Magdalena Popa Buluc

Author

Magdalena Popa Buluc
Articole scrise:

Miercuri, 28 octombrie, la ora 19.00, scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui premiera spectacolului fascinant de muzică experimentală Calea Îngerului Uman, care va provoca publicul la un dialog copleşitor al artelor, într-un limbaj situat între contemporan şi arhaic. Grigore Leşe colaborează la transpunerea scenică a lucrării de înaltă ţinută a Mihaelei […]

Concert cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regele Mihai I La Ateneul Român va avea loc în 25 octombrie, la ora 18.00, Concertul Orchestrei Fundaţiei Principesa Margareta a României, cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai I, în prezenţa membrilor Familiei Regale a României. Fondurile stânse din vânzarea de bilete şi din sponsorizări vor sprijini programul […]

Teatrul de malurile Begăi vă invită la un dublu eveniment: vineri, 23 octombrie, la ora 19.00, la Sala 2, va avea loc premiera absolută a spectacolului Say it now!, pe un text de Mihaela Michailov şi Marcelino Martin Valiente, urmată sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 12.00, de dezbaterea omonimă, organizată, de asemenea, la Sala […]

Întâlniri cu Evgheni Vodolazkin ”Laur”, o capodoperă a literaturii ruse actuale ”Literatura mea are prea puţin în centru istoria şi se învârte mult mai mult în jurul istoriei sufletului. Sunt un povestitor. Ideile pe care se structurează textul îmbracă mereu forma unor poveşti. Aceeaşi soartă ne aşteaptă pe toţi. Poveştile sunt culise ale devenirii spirituale. […]

Războiul. E peste tot în jurul nostru. Iar cea de a 25-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru îşi propune să dezbată această temă. De ce izbucnesc războaiele din afara şi din interiorul nostru? Artiştii au nevoie de public pentru a se simţi cu adevărat împliniţi, iar principala misiune a FNT este să-i aducă pe […]

Şcoala de Studii Slavone şi Est-Europene (SSEES), parte din renumita University College London (UCL), este cea mai importantă instituţie academică din Marea Britanie dedicată studiului Europei răsăritene. Programul de studii româneşti, dotat cu o bogată bibliotecă de carte ştiinţifică şi beletristică, rămâne destinaţia principală a oricărui britanic care doreşte să se iniţieze în limba, cultura […]

În perioada 22 octombrie – 1 noiembrie 2015, publicul vienez are ocazia să vadă patru spectacole de teatru din România: 9 din 10 de Leta Popescu, Mein Kampf de George Tabori, Steaua fără nume de Mihail Sebastian şi BIZONI Fabula urbană #2 de Pau Miró. Festivalul de Dramaturgie Europeană Contemporană din Viena prezintă sub patronajul […]

Licitaţia de Ceasuri aduce în atenţia publicului aproape 100 de ceasuri de colecţie, multe dintre ele unicate, printre care şi ceasul de buzunar realizat de Pavel Buhre, celebru ceasornicar al Casei Regale Romanov, care realiza ceasuri la comandă pentru membrii familiei regale. Deşi nu ştim exact căruia dintre membrii familiei regale i-a aparţinut, această piesă […]

Sibiu Jazz Festival va sărbători anul acesta cea de-a 45-a ediţie, aducând la Sibiu, în perioada 22-25 octombrie, artişti de renume din lumea jazzului.

Populara serie de concerte de prânz pe care ICR Londra o organizează de peste patru ani în parteneriat cu St Martin-in-the-Fields, importantă scenă muzicală din centrul Londrei, continuă pe data de 19 octombrie, după o vară bogată în evenimente, cu un recital oferit de violistul Mircea Belei şi pianistul Attila Székely. Din programul concertului fac […]

Duminică, 18 octombrie, de la ora 18.30, la TVR 2 şi TVR HD, Grigore Leşe ne propune să pornim din nou la drum alături de el şi de echipa emisiunii Drumul lui Leşe într-un nou sezon.

Ambasada Columbiei în Polonia, Reprezentanţă diplomatică şi pentru România, în colaborare cu Instituto Cervantes din Bucureşti, organizează în 16, 17 şi 19 octombrie, Zile de Film Columbian.

„My Friend” – Instalaţie performativă experimentală My Friend te provoacă în acest weekend, începând cu orele 19.00 şi 21.00, să participi la una dintre cele şase reprezentaţii la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Str. Izvor, nr.2-4, Bucureşti) pentru a explora, într-un spaţiu atipic, un nou limbaj artistic, susţinut de noile tehnologii şi mediul digital, care […]