Peste 1 milion lei au fost alocaţi judeţului Brăila, pentru 13 comune. Banii vor ajunge la salarii, combustibili, iluminat public,
În Spania are loc acum o confruntare între puterea constituțională și cea guvernamentală. Nu s-a mai întâmplat până acum în Europa
România va deveni parte a spaţiului Schengen în anul care urmează, afirmă preşedintele român Klaus Iohannis.
O explozie puternică a avut loc pe teritoriul Rusiei la conducta de gaze Urengoy-Pomary-Uzhgorod care traversează granița dintre Rusia și Ucraina la Sudzha.
Prezentă într-o vizită la București, Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, a declarat că şi-ar dori ca în Legislativul români să fie mai multe (…)
Bucureștiul se visează destinaţie turistică de city break. Ministerul acordă Municipiului Bucureşti dreptul de a utiliza producţii audiovizuale în limba română şi nu numai
Ministerul Muncii a finalizat proiectul de lege care prevede reforma pensiilor speciale și de serviciu
Serviciul de Informaţii al Republicii Moldova a venit cu precizări, după ce şeful său a declarat că Rusia ar avea în plan invadarea ţării.
În lesă, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic, În lesă, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic,
Precizările au fost făcute după ce a fost întrebat cum comentează rezultatele unui sondaj recent comandat de PNL, conform căruia ar avea 17% intenţie de vot,
„Orașul Faptelor Bune”, cea mai frumoasă săptămână de radio din an, este live pe toate platformele Radio ZU.
Majorarea se acordă numai pe perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în
Întrebat ce se va întâmpla cu pensiile parlamentarilor şi aleşilor locali, ministrul Muncii a arătat că
Niciun conducător al României nu vrea să-și vadă poporul bogat și implicat în administrarea unei companii de talia Petrom
Potrivit Mariei Zaharova, astfel de livrări vor reprezenta o încălcare flagrantă a prevederilor acordurilor interguvernamentale ruso-elene
În timp ce instituţiile UE se mulţumesc ”să privească în linişte”, toate serviciile de securitate din Serbia consideră că situaţia în Kosovo a ajuns ”în pragul conflictului armat”, a avertizat şefa guvernului sârb.
Judecătoarele excluse din magistratură după ce l-au condamnat pe Lucian Duță reacționează. Într-un mesaj trimis pe adresa redacției, Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu
Pe baza noilor criterii, în evaluarea pacientului se urmăreşte eliminarea subiectivităţii si reducerea baremelor medicale impuse
Inițiatorii propun majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, „ca formă de compensare parţială a inflaţiei din ultima perioadă”.
Caravana cu medici beneficiază din acest an de un alt tip de sprijin. O aplicație care îi ajută pe medicii și studenții
Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale la finalul cărora au
Statele Unite au adaptat rachetele antiradar AGM-88 „HARM” pentru avioanele de vânătoare MiG-29 ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Părintele Boc, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Părintele Boc, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
„Programul de reinstalare nu va fi vizat, doar admisiile vor fi temporar suspendate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Secretariatului de stat pentru Migraţie
La manifestație au participat în jur de 200 de români, familii mixte, dar și câțiva austrieci, nemulțumiți de atitudinea cancelarului față de poporul român.
Așadar, Klaus Iohannis continuă politica sa nefastă de a obține, prin negustorii secrete, succesul personal numit Admiterea în Schengen.