Un om politic bun de trimis acasă

Eşecul alianţei USL este o realitate. Un dezastru pe toată linia, nici nu era de aşteptat altceva. Imaginând un fel de dezinhibare după guvernarea PDL-istă, măcinată de o corupţie internă asemănătoare, USL a reuşit acel exerciţiu de imagine pe care îl au răsturnările violente ale unui regim. S-a văzut aceasta în 1989, când promisiunile schimbării nu au fost susţinute de forţele morale ale unei revoluţii. USL avea prea multe probleme interne de rezolvat pentru a mai fi reuşit să se ocupe de guvernarea însăşi. Speranţele electoratului într-o forţă politică ar trebui direcţionate nu doar spre aceasta, reforma ei nefiind deloc pusă în discuţie. USL s-a autoprezentat drept o soluţie providenţială, tractată de PSD, un mamut demn de a fi retras în muzeul de istorie al Holocaustului comunist. Încrederea publică sugestionată continuu spre lipsa unor criterii, valori şi interese imediate se vede a fi garanta matrapazlâcurilor economice şi organizatorice ale clasei politice. Opoziţia s-a situat în pur formalism, ea însăşi având aceleaşi probleme precum cei de la putere. Toată lumea ştie că avem o clasă politică şubrezită de corupţie, nimeni nu poate face nimic. Este simplu să ne gândim cum au ajuns principalii lideri la cârma partidelor, şi vom avea imaginea anarhiei şi ilegitimităţii morale, chiar organizatorice, a celor care acced la conducerea ţării. Este un model care s-a autogenerat instituţional amplificând teroarea şi instabilitatea instituţională generală. Moţiunile de cenzură, deseori atât de corecte, nu au niciun rezultat, devenind contrariul. Căderea lor în Parlament îndreptăţeşte şi mai mult linia greşită a unor abuzuri, dându-i o aură de legitimitate. Căderea unor guverne este în România taxată de către majoritatea politică drept lovitură de stat, sintagmă folosită iresponsabil de toţi cei care ar trebui să plătească electoral, juridic, vinovatul joc cu vorbele. Diversiunile folosite cândva de fosta Securitate le regăsim astăzi în agenda politică a zilei. Interesul strict personal al oamenilor politici reprezintă singura cheie a implicării legislative. Avem un regim oligarhic, în toată amploarea, similar celui din ţările aflate încă sub control rusesc. Lipsit de transparenţă, servind interesele castelor, acest regim a reactivat imensele resurse de oportunism, mediocritate şi deviere morală lăsate de comunism. Nu orientarea spre China şi Rusia ar fi problema politicii externe a actualului cabinet. Prezentarea acesteia drept salvatoare arată că ne aflăm într-un dezastru care trebuie oprit. Corifeii momentului sunt adversari naturali ai democraţiei şi ai unei politici externe competente, practicând opţiunile din perioada Războiului Rece. Enclavizarea României se accentuează cu fiecare zi prin lipsa mecanismelor economico-democratice. Acesta este suportul orientării lor spre o direcţie sau alta. Justiţia românească pare a fi pregătită să rezolve, în stilul cunoscut, doar conflictele de cartier. Dacă lucrurile ar sta altfel, derapajele politice n-ar putea avea o asemenea amploare. Deciziile s-ar situa în alt plan, responsabilitatea ar fi integrată întregului sistem. Mărind salariile primarilor şi adjuncţilor acestora, cu 50 la sută, actualul Guvern mai face o gafă despre care ar putea vorbi numai realităţile din teritoriu. Acestea sunt nenumărate, apocaliptice. Întârziind strategic reforma administrativă pentru a face din ea încă o afacere monstruoasă, guvernanţii actuali şi-au pierdut orice urmă de autoritate. S-a ajuns în situaţia ca foarte multe categorii sociale să se afle într-un conflict de interese, contextul amplificând o paranoia tipică ordinii piramidale. Vom regăsi nedreptăţi peste tot, munţi de probleme nerezolvate, şi foarte mulţi responsabili intangibili, ba în plină ascensiune. Zeificarea personajelor de duzină, cele perfect inegrate corupţiei, face parte din liniile acestui tablou de vastă familie. Racordarea la politicile europene, respectiv la fondurile comunitare, se face tot prin această susţinută mentalitate a centralismului şi controlului mafiot. Figurile guvernamentale responsabile de fluidizarea integrării fac din aceasta un mijloc de legitimare a unor mecanisme de o gravitate extremă. PSD-ul, partidul care a izolat ţara de Europa peste un deceniu, după 1990, gestionând ulterior primii paşi ai integrării, după 2000, arată cum blocajul este pus drept alternativă a schimbării. Victor Ponta ştie acest lucru, mizând pe valul de proteste care l-a adus la guvernare, uitând că acesta nu îl glorifica. Suntem în situaţia în care corupţia are drept unică alternativă politică corupţia. Coabitarea între unii şi alţii este asumată prin pact, spre a suprima orice poziţionare a societăţii. Complicând lucrurile prin tot felul de declaraţii şi înţelegeri, clasa politică se vede scutită de orice consecinţe ale unor fapte contrare democraţiei şi intereselor publice. Asistăm la revigorarea permanentă a unui totalitarism de neimaginat, cu anexe neaşteptate. UDMR-ul este una dintre ele, după dispariţia PRM. Folosirea minorităţilor în jocul politic arată lipsa oricăror criterii ale progesului moral şi economic, acutizând, indirect, naţionalismul. Folosirea UDMR în permanente situaţii limită descalifică toate părţile implicate.

Victor Ponta a ajuns unul dintre oamenii politici periculoşi pentru democraţie. Nu e singurul, şi de aceea este atât de sigur în manevrele pe care le face. S-a ilustrat drept un personaj tipic regimului totalitar, un funcţionar al unui sistem corupt, total exterior responsabilităţilor democratice. Un alt prim-ministru, şi un alt cabinet, reprezintă urgenţa României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.