Mâine, la ora 19:30, la Cinema “Elvira Popescu” din Bucureşti, începe cea de-a doua ediţie a festivalului de film Urban Eye. În deschidere, va fi proiectat filmul Barbicania (Franţa/Marea Britanie 2014) al regizorilor Ila Bêka şi Louise Lemoine. Documentarul prezintă vieţile celor care lucrează sau locuiesc într-unul din cele mai mari ansambluri culturale din Europa, […]
Mari artişti de ieri şi de astăzi s-au întâlnit sâmbătă, 7 noiembrie, la Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian” în cadrul unui eveniment emoţionant: aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Stat de Operetă. Evenimentul aniversar a fost deschis cu vernisajul expoziţiei Ion Dacian în prezenţa Elenei Dacian, fiica marelui tenor […]
Lungmetrajul Aferim!, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film la categoria cel mai bun scenariu european.
Pe 10 noiembrie 2015, când poetul George Ţărnea ar fi împlinit 70 de ani, un volum inedit, conţinând un poem descoperit postum de fiul său, intitulat „Cu privire la iubire”, este publicat în premieră.
După un weekend plin de producţii cinematografice dedicate dansului şi artei coregrafice, “Bucharest International Dance Film Festival” şi-a desemnat câştigătorii duminică seara.
Unul dintre cei mai premiaţi designeri de produs din Germania este român. Marcel Klamer e un adevărat artist, celebru în toată lumea. Are în portofoliu peste 600 de obiecte concepute pentru cele mai mari companii din lume. E atât de bun încât a devenit la rându-i sursă de inspiraţie pentru alţii. Şase arhitecţi şi designeri […]
Poveste de dragoste este primul film regizat de Cristina Iacob, cunoscută publicului din România pentru succesul înregistrat de comedia #Selfie (Cel mai de succes film al anului 2014). Filmat în urmă cu doi ani la Braşov, filmul spune povestea de iubire dintre doi tineri artişti din zilele noastre. Acţiunea se petrece în preajma sărbătorilor de […]
42 de pisici pentru 826.000 de lire sterline: un record pe piaţa de artă Această pictură foarte mare a fost adjudecată de un anonim, bineînţeles iubitor de pisici, care a plătit un preţ record la Casa londoneză Sotheby’s. Se ştie că pisicile sunt nişte animale hipnotice care exercită un fel de atracţie incontrolabilă asupra proprietarilor, […]
”Din cauza ultimelor evenimente tragice care au marcat inclusiv viaţa culturală a oraşului, am amânat, în semn de respect faţă de memoria celor dispăruţi, evenimentul pe care îl aveam pregătit pentru 3 noiembrie”, mărturiseşte Matei Câlţia.
Joi, 5 noiembrie, la Biblioteca Naţională a României din Bucureşti, a avut loc Gala de premiere a Concursului naţional de design de carte Cele mai frumoase cărţi din România.
Cel mai recent film al binecunoscutului regizor Nae Caranfil, Mai aproape de lună, a fost selectat să deschidă cea de-a 19-a ediţie a UK Jewish Film Festival (Festivalul Filmului Evreiesc), unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute festivaluri de film din Marea Britanie, ce include, timp de 16 zile, 80 de filme în 5 […]
La Accademia di Romania din Roma va avea loc deschiderea expoziţiei PELERINAJ, realizată de Márta Jakobovits. Vernisajul va avea loc vineri 13 noiembrie, la ora 18.00 în Sala de Expoziţii. Vor vorbi Prof. Dr. Mihai Bărbulescu – director, Accademia di Romania din Roma, Daniela Crăsnaru – director de programe culturale, Accademia di Romania din Roma, […]
În această toamnă, unica instituţie reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea lui.
„Jurnalul lui Adam şi al Evei„,după un text de Mark Twain, spectacol invitat în cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Independent, se joacă vineri, la ora 22:00, la Godot Cafe Teatru. Jurnalul lui Adam şi al Evei este o poveste tandră despre începuturi, cu Dana Rogoz şi Dan Rădulescu, în regia lui […]
Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România (AZIR), secţia română a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni – AEJ, cu sediul la Bruxelles, organizează, în perioada 5-8 noiembrie 2015, la Sibiu, al 53-lea congres al organizaţiei, la care şi-au anunţat prezenţa jurnalişti din 27 de ţări. Alegerea României ca loc de desfăşurare a evenimentului arată preţuirea în mediile europene de […]
Un duo carismatic: Clara Cernat şi Thierry Huillet în „Seria Concertelor Enescu” Sezonul 2015-2016, al Seriei Concertelor Enescu organizate de ICR Londra şi Societatea Enescu din Marea Britanie, neîntrerupt, începând cu anul 2007, continuă, în 5 noiembrie, de la ora 19.00, cu un recital susţinut de unul dintre cele mai apreciate duo-uri clasice la nivel […]
Cu aproape un an şi jumătate în urmă, ceramista Cristina Bolborea devenea primul artist român invitat să expună în spaţiul “artei de căpătâi” a Portugaliei, Museu Nacional do Azulejo din Lisabona.
Prima balerină Alessandra Ferri, una dintre cele mai mari balerine dramatice din toate timpurile, cum o defineşte Gia Kourlas în New York Times, străluceşte din nou pe marile scene ale lumii. Alessandra Ferri, cu corpul său asemănător unei viori Stradivarius şi cu picioarele sale lungi, a desenat muzica şi a colorat emoţiile în baletele celor […]
După ce, în 2014, Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales a fost oaspetele de onoare al Institutului Cultural Român din Londra cu ocazia Festivalului Transilvania.
Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, Acasă la tata, va fi lansat la sfârşitul acestei săptămâni. Din 6 noiembrie producţia va rula în cinematografele din Bucureşti şi alte 23 de oraşe. Pelicula a avut premiera internaţională în cadrul celei de-a 21-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo. Ioana Flora evoluează într-o farsă […]
În perioada 3-5 noiembrie, Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer Romania, organizează proiectul Arta şi cenzura în comunism, proiect care va cuprinde trei evenimente, desfăşurate în trei zile separate. În 3 noiembrie, la Club A, s-a desfăşurat dezbaterea despre Cenzura în muzică, moderată de Sorin Dănescu, avându-i ca invitaţi […]
”Regina Maria. Ultima dorinţă” „Cum anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declaraţie a admiraţiei şi iubirii mele faţă de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima […]
Recent, Opera Bastille a ridicat cortina pentru spectacolul cu Moses und Aron, prima producţie nouă a unei stagiuni concepute integral de Stéphane Lissner, succesorul lui Nicolas Joel la conducerea instituţiei. Cu un mandat până în 2021, noul director va reuşi, desigur, să-şi pună amprenta asupra celui mai prestigios teatru liric al Franţei, care, în 2019, […]
“After Hours”, o nouă premieră 9G la TNB Spectacolul After Hours de Radu Iacoban va avea premiera în 6 şi 7 noiembrie, la Sala Mică a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”, în cadrul celei de a doua stagiuni a Programului 9G la TNB. Actor cunoscut al tinerei generaţii, Radu Iacoban a virat cu succes spre dramaturgie […]
Astăzi, Institutul Cultural Român din Londra deschide, în Galeria Brâncuşi de la sediu, expoziţia de pictură Peisaje transilvănene a artistei britanice Clare Inskip.
Proiecţii de film românesc la Alicante Institutul Cultural Român de la Madrid, Universitatea din Alicante şi Muzeul de Artă Contemporană din Alicante (MACA) organizează în perioada 3 noiembrie – 15 decembrie un ciclu de film românesc. Această selecţie de filme îşi doreşte să reprezinte punctul de plecare pentru o dezbatere cu privire la cinematografia românească […]