Fără categorie

Te tot dai aromân, şi e dreptul tău să te mândreşti cu originile tale, Gigi Becali. Dar mai mult decât aromân, eşti antiromân, Gigi Becali. Eşti, fiindcă tu ai distrus nişte tineri care ar fi trebuit să asigure viitorul naţionalei de fotbal

Fără categorie

O fi fost şcoala altfel pe vremea dumneavoastră? Or fi fost profesoara de limba română şi profesorul de bun simţ mai buni? O fi fost obrazul mai subţire, teama de ridcol mai mare şi autocenzura mai accentuată? O fi fost educaţia de-acasă mai solidă?

Fără categorie

Preşedintele României nu a schiţat niciun gest nici după ce medici şi asistente au ţâşnit din mulţime şi i-au trecut prin faţă pentru a sări în ajutorul militarului. Klaus Iohannis n-are multe, dar, din nefericire, nu are nici suflet.

Fără categorie

La şedinţa PNL s-a mai vorbit şi despre faptul că în timp ce alţii fac proiecte de dezvoltare, la noi se umblă, scuzaţi expresia, cu statul de drept în gură, iar această practică ar trebui să înceteze

Fără categorie

Şcoala românească face din toate loazele profesori, doctori şi ingineri, profesori, doctori şi ingineri care intră în politică şi ajung în Parlamentul României, acolo unde sunt plătiţi să facă legi.

Fără categorie

DNA-ului i-a venit cheful de comunicare pentru a îngropa ştirea apărută cu o zi înainte în care se arată cum 39 de oameni au fost târâţi prin puşcării de unii dintre lucrătorii „unităţilor de elită”

Fără categorie

Cel mai simplu este să trimiţi mesaje de felicitare pe reţelele de socializare. Şi bine mai e să încerci să ciuguleşti câteva puncte de simpatie pe munca unei sportive

Fără categorie

Avocatul Toni Neacşu a reacţionat la noua obrăznicie a CSM. Pentru a patra oară la rând, CSM nu a avut cvorum pentru validarea Adinei Florea ca şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Fără categorie

Totuşi, cine o mai ţine şi de ce pe Doina Gradea, în condiţiile în care personajul care a cocoţat-o în funcţie nu mai are în prezent nici o putere, nemaifiind nici liderul principalului partid de guvernământ şi nici măcar în libertate?  

Fără categorie

Liviu Dragnea a lăsat în urmă un partid divizat format din activişti debusolaţi, laşi, alunecoşi, lipsiţi de anvergură şi mânaţi de interese mărunte.

Fără categorie

În ceea ce priveşte Justiţia, de aceasta se ocupă judecători şi procurori cu venituri care adunate înseamnă cam şase pensii de-ale Mariei şi încă vreo şase de-ale lui Mihai.

Fără categorie

PNL-ul a sărit ca ars şi, prin vocea Ralucăi Turcan, a anunţat că va solicita CNA-ului şi Comisiei de Etică a TVR să investigheze cum de a fost posibil ca Liviu Dragnea şi Petre Daea să facă propagandă electorală în emisiunea „Viaţa Satului”.

Fără categorie

Duminică, 5 mai 2019. Ştirile Antena 3 de la ora 07.00. Premierul Viorica Dăncilă a fost întîmpinată la Castelul Corvinilor din Hunedoara de un oştean

Fără categorie

Sfârşitul anului 2019 ar putea să o aducă la Palatul Cotroceni pe doamna ai cărei aliaţi sunt Bruxelles-ul, Strada, ambasadele, presa străină şi reţelele de socializare de la noi, prilej cu care Klaus Iohannis va face un ultim drum cu coloana oficială la Sibiu

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate