În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013
Pe urmă, aşa cum a prevăzut, doar era vechi în meserie, pe urmă, au urmat anchetele interminabile, neîncrederea, zâmbetele ironice succedându-se cu privirile ironice, concedierea, punerea sub urmărire penală şi clasarea dosarului pe motiv de dereglase psihică, efect al consumului îndelungat de alcool. Într-adevăr, cine să creadă toate bazaconiile fostului paznic, cine să creadă că un personaj dintr-un tablou ar fi încercat să distrugă… cu nişte săgeţi (!) un tablou atârnat vizavi de locul unde se afla el însuşi amplasat? Cine să creadă toate astea, mai ales că pe pictura cu olandezii care s-ar fi sărutat la umbra unui copac stufos – desigur că nu era vorba acolo de nici o salcie! -, pe pictura cu atâtea personaje, unde nu se găsea nici o pereche îmbrăţişată, nu s-au găsit bineînţeles (BINEÎNŢELES!) nici un fel de urme care să ateste că asupra pânzei s-ar fi operat în vreun fel ce i-ar fi putut dăuna? Şi cine să accepte, atunci, ieşirea cu totul patologică a paznicului, a fostului paznic, care a tras un foc de revolver într-o pânză de o inestimabilă valoare a unui mai artist flamand? Că a fost şi paznicul rănit? La un om atât de surescitat la ce să te mai aştepţi? La cei aflaţi în crize de delirium tremens s-au putut semnala şi lucruri şi mai şi! Ehei! Ehehehei!
Doar tablourile n-au putut să priceapă nimic. În primul rând, de ce a trebuit să le strice un paznic jocul lor din fiecare noapte, distrugând o pânză şi punându-şi întreaga carieră în joc? De ce nu l-a lăsat pe călugăr să-şi descarce arbaleta la fel ca în fiecare seară? De ce le-a împiedicat să-şi trăiască pentru o noapte viaţa lor, cu morţii lor, cu nebunii lor? De ce s-a băgat într-un lucru pe care şi aşa nu l-a putut înţelege – nici măcar concepe – şi care se repetă de când lumea? Când se ştie că tablourile au universul lor ascuns, departe de privirile noastre, iar agitaţia care domneşte prin sălile unde sunt expuse capodoperele, după închiderea muzeelor, nu este lipsită de aventură?…
Sunteţi tot mai nemulţumiţi şi cineva observă cu voce tare:
– Parcă am fi la un curs pentru a învăţa cum să devenim infractori: ni se prezintă tot felul stratageme prin care se poate scăpa basma curată după săvârşirea celor mai cumplite delicte! Păi de asta am venit noi aici cu atâtea speranţe?!
– Poate că ne descriu aceste „stratageme”, cum le-aţi numit dumneavoastră, tocmai spre a ne face conştienţi de ele şi a ne învăţa cum să ne ferim de ele, spune doamna cea împăciuitoare. Poate că…
– Ce speranţe?spune şi un domn care a tăcut tot timpul până atunci. Ce speranţe? Eu n-am venit aici cu nici o speranţă!
– Atunci de ce aţi mai venit?
– Ca să cunosc mai bine.
– Ce?
– Cum „ce”? Să cunosc ce se întâmplă, ce rost au toate astea… Toate astea care ni se întâmplă.
– Şi aţi aflat? Întrebarea vine pe un ton ironic. Bineînţeles din parte domnului cu veşnicul său aparat de fotografiat.
– Nu mai aştept răspunsul…
– Nu mai aşteptaţi zadarnic…
– Bine, nu mai aştept zadarnic răspunsul, încerc să mi-l formulez singur.
– Încercaţi să vi-l formulaţi singur? Încercaţi zadarnic!
– Fie! Încerc zadarnic să mi-l formulez singur.
– Dacă ştiţi că e zadarnic, de ce mai încercaţi?
– De ce? Păi, dumneavoastră tot repetaţi cuvântul „zadarnic”!
– Dar aţi recunoscut şi dumneavoastră!
– Eu n-am recunoscut nimic!
– Cum n-aţi recunoscut?! V-a auzit toată lumea că aţi recunoscut!
– Ce rost ar fi avut să vă contrazic?
– Deci, aţi recunoscut!
– Dacă vă face plăcere… Eu nu vreau să cred că înţelegerea este doar o iluzie!
– Aici, în Turnul oglinzilor, totul pare a fi iluzie! mai intervine cineva. Nu-i aşa?
Ghidul, ca de obicei, nu răspunde direct la întrebare:
– Urmează etajul şase!
– De ce nu-i răspundeţi omului?
– La etajul şase veţi înţelege mai multe. Sunteţi cu toţii oameni inteligenţi, altfel cum aţi fi fost admişi pentru această experienţă?
– Mie, spune una dintre doamne, mie mi se pare că un om… un personaj revine… Cum să spun? Cred că recunosc aceeaşi figură de mai multe ori!
– Nu se poate! Păi şi locurile şi chiar şi timpul când se petrec… întâmplările sunt diferite!
– Da, da, dar, totuşi, mie mi se pare…
Turnul al treilea, etajul şase
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.