia barbariei locale

Democraţia recent instalată nu poate suplini secole de cultură. Oamenii de calitate nu pot înlocui o întreagă societate. Cu atât mai greu când spaţiul devine confiscat de personaje care înţeleg într-un anume fel democraţia şi, din păcate, la fel cultura. Stupefiant, nici măcar mimate, aceste schingiuite coordonate ale democraţiei produc repere ale moralei publice. Deficitul democratic în creştere se suprapune unui decor „cultural” care-l acompaniază spre legitimare. Gunoiul mediatic s-a împrăştiat ca în urma uraganului Katrina, cu efecte asupra întregii societăţi. Mentalităţi vechi revin la rampă, în noi ambalaje, având, se pare, termenul de valabilitate nelimitat. Românii trebuie să facă faţă unei destabilizări a spiritului puse în scenă de cei care se prezintă a fi contrariul. O istorie parodică lucrează sub coviltirul misterios al degradării.

Cu majoritatea capitolelor aderării europene închise, forţele interne au revenit la obiceiurile seculare. Singura presiune posibilă poate veni tocmai dinspre cei implicaţi în acest circ în curs de generalizare. Aşa cum în comunism existau câteva voci, astăzi este la fel. Majoritatea se dedică unor cauze personale din care câştigul nu întârzie să apară. S-a pus în mişcare o lume în care unii sunt mai contestabili decât alţii. Toată lumea se plânge de proasta prestaţie a politicienilor, a televiziunilor, însă capitalul electoral al acestora este stabil, dacă nu cumva în creştere. Ne apropiem cu paşi mari de modelul mass-mediei occidentale care deplânge situaţia celor din lumea a treia, pentru a nu intra mai mult în subiecte dramatice interne. Există toate condiţiile ca nenumărate grupuri de la noi să paraziteze ideea de reprezentare publică, în politică sau media. S-a pus la punct o industrie care cuprinde toate amănuntele, fără fisură. Propaganda totalitară s-a deplasat spre divertisment şi scandal, cu un profesionalism redutabil. Locuitorii României, neimplicaţi în politică, în ierarhiile acesteia, fac parte fără voie din infrastructura unui sistem care îi subminează. Nici democraţia, nici valorile nu se mai văd. Cu excepţiile ştiute. Ceilalţi nu au cum. La orizont stau personaje îndelung exersate în manipulare, devenite, deseori, întruchipări absolute ale adevărului. Pare un joc, însă o minimă încercare de reformă va arăta că acesta poate reacţiona ca un imperiu. Căderea comunismului nu a avut loc în România, între timp făcându-şi loc un conglomerat al tuturor nuanţelor, stabilizat prin alternanţa acestei puteri. Nu apar partide noi, televiziuni… oameni. Mediul de afaceri este sub un fel de lacăt unic. Politica externă a ţării pare a fi paravanul drenării unor interese de grup. Niciun demeniu nu mai are vasele sale comunicante. Instituţiile comuniste au fost transferate intereselor de grup, plus o reţea în extindere, de protecţie instituţională şi individuală. Corupţie care deja se autogenerează, lovind în orice idee de progres. Cauza din care România de ieri a avut câţiva disidenţi este aceeaşi a lipsei de democraţie de acum. Vedetismul cultural care se vrea drept bază de libertate a unor profitori începe să se afirme tot mai mult, în speranţa înlocuirii atmosferei de tabloid. Efectul este acelaşi, pericolul tot mai mare.

Mergând pe urma ideologiei marxiste care a produs multe genii de carton, acest nou fenomen românesc frizează extrema. Dacă nu se va conştientiza situaţia, nu este departe clipa când se va aplauda la ordin. Faptul că un nimeni poate clătina o valoare publică arată superficialitatea şi ţesătura contrafacerilor în care trăim. Dreptul la exprimare liberă nu poate fi încălcat nimănui. Cum poţi lupta pentru o exprimare şi cultură liberă, când încalci toate aceste deziderate? Amestecul de cultură, putere politică şi altele trimite gândul la artefactele din comunism care mai bântuie într-un concurs îngrijorător. Sigur, cultura publică nu e cultură, e altceva. Educaţie. Însă valorile educaţiei sunt ele însele la fel de sacre ca ale culturii. Oamenii inteligenţi şi instruiţi mai mult citesc decât se uită la televizor. Nu pot bloca nici CNA-ul, nici tribunalul, nici administratorul de programe agresiunea împotriva culturii. Peste tot în lumea aceasta, oamenii de cultură duc o viaţă modestă, cu accent spre o oarecare boemă, eventual. Cultura nu este un lux, o spun chiar sinuciderile unor mari artişti. Cei care vor să fie peste alţii, cum nici Dumnezeu nu se lasă a fi perceput, o pot face fără a se revendica de la idealuri publice. Cultura românească de astăzi s-a prăbuşit într-un hău pentru că avem prea multe statui care mortifică totul în jurul lor. E o cultură în care cel care însăilează o carte despre cineva speră să ocupe prezumtivul loc al autorului respectiv. Cultura română de astăzi este obligată să funcţioneze ca un monolit, cum nu s-a întâmplat nici sub comunism.

Se poate exercita barbaria sub eticheta culturală? Desigur. Cu preţul scufundării unei culturi şi a contemporanilor, în defavoarea libertăţii, a tuturor lucrurilor, cum spunea prietenul meu, venerabilul Alexandru Paleologu. Putem funcţiona aşa la nesfârşit, însă vom deveni un fel de librărie anostă, iar autorii o specie de grafomani. Zguduirea actualei Românii nu o va face televizorul, ci spargerea monopolului, în primul rând, în cultură. Acest autoritarism de carton s-a propagat în legi şi tot felul de recompense care pot produce spaimă unui european. Burghezia roşie a revenit cu toate rubedeniile sale la fotograf. Face şi desface autori, titluri, de parcă ar fi nişte primitivi în toată regula. Toate acestea sub ochii unor consumatori care, printr-un fel de hipnoză a crizei morale, par a nu şti, interesat, că un critic nu este autorul pe care îl comentează.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.