Mădălina Hodea - redactor

Mădălina Ștefania Hodea este redactor pe Actualitate și Social. Jurnalistă din anul 2021, ea a venit din Maramureș în București ca să-și urmeze visul. Drumul a fost greu, dar fiecare pas a meritat pentru ceea ce a construit până acum. Experiența a învățat-o să caute informația cu rigurozitate, să fie obiectivă și să transmită povești care contează.

Mădălina Hodea
Articole scrise:

Piețele de capital din Europa au închis în scădere puternică, atingând minime recente, pe fondul temerilor legate de conflictul din Orientul Mijlociu și impactul asupra energiei.

România rămâne una dintre țările ieftine la nivel global și regional în ceea ce privește costul vieții, potrivit indicelui global al costului vieții pentru 2026 realizat de Numbeo, care măsoară prețul cheltuielilor de zi cu zi — inclusiv chiria — raportat la New York, considerat baza de referință cu valoarea 100. Aceasta însă și în condițiile în care prețurile sunt raportate și la salarii/venituri, respectiv puterea de cumpărare a populației.

Titi Botez rămâne una dintre figurile emblematice ale Bucureștiului interbelic, un artist care a îmbinat talentul vocal cu farmecul scenei și cu pasiunea pentru muzica românească și internațională. Născut în 1902 în Capitală, fiul renumitului violonist Titi Botez, el și-a înscris numele în istoria muzicii prin interpretarea tangourilor, romanțelor și melodiilor populare care au cucerit inimile publicului din România între cele două războaie mondiale. Cariera sa a fost una plină de performanță, colaborări prestigioase și inovație artistică, inclusiv participarea la primul film românesc cu sonor.

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a explicat faptul că pe șantierul secțiunii Margina – Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, stadiul fizic al lucrărilor este de 56%. Deși este o porțiune mică, când secțiunea Margina-Holdea va fi deschisă, se va circula de la Boița la Nădlac pe 360 de km de autostradă. Autostrada A1 este un adevărat punct nodal pentru România, iar când va fi gata, această autostradă va asigura conexiuni cu alte autostrăzi și un acces facil către Ungaria pe M43.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că cei 117 militari români din Irak au revenit în ţară, iar repatrierea a fost realizată cu sprijinul structurilor NATO şi al partenerilor internaţionali. Ei au fost relocaţi iniţial în baze din Turcia şi Germania, fiind ulterior transportaţi în ţară cu aeronave militare.