Cazul a fost instrumentat din 2010 de DNA Oradea, acuzaţiile procurorilor fiind nefondate, transmite Mediafax.
Simona Halep s-a calificat direct în sferturi la Roma după un abandon al americancei Madison Keys. Sportiva din Statele Unite și-a anunțat retragerea cu doar o oră şi jumătate înaintea partidei.
Instanta Supremă a respins cererea formulată de Asociaţia 21 Decembrie 1918, în dosarul Mineriadei, de dispunere a sechestrului asiguratoriu pe averile lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican, Virgil Măgureanu şi alţii.
Este concluzia la care au ajuns experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OAIC), în urma unei investigaţii realizate după tragedie.
Sesizarea deputatului Liviu Pleșoianu cu privire la posibile infracțiuni contra securității naționale va fi cercetată de DIICOT. Cel puțin așa susține parlamentarul care a făcut mai multe precizări pe Facebook, în acest sens.
Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI, susține că a furnizat Comisiei de Control a SRI o listă cu 19 jurnaliști care aveau ”legături neprincipale” cu ofițerii SRI
„Principalul client pe intern este Armata Română, dar avem colaborări şi cu ţări din toată lumea“
Fostul edil al Constanței a fost condamnat la 6,6 ani de închisoare pentru că ar fi fost de acord cu vânzarea la preț subevaluat a unui teren din Mamaia.
În total, ambasadori din patru state europene membre UE au fost chemați la Ramallah pentru consultări.
Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu Corina Creţu, după ce aceasta a trimis o scrisoare în care vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE.
Zvonurile privind intenţia Executivului de a introduce ”contributivitate zero” la pilonul II de pensii reprezintă ”o prostie şi o minciună, spune preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Simona Halep, numărul 1 mondial, a făcut un meci de senzație în turul al doilea al turneului de la Roma.
România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie.
Plan roșu de intervenție în Lugoj, acolo unde un microbuz in care se afla un grup de liceeni a fost lovit de un autotren înmatriculat in Bulgaria.
Alertă cod roşu pentru aviaţie în Hawaii din cauza unui nor uriaș de cenușă care s-a ridicat deasupra vulcanului Kilauea.
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite şi FBI investighează firma Cambridge Analytica, acuzată că a sustras datele a zeci de milioane de utilizatori, pe care le-a folosit în campania preşedintelui Trump şi în cea pro-Brexit, relatează Reuters. Procurorii vor audia foştii angajaţi ai firmei şi oficiali ai băncilor cu care lucrau, a informat New […]
Fostul preşedinte a făcut public un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni.
Traseul din Parcul „Nicolae Romanescu” Craiova de unde, duminică, un copil a căzut de la opt metri înălţime, ar fi fost montat fără să obţină acordul vreunei instituţii.
Coreea de Nord a renunţat la reuniunea cu Guvernul sud-coreean propusă pentru miercuri, din cauza nemulţumirii legate de desfăşurarea unui…
Comisia Iordache a respins amendamentele de modificare a Codului penal depuse de mai mulţi senatori ALDE, cât şi propunerile a doi deputaţi PSD.
CSM face un cadou nedorit Laurei Codruța Kovesi. Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea făcută de procurorul șef al DNA și alți 135 de procurori anticorupție.
Thomas PARNAUD, un francez care îi încântă cu preparatele sale delicioase pe clienții restautantului La Cave de Bucarest, a fost desemnat Tânărul bucătar al anului la Gala Gault&Millau.
Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Revoluţiei, anunță Parchetul General.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, crede că ar fi de interes să existe „un tablou al românilor care au suferit pe nedrept”.
Intervenția chirurgicală a avut loc la un centru medical militar aflat în apropiere de Washington.
Procurorii anticorupţie l-au convocat pentru explicaţii într-un dosar disjuns din dosarul Marta.
