Premierul Ludovic Orban a explicat luni cum a fost amendat după apariţia fotografiei în care fuma şi nu purta mască la Palatul Victoria, recunoscând că a greșit.
Conform modificărilor constituţionale, Vladimir Putin va putea obţine încă două mandate de preşedinte după încheierea celui actual, în 2024.
16 angajați ai Secției de Chirurgie Generală au coronavirus, iar internările au fost suspendate
Conducerea unităţii medicale susţine că celelalte spitale din judeţ nu mai fac faţă solicitărilor. Primul pacient a fost deja internat şi tratat.
Dr. SBÂRNĂ SEVER-ALEXANDRU – CABINET DE AVOCAT și-a stabilit sediul profesional în Timișoara, str. Palanca, nr. 4, ap. B.12 (vizavi de Tribunalul Timiș)
Opt cercetători chinezi au pus o persoană testată pozitiv pentru noul coronavirus, dar asimptomatică, să stea lângă alte 455 de persoane, dintre care 25% cu afecţiuni cardiovasculare
Acum, Minte Oblică, după ce a strigat tare că se deschid terasele, a venit imediat și cu bemolii. Se deschid ele, dar cînd vezi condițiile, îți dai seama că nici terasele nu au șanse mai mari decît băncile (…)
Proprietarul de terase îi va informa pe clienți că, de luni, vor petrece un „timp limitat” la masă pentru că aşa spune ordinul care stabileşte regulile. Dar nimeni nu ştie ce înseamnă
Planurile Ministerului Economiei prevăd o primă de bază de 2.500 de euro pe autoturism, care va fi majorată cu 500 de euro pentru vehiculele eficiente
După ce au crescut cu 35% de valorile atinse la sfârșitul lunii martie, acțiunile încep luna iunie cu câștiguri. Indicele global MSCI a recuperat două treimi din pierderile suferite
ALDE: Dl Tătaru, dacă vrea să înceapă destructurarea unei caracatițe, atunci ar trebui să înceapă cu propria sa caracatiță.“
Virgil Popescu spune că apare fără mască în fotografia de la ziua premierului Orban pentru că ” servise o prăjitură”. Ministrul este surprins cu un pahar de alcool în mână
În România au fost diagnosticate, până la 1 iunie, un număr de 18.398 de cazuri de coronavirus, dintre care 13.426 sunt persoane vindecate și externate.
Klaus Iohannis nu e genul conducătorului de oşti. De-asta a şi fost selectat de cei care l-au propulsat la Cotroceni. Se mulţumeşte cu luxurianţa puterii(…)
Pentru a putea achita sancțiunile trebuiau întocmite procese verbale separate, întrucât cele pe Covid, au o secțiune speciala, pe Ghiseul.ro. Chiar dacă le-au întocmit, SUNT LOVITE DE NULITATE ABSOLUTĂ!!!
Se apropie ziua de 5 Iunie – Ziua Mondiala a Mediului Înconjurator, ocazie pentru noi toti, cu atât mai mult, să protejăm natura, pentru a ne putem proteja sănătatea.
Deputatul PNL Matei Dobrovie a inițiat o propunere legislativă de recunoaștere socială a familiilor numeroase și de definire a acestora în legislație, (…)
Suspiciune rezonabilă
Și, dacă am face un exercițiu de imaginație, privind fotografia, nu ne-ar fi greu să credem că sucevenii spun, una, două sau toate replicile de mai jos:
Pe la începutul veacului al XIX-lea, boierii dădeau, rar, baluri în casele lor, preferându-le pe cele publice. Când, totuși, se organiza așa ceva era un eveniment strălucitor,
Premierul Ludovic Orban și o parte din cabinetul său încalcă, fără nicio reținere, chiar reglementările pe care le trâmbițează ei și președintele Iohannis pe toate posturile tv și nu numai.
Stimabilii „specialiști” în artă, numiți sugestiv „Artmark“, încearcă să îmi dea o replică ușor acidă și presărată, din nou, cu chifle și gogoși, punând accent pe niște date oficiale cu refereri la anumite vânzări petrecute în case de licitații internaționale.
Sub pălăria stării de alertă, Guvernul PNL încerca doar să ducă mai departe campania de achiziții de la prietenii politici și să păstreze controlul asupra spitalelor, cred reprezentanții ALDE.
Politicieni și reprezentanți ai vieții economice afirmă că Guvernul Orban a luat o serie de măsuri antinaționale și fără susținere a economiei românești.
GUVERNUL ȘI REGIMUL LUI IOHANNIS LANSEAZĂ, ÎN MOD FALS, PRIN TOATE MIJLOACELE, DIVERSE ȘTIRI CĂ NU SUNT BANI
Pandemia COVID-19 – impact scăzut asupra sistemului de pensii private, afirmă Dan Armenu (ASF), vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private