Fostul Hotel Muntenia Str. Academiei nr 19-21, închis de 9 ani şi ,,distinct semnalizat cu bulină roşie cu grad 1 seismic”…
Articole scrise de: Vlad Dumitraș
Două dintre starletele jurnalistice ale Realităţii TV au părăsit corabia. Nimeni nu ştie dacă au pleca…
În fiecare an, din acest colţ din sud-vestul României începe secerişul. Pe dealurile dinspre Dunăre, unde se înregistrează cele mai multe ore de soare, orzul şi grâul împreună cu viile se grăbesc spre coacere.
Noi, ăştia mai trecuţi prin tranziţie, am avut parte de „50 de magazine într-unul singur”, Victoria, de cei „15.000 de specialişti ai Convenţiei Democrate” întruchipaţi de Victor Ciorbea şi, mai nou, de oastea cea nenumărată şi social-tehnocrată a domnului Cioloş.
La începutul anilor ‘90, când fostul preşedinte Iliescu şi-a permis să declare că „proprietatea e un moft”, toată suflarea românească lucidă i-a sărit fără milă la beregată.
Reacţiile cititorilor cotidianul.ro faţă de repetatele provocări lansate de Alexandru Cumpănaşu în direcţia Federaţiei Ruse, a se vedea acuzarea Curţii Constituţionale a României că ia decizii în întâmpinarea şi promovarea intereselor ruseşti.
A doua sau cine mai ştie a câta oară în ultima săptămână, Alex Cumpănaşu vede agenţii Rusiei din Curtea Constituţională a României.
Sunt oameni care sfinţesc locurile prin care trec, după cum sunt şi oameni care murdăresc tot pe ce pun mâna. Gabriel Oprea a ajuns, dirijat fiind, să pună mâna pe o şcoală doctorală.
S-ar părea că noi, ca naţie, avem memorie scurtă şi nu învăţăm nici din greşeli, nici din bunele practici, căci altfel e greu de explicat de ce ne chinuim mereu să reinventăm roata şi de ce insistăm să-i facem, musai, colţuri. Primul Guvern tehnocrat postrevoluţionar, rezultat tot dintr-o criză şi proiectat să funcţioneze exact un […]
În perioda ministeriatului generalului G.O. la Ministerul Apărării Naţionale (decembrie 2009- mai 2012), acesta s-a folosit abuziv şi ilegal de autoritatea funcţiei pentru…
Puțină lume a înțeles de ce Guvernul tehnocrat, care a înființat chiar și un Minister al transparenței, precum „Palatul viselor” lui Ismail Kadare, a refuzat cu…
Cu excepţiile făcute cunoscute şi superficial comentate de jurnalista Emilia Şercan, lunga listă a doctoranzilor profesorului G.O. nu a putut deveni publică.
Lipirea lui Gabriel Oprea şi a altor foşti militari de Partidul Social Democrat ne apare ca fiind o direcţie de acţiune strategică a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.
Cazul lui Gabriel Oprea nu este unul izolat, vreun accident, sau o întâmplare rezultat al hazardului.
Menționăm că cvasitotalitatea statelor au adoptat legi privind …
Într-o ceremonie dedicată, ministrul sănătății și Ambasadorul SUA, Hans Klemm, i-au decorat pe inițiatorii și susținătorii legii antifumat, membri ai “Coaliției România respiră”.
Nici că se putea ca PSD-ul să dea o lovitură mai mare pe scaunul lui Vanghelie de la sectorul 5. L-a instalat ca interimar pe marele vorbitor Cristian Rizea, cunoscut ca una dintre poamele politice ale partidului. Vanghelie, cel care a ţinut organizaţia din acest sector amărât al Bucureştilor şi care a mai dus în […]
Opera din Cluj a găzduit sâmbătă seara un fel de eveniment tradițional al orașului, dar și al postului Realitatea TV.
Domnule general, unul dintre cititorii Dumneavoastră vă reproşează că ocoliţi adevărul. În unul dintre comentariile postate, la prima parte a interviului, cititorul vi se aresează….
Un interviu cu gl.brg.(r) Aurel I.Rogojan despre securitatea naţională între locuri comune, ambiţii şi incultură politică.
Scandalul Elena Udrea-SRI ne-a ajutat să privim puţin dincolo de perdeaua misterelor îndărătul căreia funcţionează SRI-ul.
Cu ce se ocupă Serviciul Român de Informaţii? Ce prevede legea şi ce face SRI în raport cu atribuţiile sale consacrate juridic şi de la care nu trebuie să se abată, dacă se recunoaşte supremaţia legii?
Audierile din Comisia parlamentară de supraveghere a SRI, precum şi declaraţiile Elenei Udrea reluate pe diverse televiziuni au stârnit valuri de agitaţie şi ameninţări la vârful SRI.
Când o să am timp, voi face un inventar asupra activităţii SRI sub cea mai longevivă conducere din istoria Securităţii de după Al Doilea Război Mondial, Maior şi Gaşca.
Vedeţi scrisoarea de demisie la interior
- În cazul serviciilor secrete româneşti, agitaţiile specifice oricărei schimbări de putere depăşesc cu mult obişnuitul.
- Se şterg urmele poliţeiei politice şi structurilor speciale aflate la comanda fostului preşedinte.
După ce Alexandru Cumpănaşu a făcut spectacole nenumărate ajungând să-şi smulgă părul în direct şi să-şi încingă singur ochelarii pentru că legile “big brother” au căzut la CCR, pe Realitatea TV continuă campania pro SRI şi alte servicii.