Senatorul USR Mihai Goţiu a publicat mai multe fotografii din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, care ar fi distrus cu buldozerele şi drujbele, în apropierea pădurilor virgine incluse în UNESCO
Cîţu e acuzat că ar fi desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce, pentru a evita un proces în care este parte tatăl său.
Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut acelaşi rating pentru România (BBB-/A-3) şi prognozează o scădere economică de 5,5% în 2020
Despre începuturile învățământului românesc prin prisma cercetărilor arheologice din curtea interioară a Universității din București
Şase noi decese noi au fost anunțate sâmbătă în România, în urma infectării cu COVID-19. Este vorba despre pacienţi din judeţele
Potrivit unui comunicat al FRF, Comisia de fond a refuzat acordarea licenței UEFA clubului Asociația Fotbal Club Astra pentru „neîndeplinirea criteriului de infrastructură”
Social democraţii îl acuză pe Iohannis că are o atitudine perseverent anti-românească, fiindcă discreditează evenimente semnificative care au dus la întregirea României Mari
Sunt peste 15 polițiști posibil infectați și alți aproximativ 20 de polițiști în izolare, care își așteaptă verdictul, susţin sindicaliștii de la Europol
Numeroase petiţii de la pacienți, rude ale acestora și de la organizații ale pacienților arată nemulțumirea față de interzicerea accesului în spitale pentru proceduri medicale complexe
Corneliu Onilă, fostul episcop de Huşi a fost eliberat din închisoare, printr-o decizie a Instanței Supreme, urmând să fie pus sub control judiciar.
Ministrul de Interne a anunţat că a solicitat Jandarmeriei să retragă propunerile referitoare la Legea adunările publice şi a menţionat că acestea nu sunt asumate
Un bărbat care nu a ieșit din casă de un an și jumătate este prima persoană infectată cu noul coronavirus din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj.
Guvernul Cehiei a anunţat decizia de expulzare a doi diplomaţi ruşi, după răspândirea unui zvon referitor la un presupus atac care ar fi vizat politicieni
Potrivit medicului, mulţi sunt împotriva hidroxiclorochinei, pentru că este un medicamet ieftin. Reacţia vine după un studiu potrivit căruia un astfel de tratament ar fi periculos
Premierul Ludovic Orban a anunțat că analizează modul în care poate ataca la Curtea Constituțională legea care dublează alocațiile copiilor și a făcut un apel la parlamentari
INSP a raportat încă opt decese. Cea mai tânără victimă avea doar 38 de ani. Este vorba despre un bărbat din judeţul Neamţ
Boala COVID-19 a fost inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, astfel că bolnavii primesc indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de
În ultimele 24 de ore s-au confirmat 196 de noi infectări. La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională susținând că o asemenea sferă de reglementare este de esența unei simple declarații a Parlamentului, fără caracter normativ
Noul complex va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire pentru învățământul preșcolar, gimnazial și liceeal, cămine pentru elevi, sala de sport și sală multifuncțională.
Trei decese noi din cauza coronavirusului au fost anunțate, vineri dimineață, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Rata deceselor
Guvernul a decis că se va putea face plajă nu doar pe șezlong, ci și pe cearșaf. De asemenea,ar putea fi eliminată obligația ca persoanele care se întorc în țară să intre în izolare
„La data de 04.06.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofițeri de poliţie judiciară din…
Bucureștiul, Brașovul și Clujul sunt zonele din țară în care s-au înregistrat cele mai mari scăderi ale mobilității în perioada în care în România a fost stare de urgență
Handbalistul francez Pierre Yves Ragot a fost dus la sediul DIICOT Brașov, pentru a fi audiat, după ce joi procurorii au găsit 700 de grame de cannabis, dar și o instalație indoor