La solicitarea preotului paroh de la Lucaci din anul 1931, Biserica Udricani a primit statut de monument istoric, ceea ce i-a permis să intre sub atenta îngrijire a Comisiunii Monumentelor Istorice.
Curtea consideră că persoanele vizate de aplicarea unei asemenea metode de supraveghere trebuie să poată contesta măsura, motiv pentru care se impune o obligaţie din partea statului
Miercuri, Jair Bolsonaro a declarat că a fost testat pozitiv pentru a treia oară. Acesta a anunţat că este infectat cu coronavirus pe data de 7 iulie.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, de marți testul pentru COVID este obligatoriu și pentru cei care
Activitatea pompierilor din Lugoj este suspendată după ce un angajat a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Toţi angajaţii au fost trimişi acasă
O româncă de 39 de ani care a mers în vacanță în Halkidiki spune că la 6 zile după ce a ajuns în Grecia a fost anunțată că testul pentru COVID făcut la graniță a fost pozitiv
Preşedintele interimar al PSD cere premierului să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și a deschiderii școlilor
Un jucător de la Poli Iaşi a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Poli Iaşi a primit rezultatele testării cu doar două ore înainte meciului cu Academica Clinceni
România a ajuns la confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. La ATI sunt internați 315 pacienți.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că cetăţenii care vin din România şi Bulgaria sunt obligaţi să stea în carantină.
Fenomene meteo de instabilitate atmosferică accentuată sunt anunțate până duminică dimineaţa în 16 județe.
Adulţii tineri, anterior sănătoşi, au nevoie de până la trei săptămâni să îşi restabilească forma fizică, după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus, chiar şi dacă au făcut o formă uşoară a bolii
Cercetătorii au descoperit pentru prima dată sub straturile de gheaţă o importantă scurgere de metan care poate schimba modelul climatic al regiunii
Ministrul Justiţie încurcă tipul deciziilor CCR în funcţie de tipologia şi efectele produse de acestea, arătând astfel că nu stăpâneşte noţiuni esenţiale, de bază
Dacă vor fi 1.000 de cazuri pe zi într-o perioadă de creştere susţinută, nu se pot organiza alegeri la 27 septembrie, a spus Alexandru Rafila
Aplicația „Inspecția Muncii” este pusă la dispoziție gratuit și este disponibilă, în funcție de sistemul de operare al dispozitivului mobil
La o săptămână după ce protestatarii din Chicago au încercat să răstoarne o statuie a exploratorului italian din oraş, autorităţile locale au decis înlăturarea monumentelor
Gabriela Firea i-a acuzat pe guveranţi de cinism, după ce un pacient a fost dus de la București la Craiova, pentru că nu mai sunt paturi de ATI
Potrivit asociaţiei ”Iniţiativa pentru Justiţie”, Predoiu promite achiziţii de la partenerii strategici ca să-şi apere „mandatul dezastruos.”
Comunitatea românească cere autorităţilor de la Bucureşti să negocieze şi să semneze acorduri similare cu ale comunităţilor bulgară şi maghiară
Şefa Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, a transmis o scrisoare deschisă Consiliului Superior al Magistraturii în care le cere judecătorilor CSM să fie o echipă şi să se preocupe de binele sistemului judiciar.
Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, anunță că cetățenii români și bulgari care merg în Italia trebuie să intre în carantină.
Vicepreședintele USR Iulian Bulai l-a criticat dur pe colegul său de partid, senatorul Mihai Goțiu, pentru că a poziționat grupul parlamentar împotriva A8
România ar putea obţine 80 mld. euro de la UE, potrivit rezultatelor negocierilor de la summit-ul de la Bruxelles și va contribui cu 15-20 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă
Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berlin s-a autosesizat și a întreprins, în regim de urgență, demersuri
Premierul a afectat independenţa judecătorilor, a decis Secţia pentru judecători a CSM. Decizia vine după ce, în iunie, Orban a îndemnat judecătorii „să judece cu mai multă atenţie”