Programul Fidelis, prin care populația poate investi în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor, a debutat cu un interes semnificativ mai ridicat decât la ediția precedentă. În prima zi a ofertei lansate în luna iunie, subscrierile au depășit pragul de 30 de milioane de euro, semnalând o revenire a apetitului investitorilor pentru acest instrument de economisire și investiție. Potrivit datelor din piață, ritmul este considerabil mai bun comparativ cu ediția din luna mai, când interesul a fost unul dintre cele mai reduse din ultimul an, scrie Profit.ro.
Noua ofertă Fidelis
Noua ofertă Fidelis pune la dispoziția investitorilor mai multe emisiuni de titluri de stat denominate atât în lei, cât și în euro, cu maturități diferite și dobânzi atractive. Aceste instrumente continuă să reprezinte o alternativă pentru cei care caută plasamente cu risc redus, garantate de stat, în contextul în care volatilitatea de pe piețele financiare și incertitudinile economice îi determină pe mulți români să adopte o strategie mai prudentă de administrare a economiilor.
Analiștii pieței de capital consideră că revenirea interesului pentru Fidelis este susținută atât de nivelul dobânzilor oferite, cât și de avantajele fiscale ale acestor instrumente. Dobânzile obținute din titlurile de stat sunt neimpozabile, iar investițiile pot fi realizate prin intermediul băncilor partenere sau al societăților de brokeraj participante la ofertă. În plus, după listarea la Bursa de Valori București, titlurile pot fi tranzacționate înainte de scadență, oferind investitorilor un grad suplimentar de flexibilitate.
Rezultatul din prima zi este privit ca un semnal pozitiv pentru întreaga ediție a programului. În trecut, ofertele care au pornit cu un ritm ridicat al subscrierilor au reușit să atragă sute de milioane de euro până la închiderea perioadei de ofertare. Specialiștii estimează că, dacă tendința actuală se menține, ediția din iunie ar putea depăși semnificativ performanța celei din mai și ar putea readuce programul Fidelis printre cele mai atractive instrumente de economisire disponibile pentru populație.
Ministerul Finanțelor mizează în continuare pe programul Fidelis pentru atragerea economiilor populației și pentru diversificarea surselor de finanțare a deficitului bugetar.
Ministerul Finanțelor a lansat emisiunea FIDELIS VI
Investițiile în lei
Pentru investițiile în lei sunt disponibile mai multe opțiuni: 6,35% cu scadență la 2 ani, 6,90% la 4 ani și 7,60% la 10 ani. Donatorii de sânge beneficiază de o tranșă specială cu dobândă de 7,35% la 2 ani și prag de subscriere redus semnificativ, de la 5.000 lei la 500 lei, în limita unui plafon de 100.000 lei.
Investițiile în euro
În euro, investitorii pot alege titluri cu dobânzi de 4,00% la 3 ani, 4,85% la 5 ani și 5,80% la 10 ani. Pentru donatori, este disponibilă o tranșă specială cu dobândă de 6,80% la 10 ani, cu un prag minim de subscriere redus de la 1.000 euro la 100 euro, până la un plafon de 20.000 euro.
Deci la euro e sau nu e plafon? Ca circula pe piata ambele variante.
E plafon la euro la donatori, 20 k. Oricum se va strange maruntis in conditiile scaderii dobanzilor fara un guvern cu majoritate. Istetii aia de la finante mai bine acorda dobanzi mari bancilor sau pe plan extern decat populatiei, mama lor de fatalai intelighenti.